My GnuPG key

We can communicate via secure e-mail using GnuPG / OpenPGP, which I strongly recommend. More details in this guide.

For those seeking to write to me, here is my public GnuPG key:

pub
4096R/0xC2B8B57AAAFC29CE 2016-02-29
Fingerprint=EA7F F4E9 08A4 B62D 34E0 9889 C2B8 B57A AAFC 29CE
sub 4096/0x059CDF01110D7CE9 2016-02-29
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările

vineri, 10 aprilie 2020

M.S. Regele Mihai despre viitorul și echilibrul României într-o Europă fără granițe, care se îndepărtează de Dumnezeu


    Pe toți cei ce locuim în România ne frământă azi întrebări - și anumite răspunsuri, uneori contradictorii - legate de viitorul țării noastre și de locul ei în nemilosul joc geopolitic mondial. Care este limita acceptabilă între suveranitatea națională și globalizare? Ce facem cu educația, cu sistemul de învățământ? Dar cu autostrăzile, cu infrastructura națională? De ce sunt dezorientați tinerii noștri și cum pot fi convinși să nu părăsească România? Ce rol mai au credința și Biserica în echilibrul nostru sufletesc? Dar „politica mare”: rămâne ea doar un focar al deciziilor controversate și al corupției? Unde ne situăm, în incerta Uniune Europeană, pe care unii globaliști o visează ca federație fără frontiere, Statele Unite ale Europei? Și, mai presus de toate, ce trebuie să facem, practic, pentru viitor?
    Dacă doriți răspunsuri pertinente la toate aceste întrebări, puține texte care s-au publicat în ultimii ani sunt mai relevante decât minunata carte a d-lui Stelian Tănase, „Conversații cu Regele Mihai”, apărută în 2018 la Editura Corint. Cartea se găsește încă în librării și o recomand călduros cititorilor de toate vârstele. Mai ales pentru cei tineri, cărora căutările online le sunt cel mai la îndemână, îmi permit să reproduc aici un fragment, pe care sunt sigur că îl veți găsi ca având o valoare inestimabilă.
    În acest interviu, oferit în 2005, Majestatea Sa Regele Mihai al României vorbește despre VIITORUL țării, în loc de a rememora episoade din trecutul ei. Oricând nu mai știți unde să găsiți adevărul în noianul de informații ce ne cotropesc zilnic, în cuvintele Suveranului veți găsi un „ghid” de valori personale pentru fiecare - gânduri despre economie, despre educație, despre diaspora. Și, nu în ultimul rând, despre Hristos și despre adevăratul rol al preotului în societate.
    Textul ce urmează, parte din ultimul capitol al cărții, este o incursiune în gândurile Regelui nostru (pe care trebuie să le puneți în contextul anului 2005). Toate drepturile aparțin autorului și editurii (fragmentul este reprodus în scopuri necomerciale, cu scop educațional - de fapt, citând fragmentul, vă încurajez să cumpărați și să citiți integral această excelentă lucrare, fiind aproape sigur că vă voi fi trezit curiozitatea!).

Sursa foto: spynews.ro

„România să-și regăsească locul în Europa”


„Dacă fac o medie generală despre ce am găsit aici, atunci zic că am fost foarte trist! Am băgat de seamă foarte clar că toată mentalitatea noastră românească este complet diferită. (...) Parcă nu îmi mai recunoșteam țara. Și îi înțeleg, în bună parte pe românii noștri care au trecut prin ce-au trecut. Simțul ăsta românesc al lor a fost alterat foarte mult din cauza prigoanei, din cauza a tot ce s-a întâmplat.”

Stelian Tănase: Cum vedeți acum, când sunteți în țară, istoria României? Ce s-a întâmplat în secolul XX cu această țară?

Regele Mihai: Când m-am întors în 1997, întâi că pentru mine era ceva necunoscut. După 50 de ani sau 60 de ani trecuți, cu tot ce s-a întâmplat aici, eram nedumerit puțin de ceea ce vedeam. Ce am regăsit eu, într-o bună parte, a fost căldura oamenilor și felul cum au reacționat când am venit. Erau așa cum știam eu românii dinainte. Dar dacă fac o medie generală, dacă e să spun o părere generală despre ce am găsit aici, atunci zic că am fost foarte trist! Fiindcă pe lângă acești oameni care erau la sate când umblam, descosând așa, și alte persoane, nu numai țărani, am băgat de seamă foarte clar că mentalitatea noastră românească este complet diferită. Nu vreau să se înțeleagă greșit, că nu spun într-un sens peiorativ, dar, în anumite privințe, parcă nu îmi mai recunoșteam țara. Și înțeleg, în bună parte, pe românii noștri care au trecut prin ce-au trecut. Simțul românesc al lor a fost alterat foarte mult din cauza prigoanei, din cauza a tot ce s-a întâmplat.

Educația a fost aproape nulă față de ce știam noi înainte. Cu toate teoriile, cu toate minciunile spuse, când întrebam de ce e așa - mi se spunea „Aaa, da, asta a fost, acum lucrurile sunt diferite.” Sigur că sunt diferite, numai că asta nu înseamnă că așa este mai bine. Asta este! (Râde amar – n. ed.) Mulți spun că eu am idei din trecut. Bine, zic eu, am trăit în trecut, dar știu ce înseamnă moralitatea, cinstea, felul de a te purta, manierele, lucruri de felul ăsta, pe care acum nu le mai găsesc cum erau. Cred că l-am cam lovit puțin pe domnul respectiv. Încet, încet, am umblat mai mult în afara Bucureștiului. Bucureștiul nu e chiar țara românească. Asta se știe despre toate capitalele din lume...

Pe cât am putut, am umblat pe la țară. Numai că și acolo sunt niște lucruri care denotă puțin politicianismul. Nu puteam să intru într-un sat sau într-un orășel fără să fie plin de microfoane, să țin discursuri! Bine, dar eu nu am venit să țin discursuri, eu am venit să văd oamenii, să mă întâlnesc cu ei, să vorbesc cu ei. Dar cu toată învălmășeala din jurul meu, nu puteam să dau de omul simplu, omul de rând. Era foarte greu. Când intram în câte un sat în care nu știa nimeni că vin, acolo apărea cineva! Hm... Săracii oameni! S-au chinuit așa de mult ca să poată să trăiască cum au trăit din firimituri. Și asta strică mentalitatea (are lacrimi în ochi - n. ed.).

Ce pot eu să sper sau să văd pentru România este, bineînțeles, în primul rând, să-și găsească locul ei înapoi în Europa. Că e Uniunea Europeană, că sunt alte... (organizații - n. ed.), sigur. Dar eu vorbesc de simțământul românesc, care poate diferă puțin de politica-politică, de politica propriu-zisă. Noi am făcut parte din Europa de când ne știm noi, de la Carol I cel puțin. România trebuie să-și regăsească locul în Europa.

Apoi, cum să punem niște baze serioase pentru țară. Să găsim oamenii care trebuie, care vor, într-adevăr, cu tragere de inimă și iubire de țară, să uite puțin de ei înșiși. Asta poate nu o să le placă multora. Bineînțeles că politica este necesară, asta se face peste tot, dar să nu treacă interesele politice în fața intereselor țării. Știu că e un lucru destul de greu de înțeles. Dar câteodată, liderii noștri, fie că sunt militari, fie de altfel, trebuie să ia decizii și să facă lucruri care sunt contrare celor ce ar voi ei să facă în interes personal. Aici e marea dificultate. Fiindcă din câte am văzut eu cu educația asta nouă, oamenii nu se mai gândesc la lucrurile astea. Vorbesc despre oameni din diferitele straturi cu care am avut întâlniri.

Cum ajungem ca România să fie România? Aici e cheia. Eu spun un lucru: Depinde foarte, foarte mult de cine este sus. Fiindcă poți să ceri fel de fel de lucruri și pe urmă, dacă se află că cel care a vorbit despre asta a făcut fel de fel de coțcării și mișmașuri, atunci s-a dus. Este o viață extrem de grea, foarte dificil să poți să te ții drept câteodată. Mi s-au întâmplat și mie, personal, lucruri de astea, cu toate că acolo a fost influența mamei mele. Eu nu știu dacă mai este cineva ca mama mea care să imprime ceva pentru România, dar serios. Guvernul se schimbă, oamenii se schimbă, mai vin de un fel, vin de altfel, vin de toate felurile, dar chestiunea mare este ce simt ei din punct de vedere românesc! Una e să spună vorbe mari și discursuri, și alta e să vezi ce se întâmplă în fapt.

S.T: Cum erau românii înainte de război? Mă gândesc la anii ’20-’30. Apoi am avut un șir de dictaturi - dictatura lui Carol al II-lea, apoi dictatura militar-legionară, după aceea dictatura lui Antonescu singur și, în fine, dictatura comunistă, care a fost atât de lungă. S-a schimbat mentalitatea românului în această perioadă lungă de dictatură și de lipsă de libertăți și de democrație?

M.S. Regele: Față de ce știam eu înainte, în anii '20 poate nu, dar în anii ’30, mentalitățile, cum am spus, s-au schimbat mult, fiindcă au fost atâtea lucruri oribile care s-au întâmplat aici. Eu nu zic că în anii '30 toate lucrurile au fost perfecte, asta nu se poate nicăieri. Dar cel puțin știu că România a înflorit, economia românească a fost imperfectă, dar a fost în regulă, politica noastră externă s-a făcut cât s-a putut, cu Titulescu, spre Occident, ministerele conduse de partidele politice s-au străduit.

În anii '38-'39, standardul nostru de viață aici era aproape echivalent cu cel din Franța și din Belgia! Leul nostru pe vremea aceea era la paritate cu dolarul. Asta înseamnă totuși că noi am făcut treabă.

S.T: Era, într-adevăr, o situație economică bună.

M.S. Regele: Lucrurile s-au încurcat în a doua jumătate a anilor '30, tatăl meu le-a scăpat de sub control, problemele politice au mai stricat câte ceva, dar totuși rămăsese trunchiul, ca să zic așa. În timpul războiului, problemele economice ale țării au fost mai puțin importante. Și, în momentul în care au venit rușii, sovieticii, totul a început să se destrame. Deși eu, personal, și românii nu suntem simpatizanți ai dictaturilor, de orice culoare or fi, ele s-au întâmplat. Dictatura lui Antonescu a fost cum a fost, dar când au venit sovieticii și au început să-i întemnițeze pe oameni, cum am relatat înainte, a fost o catastrofă pentru noi. Oricine a fost cineva în țara românească a fost lichidat. Încetul cu încetul, totul a fost lichidat. Ce a mai rămas atunci? Partidele politice, istorice au avut și ele defectele lor, totuși aveau o mare parte de patriotism. La ceilalți, la comuniști, s-a văzut, nu era niciun fel de patriotism, voiau numai să instaleze sistemul lor, numai să fie comunism și nimic altceva. Asta am trăit-o toți, și eu de afară, și ceilalți aici.

Ca să se repare toate aceste lucruri, bineînțeles, e nevoie de timp. Numai că eu insist asupra acestor lucruri - cei care sunt sus în capul țării dacă dau o linie de conduită, fermă, eu cred că până la urmă românii își revin. Dacă e ceva care nu e destul de hotărât e foarte greu. Știu, e foarte greu să fii hotărât când se moștenește o anumită situație care e aproape imposibilă. Dar un efort mare ar trebui făcut în sensul ăsta.

S.T.: Credeți că românii și-au pierdut încrederea în ei? Sau ce se întâmplă, de fapt? Pentru că celelalte țări din estul Europei s-au refăcut mai repede. România se reface mult mai încet.

M.S. Regele: Drama prin care am trecut noi a lăsat urme. Este ca o boală gravă de care te vindeci până la urmă, dar rămân niște lucruri acolo, nu se poate chiar șterge tot. Din câte se poate vedea în ultimii ani, populația românească nu este chiar mulțumită de ce se întâmplă, asta știu. Și nu numai din jurnale, dar și ce vedeam prin sate. Toți spun că o duc greu, că nu văd cum o să mai iasă la mal. Și s-a ajuns la niște contradicții, într-un anumit sens.

La noi, în Constituția noastră, străinii nu aveau voie să aibă pământ și proprietăți. Puteau să aibă societăți. Acum, am fost învinuiți, într-un sens, că vindem țara străinilor. Hm... Dar acum ce vedem noi? Cel puțin în vestul țării, în Timișoara, Arad și câteva alte locuri. Peste tot au năvălit străinii, au cumpărat pământurile țăranilor, zic că au făcut industrie, că dau de lucru oamenilor. Dar săracii țărani care aveau pământurile lor nu mai au nimic acum, totul e în mâini străine. E plin de italieni și de nemți, și mai sunt și mulți alții acolo. Nu zic că ar trebui să îi dea pe toți afară, dar eu cred că nu ar fi trebuit să ajungem acolo.

Cred că cei din afară sunt mult mai dezvoltați ca noi, dar tot din cauza acestei situații dinainte de căderea comunismului. Dar românul nostru, cu toate defectele lui, are un talent mare, acela că învață foarte repede când simte că e ceva serios. Am văzut asta în multe domenii, cum s-au descurcat mulți în timpul războiului, învățau fel de fel de lucruri și mergea. Scârțâia, dar mergea. Eu cred că dacă era o conducere mai flexibilă, dacă ar fi fost atenți conducătorii, acești străini ar fi venit cu tehnologiile lor, cu metodele lor, fie ele tehnice, fie în economie, și s-ar fi făcut o treabă mai bună și mai repede.

Și eu nu am înțeles de ce nu s-a întâmplat așa, fiindcă au venit câțiva români din afară, din America, din Anglia, chiar și din Franța. Oameni care și-au făcut o situație bună, apreciați în afară, oameni care au învățat, care știau o grămadă de chestiuni, care la noi încă nu se făceau, au venit aici în țară să-și ofere serviciile și să înceapă să reconstruiască. Ei bine, nu au fost primiți. Aproape că au fost dați afară. Pentru mine este acea mentalitate dinainte: dacă vine cineva și te învață să faci un anumit lucru și ai o mentalitate complet inversă, bineînțeles că n-o să vrei să accepți, fiindcă îți strică treburile pe care le faci pe sub masă, cum se spune.

Asta ar fi marea mea dorință, dar nu știu cum se poate face, ca România să își revină. Nu se poate să fie ca înainte, nu poți să te întorci înapoi complet, totuși multe din lucrurile care au fost înainte se pot reface acum. Nu știu cum aş putea să le spun oamenilor ca să mă înțeleagă mai bine. Să sperăm că ne putem reface țara. Nu se poate face într-un an, doi, dar cel puțin să se vadă drumul, că mergem undeva.

S.T: Cum vedeți România în secolul XXI?

M.S. Regele: Oh... ce nu sunt eu sigur este ce are să se întâmple cu Uniunea Europeană. Am văzut deja în Franța că se întâmplă unele lucruri în problemele religioase. Creștinismul este scos din constituția lor. Mie mi se pare asta foarte rău. Că sunt exagerări din toate părțile, bineînțeles, dar asta nu înseamnă că trebuie dat creștinismul deoparte, asta nu se poate. Cum intrăm noi în toată chestiunea asta, o să fie destul de complicat, din moment ce trebuie să urmăm legile lor. O să vedem cum putem să ne adaptăm. Adaptarea este chestiunea principală.

S.T.: Dar cum vedeți România și pe români? Oamenii simpli? Cum vedeți viitorul lor în continuare? Pentru că a spus-o Majestatea Voastră - oamenii au dus-o greu, sunt săraci, se descurcă greu, n-au de niciunele, când vine iarna se întreabă cum o să iasă din ea? Cu ce mai au prin hambare, cu ce plătesc întreținerea la bloc. Cum pot să scape din situația asta?


M.S. Regele: Românii simpli... Din punctul de vedere al tinerilor, acolo am observat ceva ce mi-a plăcut. Ei caută. Dar nu prea știu pe unde să o apuce, de unde să ia acel ceva pe care îl caută. Eu am vorbit cu mulți studenți, întreabă fel de fel de lucruri care pentru noi sunt banale, dar săracii de ei, le-am și spus-o: „Dacă voi nu știți cum merg lucrurile astea, cum să vă hotărâți ce trebuie făcut dacă nu ați fost învățați? Nu e vina voastră...” Ar trebui făcut ceva.

S.T.: În privința tinerilor?

M.S. Regele: Da. Numai că din cauza tuturor schimbărilor politice, lumea este atât de ocupată cu politica zilnică, încât eu nu știu câți se mai gândesc la tineri. Pentru cei de la o anumită vârstă în sus, e deja mai greu. Ei au trăit deja 30 de ani prin toate dificultățile. Eu aș vrea să văd tineri care să se dezvolte cu o altă mentalitate, cu picioarele pe pământ, cu tragere de inimă. De învățat, învață foarte bine și sunt foarte mulți studenți care intră la universități. Foarte bine. Numai că nu găsesc nimic de făcut aici și pleacă afară. Și acolo își fac o oarecare situație, în loc să o facă aici.

În România sunt plătiți prost, fiindcă economia încă nu este pusă la punct. Cu toate că Fondul Monetar și Europa ne ajută cât se poate, totul cade pe un teren care încă nu e fertil. Asta nu pot să spun că este o viziune, dar este o dorință noastră ca țara noastră să fie pusă la punct, din nou. Pe cât se poate. Nu așa, ca acum, să trenăm cu anii și anii. Trebuie început ceva. Nu poți să bați din palme, să faci de a doua zi, dar trebuie totuși să pui în fața oamenilor o tendință, ca ei să vadă că este un viitor, că lucrează fiecare la asta. Dar pentru moment nu știu câți văd drumul. Tinerii sunt cam dezamăgiți. Și îmi pare foarte rău pentru că tinerii sunt viitorul țării, la urma urmei. Asta le-aș ura lor. Dar ei singuri nu pot să se bage peste tot dacă nu îi primim!

S.T.: Aș vrea să ne vorbiți despre ziua în care va avea loc intrarea României în Uniunea Europeană. Cum o vedeți? Faptul că România va fi din 1 ianuarie 2007 membră a comunității europene.

M.S. Regele: Europa noastră a fost rău destrămată înainte. Și acum, cât de cât, Europa însăși începe să-și găsească drumul. Când noi o să intrăm alături de cei din Vestul european, să fim membri acolo, trebuie să găsim în comun ce facem, unde mergem, fără să călcăm prea mult în picioare anumite susceptibilități din diferite țări. Fiindcă dacă vii și faci o apă din toate, nici asta nu se poate. Noi, europenii, după câte se vede peste tot, suntem mult prea individualiști ca naționalități. Or, dacă vrei să faci o masă întreagă din asta, cum e în America, nu se poate, nu cred că să meargă, o să iasă bucluc. O să trebuiască multă chibzuință.

Noi, aici, poate avem alte feluri de a gândi, trebuie să încercăm să vedem dacă ce spun ceilalți e potrivit pentru noi. Văd în Franța, uneori Chirac spune câteodată niște lucruri care pentru ei poate or fi bune, dar nu merg pentru noi. Dacă or să fie mai mulți care nu vor să înțeleagă, o să fie foarte greu. Eu aș vrea să văd Europa bine închegată, să fie totul la un loc, să tragem toți în aceeași direcție, dar fiecare după posibilitățile noastre. Nu zic fiecare cu greșelile noastre, astea trebuie îndreptate, bineînțeles. Dar cel puțin să fim uniți în ceva, fiindcă timpurile... Dumnezeu știe ce se mai întâmplă pe aici.

S.T.: Majestatea Voastră crede că, după 50 de ani de dictatură în România, după ani de tranziție foarte grei, românii, oamenii simpli - până la urmă nu guvernele fac lucrurile astea, ci oamenii - or să facă față? Europa vine cu exigențe și standarde foarte ridicate, și de muncă, și de disciplină, de democrație, de proceduri, de justiție. Credeți că România este pregătită și că românii vor face față la acest efort?

M.S. Regele: Dacă România se înjghebează bine cu Europa, asta rămâne oarecum de văzut. Fiindcă mai avem multe de învățat. Și să lăsăm fiecare ideile noastre prea accentuate, fiindcă asta în comunitate, în general, nu se prea potrivește. Trebuie să ne adaptăm, trebuie să învățăm multe. Vedem lucruri care nu sunt bune în afară, să încercăm să lăsăm deoparte și să punem mâna pe ce este serios și bun. Aici mai avem de învățat foarte mult. Eu nu știu exact cum sunt celelalte țări din blocul nostru, polonezii, balticii, bulgarii, ei au treburile lor fiecare, dar mă gândesc la ai noștri, fiindcă ei au învățat atât de multe lucruri rele, obiceiuri necurate. Ei, dacă lucrurile astea nu se schimbă, o să fim puși iar la colț, chiar dacă intrăm acolo în 2007. Dacă vom continua așa, riscăm să fim dați afară. Cred că trebuie să tragem toți cum trebuie. Trebuie să învățăm lucruri care sunt poate contra simțămintelor unora, dar nu putem face altfel. Trebuie să ne aliniem cum trebuie cu specificul nostru păstrat, care nu atinge interesul Europei, în general. Și nu cred că interesele noastre or să pericliteze Europa. Asta nu cred. Trebuie să învățăm să ne îndreptăm, să ne curățăm în suflet și la cap!

Și cum am spus bisericilor câteodată. Îmi pare rău că mulți dintre preoții pe care i-am văzut eu, tineri, când ies din școlile teologice, repetă oamenilor ce au învățat. Știu că este extrem de greu ca dintr-o școală să aprinzi flacăra în sufletul oamenilor. Dar lumea merge la biserică, ascultă o predică, oamenii ies afară și fac ca înainte. Nu asta este ce aș vrea eu să văd. Preoții, când țin predica să învețe oamenii simpli, de rând, să facă să pătrundă în sufletele lor învățăturile lui Hristos. Fiindcă acolo este morala cea mai pură și curată dintre toate mentalitățile, educațiile, din toate cele ce învață preoții. Aici, în România, cam lipsește. Oamenii ies afară din biserică și continuă ca înainte. De asta spun că adaptarea noastră la restul Europei trebuie să fie și în suflet, și în inimi, și la cap. Însă pentru asta trebuie să fie învățați. Omul nu se gândește la toate lucrurile astea, fiindcă el are destule buclucuri în viața lui.

S.T.: Cine să îl învețe?

M.S. Regele: Exemplul trebuie dat de sus. Biserica ar avea un rol enorm. Unde merge ceva mai bine este în armată. Fiindcă acolo este disciplină, acolo nu e joacă. Și tot se mai învață ceva. Dar nu știu exact până unde merge învățătura în armată, că una e disciplina militară, și alta este ce se poate face în viața obișnuită.

S.T.: Ați vorbit despre nevoia aceasta de a stârni o flacără, de a face lucrurile din suflet. Cine ar trebui să aprindă această flacără acum, când intrăm în Uniunea Europeană1?

M.S. Regele: E vorba de sufletul oamenilor. Cred că acolo Biserica are rolul primordial. Numai că trebuie să fie destul de puternică pentru asta și, dacă vin de afară cu alte influențe, să încerce să puie Biserica deoparte, asta nu trebuie acceptat. Oricum, ce s-a întâmplat cu sovieticii, ce ne-au învățat ei, care erau atei până în rădăcinile lor, cu distrugeri de biserici și lucruri de felul ăsta, asta trebuie curățat cumva. Biserica are un rol foarte, foarte important.

S.T.: Cum ne privește Europa acum? Credeți că ne acceptă? Li se pare că suntem străini? Cum privesc faptul că și românii - 22 de milioane de oameni - intră acum în această mare comunitate?

M.S. Regele: Trebuie să intrăm acolo cu o purtare care să se potrivească, măcar într-o anumită măsură cu ce fac cei din restul Europei. Nu putem să fim un vid, să rămânem într-o parte, de capul nostru. Asta nu se mai poate! Eu tot revin și spun că cine este sus - conducătorii și Biserica - ar trebui să insufle sensul acestei schimbări. Eu cred că românul simplu ar învăța destul de repede ce e de făcut dacă simte că e ceva și pentru el în asta. Așa s-ar putea să ne integrăm mult mai bine. Cel puțin, mă rog lui Dumnezeu să fie așa. Nu putem să rămânem totdeauna de capul nostru, singuri. Avem prea multe probleme.

1 România a încheiat negocierile de aderare la data de 17 decembrie 2004, dar a fost invitată să devină efectiv membră a Uniunii Europene doi ani mai târziu, în 1 ianuarie 2007. România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană la Abația Neumünster din Luxemburg în 25 aprilie 2005. Interviurile cu Regele Mihai au fost realizate în săptămâna dinaintea acestei date istorice.



vineri, 19 februarie 2016

Tor, ceapa care luptă cu Sistemul...


N-am înțeles niciodată la ce s-au gândit creatorii rețelei Tor (https://www.torproject.org/când au ales o banală ceapă ca simbol grafic al proiectului lor. Poate că i-a inspirat densul pachet de foi concentrice al legumei în cauză, greu de pătruns. Cert este că, azi, programele scrise de ei – și vasta rețea mondială de calculatoare bazată pe ele – sunt un instrument esențial pentru păstrarea libertății online, pentru fiecare dintre noi.


vineri, 22 mai 2015

Basarabia, 1942: Majestatea Sa Regele Mihai I al României la resfințirea Catedralei din Chișinău



   Iată imagini originale de la resfințirea Catedralei din Chișinău, 31 octombrie 1942, în prezența Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina-mamă Elena.

Majestatea Sa Regele Mihai este întâmpinat în gara Chișinău cu pâine și sare

Garda prezintă onorul Regelui

Înainte de sosirea Suveranului, soborul arhieresc și preoțesc, în frunte cu P.S.S. Efrem Tighineanu oficiază o slujbă în fața Catedralei.

Majestatea Sa Regele Mihai I, Majestatea Sa Regina Mamă Elena, însoțiți de dl. Prim Ministru Mihai Antonescu și de Guvernatorul Basarabiei, urcă treptele Mausoleului din Cimitirul Eroilor din Chișinău, unde au depus o coroană de flori,

P.S.S. Episcopul Efrem Tighineanu al Chișinăului întâmpină cu Sfânta Evanghelie pe Majestatea Sa Regele Mihai I

Suveranul și-a făcut semnul crucii și sărută Sfânta Evanghelie

După Suveran, Majestatea Sa Regina Mamă Elena se apropie și sărută Evanghelia.

În clipa aceasta, Majestatea Sa Regele Mihai I semnează noul act constitutiv al Catedralei rezidite.

După solemnitatea sfințirii Catedralei, Majestățile Lor, urmate de Vice-Președintele Consiliului, de Guvernatorul Basarabiei și de Înalții Demnitari, parcurg pe jos calea până la locul defilării.

Defilarea a început. Majestatea Sa Regele Mihai I răspunde cu salut la plecarea drapelelor și la salutul poporului basarabean.

Mulțumesc d-nei Mihaela Chiripuci pentru aceste fotografii, care nu-mi aparțin, dar pe care le-am postat aici pentru valoarea lor istorică, de arhivă.

Românii își vor Monarhia înapoi! Fiți alături de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), atât fizic, cât și pe Web, Facebook sau Google Plus. Trăiască Regele!

marți, 5 mai 2015

Tricolorul Regal al României, adevăratul steag al Țării / The Romanian Royal Flag, the true flag









   The Romanian Royal Flag is the true, non-communist national flag of Romania (as depicted, it was used in this form, as a military flag, until the communists illegally ousted the King out of the country, in 1947). The flag has the Royal Coat of Arms, big variant, at its center and four Royal Seals (or Royal Ciphers) at the corners. The Royal Seal changes at each monarch’s accession to the Throne: this seal is a stylised “M I”, meaning “Mihai I”, the present King. The three colours meaning is: blue are Romania’s sky and waters, yellow are the crop fields, red is the blood of national heroes. When the flag is flown, the blue colour is always near the mast (or up, if the flag is hanged vertically). Please note that the flag is 2:3 in proportion, with equal stripes of colour and the Coat of Arms covers all three of them (it is “pinned” at the nodes, exactly at the limit of the stripes). The main symbol included in the Coat of Arms is the Steel Crown (the small grey crown), that represents not only the Romanian Monarchy, but the very existence and independence of the State (the Crown was cast from an Ottoman gun’s steel in 1877, when modern Romania appeared as an European state). Please do not confuse this flag with the official flag of the Republic of Moldova (actually Bessarabia, a historical Romanian province forcibly separated by the Soviets after WWII). Here you may buy a Romanian Royal Flag.

The Romanians want their Monarchy back! - please visit the Web and Facebook pages of the (Romanian) National Alliance for the Restoration of Monarchy (ANRM)!

---

   Drapelul Regal al României este adevăratul steag al Țării, cel necomunist (a fost folosit, în forma în care este prezentat (steag militar), până în 1947, când comuniștii l-au silit pe Rege să părăsească Țara, printr-o lovitură de stat ilegală). Drapelul conține, la centru, Stema Regală, varianta mare și patru Cifruri Regale la colțuri. Cifrul Regal se modifică la fiecare urcare pe Tron a unui nou monarh: în prezent, cifrul acesta cuprinde, stilizate, literele „M I”, de la „Mihai I”, actualul nostru Rege. Semnificația celor trei culori este: albastre sunt cerul și apele României, galbene sunt lanurile de grâu, roșu este sângele vărsat de eroii națiunii. Când drapelul este arborat, albastrul se află, întotdeauna, lângă lance (sau în partea de sus, în cazurile în care drapelul este expus vertical). Steagul tricolor are un raport de 2:3 între laturi, cu fâșii colorate egale, iar stema se întine pe toate trei (este „țintuită” în nodurile de sus exact pe limita fâșiilor colorate). Principalul simbol conținut în Stema Regală este Coroana de Oțel (cea mică, de culoare gri), care reprezintă nu doar dinastia română, ci însăși existența și independența Statului Român (Coroana a fost turnată din oțelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independență din 1877, când România a apărut pe harta Europei ca stat modern). Nu confundați acest drapel cu cel oficial al Republicii Moldova (de fapt Basarabia, o provincie istorică românească răpită de sovietici după cel de-Al Doilea Război Mondial). Aici puteți cumpăra un steag regal.  

Românii își vor monarhia înapoi! - vă rugăm vizitați paginile Web și Facebook ale Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM)!


luni, 2 martie 2015

Listă de cuvinte românești cu diacritice / A Romanian wordlist with diacritics






    Pentru aplicații lingvistice și criptografice, aici puteți găsi o listă alfabetică de cuvinte românești cu diacritice, în continuă extindere. Bineînțeles, ea nu este nici pe departe completă: din câte știu, recent finalizatul dicționar-tezaur al Academiei Române cuprinde în jur de 175.000 de cuvinte, fără a socoti și formele derivate, iar lista aceasta abia dacă numără câteva mii. Dar am folosit diacriticele corecte pentru limba română, așa că lista aceasta poate fi utilă atunci când se dorește verificarea rezistenței unei parole la atacuri bruteforce.

    Fișierul este un fișier-text obișnuit (.txt) în format GNU/Linux, care conține caractere din setul UTF-8. Pentru a converti fișierul din format GNU/Linux în format Windows și invers, vă rog să folosiți utilitarele unix2dos și dos2unix .

   Pentru cei care nu sunt la curent, diacriticele corecte pentru limba română sunt cele care au  virgulițe sub Ș, ș, Ț și ț și nu sedile turcești. Mai multe explicații puteți găsi pe blogul d-lui Cristian Secară.

   Lista de cuvinte se află chiar aici: în format text (.txt) sau HTML (.html).

-------------

   For language and cryptographic applications, here you may find an ever-extending Romanian alphabetical wordlist, with proper diacritics. It is not complete by any means: as far as I know, the monumental "Thesaurus-Dictionary of the Romanian Language", recently completed and published by the Romanian Academy, includes about 175.000 words, not counting the flexional forms; this list barely has a few thousands. But I've included the words spelled with correct Romanian diacritics, so this list may be useful when one wants to check the vulnerability of a chosen password to bruteforce attacks.

    The file is a simple text file (.txt), in GNU/Linux format, that uses UTF-8 characters. Please use the unix2dos and dos2unix utilities for converting it from GNU/Linux format to Windows format, back and forth.
    
    For those of you that are not yet aware, the correct diacritics for Romanian language has commas under Ș, ș, Ț, ț (as opposed to cedillas). More details on Cristian Secară's blog.

      The wordlist is here: in text format (.txt) or HTML (.html).


joi, 18 decembrie 2014

Mesajul Regelui Mihai pentru români, adresat în zilele revoluției de la Timișoara (18 decembrie 1989)





Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai, difuzat la în emisiunea „Actualitatea Românească” de la postul de radio „Europa Liberă”, în seara zilei de 18 decembrie 1989.

MS Regele Mihai: „Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi, sunt ca și voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacționează cei de la Putere atunci când cereți doar drepturile cele mai elementare și totuși și totodată am și aveți mari speranțe fiindcă luați cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeți, fiindcă prin însăși sălbăticia represiunii înțelegeți și înțelegem cu toții că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestați pașnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năzuințele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocați, fiți pașnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”

Ascultați mesajul (audio, fișier OGG)


Din arhiva Europei Libere (aici și aici); toate drepturile aparțin autorilor. Foto: Facebook.

joi, 27 noiembrie 2014

1 Decembrie 1918: cum a fost creată România unită, sub domnia Regelui Ferdinand Întregitorul


   Data de 1 Decembrie, care se apropie, este un prilej foarte bun ca să ne amintim, mai în detaliu, cum a luat naștere România Mare, unită. Evenimentul s-a produs în 1918, în contextul politic deloc simplu al Primului Război Mondial, sub domnia celui de-al doilea Rege al Românilor:   Ferdinand I, pe care națiunea îl pomenește, de atunci, ca „Întregitorul”.

   Deși adevărata Zi Națională a României, ziua apariției Statului Român modern pe harta lumii, este 10 Mai (o dată a cărei semnificație este ținută, încă, voit în penumbră), Marea Unire de la 1 Decembrie reprezintă o sărbătoare de maximă importanță în istoria națională, cu nu mai puține conotații regale.

   Nefiind specialist in istorie, nu îndrăznesc să povestesc eu însumi, cu cuvinte proprii, acest capitol glorios al trecutului național. Însă, mai ales pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog, adevărul trebuie spus, mereu și răspicat. Și cine ar putea face-o mai bine decât un mare istoric? Reproduc, deci, un scurt fragment din monumentala lucrare a profesorului Constantin C. Giurescu, „Istoria Românilor”, apărută în perioada interbelică la „Editura Cugetarea - Georgescu Delafras. Pe volumul din care voi cita mă bucur de privilegiul de a avea un autograf al fiului autorului, acad. Dinu C. Giurescu:  un autograf primit tainic și cu emoție în martie 1986, sub plin regim comunist, pe vremea când eu eram elev. Tot de atunci îmi dăinuie în amintire și îndemnul domnului profesor, care, înainte de a scrie, pe prima pagină, câteva cuvinte despre tatăl său, a deschis volumul și a privit gânditor, câteva secunde, capitolele ultime, cele legate de Regii României. „Să ai mare grijă de cartea asta, măi băiete” - mi-a spus, privindu-mă atent - „că e ediția aia veche, cea în care nu au apucat comuniștii să bage foarfeca”.

   Așa am făcut, domnule profesor! Și azi țin cartea, la loc de preț, în biblioteca mea. Între timp, comuniștii despre care vorbeați au dispărut (oare?), iar Regele nostru se află în Țară, în mijlocul Românilor, împreună cu succesorii Săi. Mai trebuie doar ca noi să găsim înțelepciunea și puterea de a afirma, neciuntit, tot adevărul, pentru a putea fi din nou liberi - așa cum ne îndeamnă, mereu, Majestatea Sa.

   Iată, eu povestesc chiar aici, azi, pentru cei mai tineri ca mine, prin cuvintele părintelui Dvs., un fragment mic din acea moștenire de Adevăr pe care mi-ați încredințat-o atunci, cu voce tremurândă, în 1986...



Regele Ferdinand I
și războiul pentru întregirea neamului


Adunarea națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia, în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acestor Români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii, cu România”.
(Rezoluția Adunării Naționale dela Alba-Iulia, 1 Decemvrie 1918).

  Regele Ferdinand I. Războiul mondial. În momentul când regele Ferdinand I s'a suit pe tron (27 Septemvrie/10 Octomvrie 1914), Europa era în plin războiu. El izbucnise din cauza antagonismului dintre interesele economice și politice ale marilor puteri, antagonism care luase, în ultimul deceniu, forme tot mai vizibile. Scânteia care a aprins focul a fost atentatul dela Sarajevo, întâmplat la 28 Iunie 1914, în care arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa, au căzut uciși de gloanțele unui tânăr Sârb. Guvernul dela Viena ceruse celui din Belgrad – în urma acestei crime – satisfacție; condițiile sale însemnau însă, de fapt și de drept, desființarea independenței Serbiei. În cazul când nu se îndeplineau toate aceste condiții, armata austro-ungară urma să intervină. Rusia, pentru a nu lăsa să fie sdrobit statul slav din Balcani, al cărui protector era, mobiliză; Germania, care credea că a sosit momentul de a-și realiza revendicările sale, îndemnă guvernul dela Viena să nu cedeze și mobiliză și ea. Ceea ce avu drept urmare mobilizarea Franței, apoi a Angliei și izbucnirea războiului. Se formară astfel două grupuri de puteri în luptă: de o parte Franța, Anglia, Rusia (Tripla Înțelegere) împreună cu Belgia – al cărei teritoriu fusese invadat de armatele germane – și Serbia, de partea cealaltă Germania și Austro-Ungaria (Puterile Centrale). Noi eram legați de aceasta din urmă, încă din 1883, printr'un tratat secret de alianță ce fusese determinat de primejdia rusească; oamenii noștri politici, întruniți într-un consiliu de coroană încă de către Regele Carol I, la 3 August 1914, socotiră însă că nu e cazul să intrăm în luptă alături de ele. Într'adevăr, nu Puterile Centrale fuseseră cele atacate, ci ele atacaseră. De aceea, România păstră, în primii doi ani ai războiului mondial, neutralitatea armată adică, având oștirea concentrată, nu merse nici cu unii, nici cu alții. Opinia noastră publică cerea totuși să atacăm pe Unguri, pentru a desrobi pe frații din Ardeal; alții, mult mai puțini la număr, doreau războiul împotriva Rușilor, spre a lua Basarabia. Între timp, Turcia (23 Noemvrie 1914) și apoi Bulgaria (10 Septemvrie 1915) intrară în luptă alături de Germania, iar Italia (23 Mai 1915) alături de Franța. 

  Regele Ferdinand I, în momentul când se suise pe tron, spusese că va fi „bun Român” și faptele sale au dovedit-o cu prisosință. El înțelese dorința adâncă a poporului care cerea să trecem Carpații și o urmă; la 14/27 August 1916, noi declararăm războiu Austro-Ungariei. Șeful Guvernului, Ion I. C. Brătianu (vezi fig. 184) încheiase cu puțin timp mai înainte, un tratat secret cu Puterile Înțelegerii prin care ni se asigura, la încheierea păcii, Ardealul, Bucovina și Banatul întreg.

Fig. 184 - Ion I.C. Brătianu. Fotografie din ultimii ani ai vieții (D.P.)

 Războiul pentru întregirea neamului. Prima parte. Ostașii noștri trecură cu mare avânt peste munți și ocupară Făgărașul, Brașovul, Secuimea, înaintând până dincolo de Toplița, până aproape de Sighișoara și până la marginea Sibiului; în câteva săptămâni, a treia partea Transilvaniei era cucerită. În schimb însă la Turtucaia o armată a noastră, rău condusă și insuficient înarmată, fu copleșită de forțele superioare ale dușmanului și distrusă. Rușii, care făgăduiseră să ne trimeată forțe îndestulătoare pentru apărarea Dobrogei, nu-și ținură cuvântul, așa încât trebuirăm să luăm în acest scop, trupe din Transilvania. Dușmanul fu oprit pe linia Amzacea-Topraisar, unde ostașii noștri luptară cu mare vitejie; el era să fie chiar înconjurat și sfărâmat, deoarece generalul Alexandru Averescu trecuse Dunărea, în spatele lui, pe la Flămânda; tocmai atunci însă, se produse și atacul trupelor germane în Transilvania. Foarte bine înarmate, cu numeroase mitraliere și tunuri de toate calibrele, aceste trupe siliră pe ostașii noștri, în urma unor lupte grele, să se retragă pe linia munților. Aci au rezistat mai bine de o lună, respingând toate atacurile dușmanului; încercările lui de a ne rupe frontul pe valea Trotușului, la Predeal, la Dragoslavele și pe valea Jiului dădură greș. Pe valea Jiului, el trebui chiar să se retragă în grabă, pierzând 27 de tunuri, 55 de mitraliere, mult material de războiu și 2400 de prizonieri. Orașul Târgu-Jiu fu apărat cu acest prilej de populație – bătrâni, femei, copii – până sosiră trupele noastre.

   Văzând că nu poate răzbi prin munți, dușmanul își spori atunci sforțările pe frontul de sud, în Dobrogea, unde, inferiori numericește și neajutați de Ruși, trebuirăm să părăsim Constanța și Cernavodă (podul de peste Borcea fu svârlit în aer). Urmă, apoi, la începutul lui Noemvrie, un nou atac al Germanilor la Jiu; de data aceasta, ei izbutiseră să-și deschidă cale și coborîră în spre Craiova. Pe de altă parte, o nouă armată dușmană, sub conducerea vestitului general Mackensen, trecu Dunărea pe la Zimnicea. Strânși între două focuri, noi ne retraserăm spre răsărit; în apropierea Bucureștilor, pe Argeș, avu loc o nouă luptă care, la început, părea că ne va aduce biruința – luaserăm un număr însemnat de prizonieri - ; ea fu pierdută însă până la urmă, din cauza nepriceperii unui general care a și fost pedepsit pentru aceasta, și capitala căzu în mâinile dușmanului. Oastea noastră își continuă retragerea, distrugând sondele și dând foc rafineriilor de petrol; în primele zile ale lui Ianuarie 1917, frontul se stabiliză în sudul Moldovei, pe linia Siretului și de-a lungul Dunării și a brațului Sf. Gheorghe.

   În această parte dintâi a campaniei au căzut eroic Lt.-Colonelul Poenaru-Bordea, pe când străbătea cu trupele sale trecătoarea Branului (vezi și fig. 185), apoi generalul Praporgescu, în timpul luptelor dela Olt și colonelul Dragalina, în urma rănilor căpătate în lupta dela Jiu, când au fost respinși Germanii. La Turtucaia, au căzut, făcându-și datoria, mulți ofițeri de ai noștri; printre ei căpitanul Feraru care a tras cu tunurile până când dușmanul a năvălit în baterie.

Fig. 185 - Castelul dela Bran păzind trecătoarea principală de altă dată, din munți, aceea care duce dela Câmpulung la Brașov (D.P.)

Partea a doua. Biruințele dela Mărăști și Mărășești. După o iarnă grozavă, în care tifosul exantematic se adăogă celorlalte nenorociri ale războiului, oastea noastră se refăcu. Misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, ne fu de mare ajutor în această privință. Primiserăm arme noui și munițiuni din Apus; încrederea renăscuse; ofițerii și soldații așteptau ziua să dea iarăși piept cu dușmanul. Ea sosi la 11/24 Iulie 1917 când armata a doua, sub comanda generalului Averescu, sparse frontul german, la Mărăști, în județul Putna și izbuti să ocupe 30 de sate și să ia 3200 de prizonieri, 40 de tunuri, 52 de mortiere de tranșee și de mitraliere și un imens material de războiu (vezi și fig. 186). 

Fig. 186 - Regele Ferdinand (așezat) împreună cu generalii Averescu și Văitoianu la un post de observație, pe front, în Moldova, în vara lui 1917 (M. M.)

Odată cu această ofensivă, trebuia să se producă și a doua, pe Siret; aci însă, trupele rusești, sub influența ideilor revoluției care izbucnise la ei în țară cu câteva luni înainte (Martie 1917), nu voiră să mai lupte; astfel, și atacul nostru trebui să se oprească. Se produse, în schimb, un puternic contra atac german; Mackensen voia să rupă frontul și să ocupe repede întreaga Moldovă. Luptele cele mai crâncene avură loc la Mărășești și culminară în ziua de 6/19 August 1917. Deși mult mai puțini la număr (5 divizii față de cele 12 dușmane) și deși Rușii părăsiseră din primul moment tranșeele (numai artileria lor ne-a ajutat întru câtva), totuși ostașii noștri, conduși cu destoinicie de generalul Cristescu mai întâi, de generalul Eremia Grigorescu apoi, izbutiră să oprească puhoiul german. În același timp, dușmanul era respins și la Oituz, după o serie întreagă de lupte grele. Biruințele dela Mărăști și Mărășești arătară din nou lumii valoarea armatei românești, vitejia și spiritul ei de sacrificiu (vezi și fig. 187)

Fig. 187 - Mormântul Ostașului Necunoscut. Parcul Regele Carol I, București, în fața Muzeului Militar (D. P.)
(N.R. - Epitaful scris pe piatra funerară: „Aici doarme fericit întru Domnul OSTAȘUL NECUNOSCUT, săvârșit din viață în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919

   Din nefericire însă, frontul nostru era în strânsă legătură cu acela al Rușilor. Iar Rușii nu mai voiau să lupte; revoluția, devenită în Octomvrie 1917, sub conducerea lui Lenin și Trotzki, revoluție comunistă, adusese cu ea descompunerea armatei; regimente întregi plecau de pe front; disciplina dispăruse; ofițerii erau degradați sau omorîți. În aceste condiții, Rușii încheiară întâi un armistițiu cu Puterile Centrale iar curând după aceea, pacea dela Brest-Litovsk. Urmarea fu ocuparea Ucrainei, până la Odesa, de trupele germane și austriace. Înconjurați din toate părțile, neavând niciun sprijin de nicăieri, trebuirăm și noi să încetăm războiul. Prin tratatul dela București (condițiile principale fuseseră stabilite la Buftea), semnat la 24 Aprilie/7 Mai 1918, dar pe care regele Ferdinand nu l-a ratificat niciodată, ni se lua Dobrogea și o fâșie de-a- lungul munților, în suprafață de 5600 de kilometri pătrați, cuprinzând vârfurile dominante și 170 de sate cu o populație curat românească de 150.000 de suflete. Tot deodată, ni se impuneau condiții economice foarte grele. Industria, comerțul, finanțele erau supuse controlului german; petrolul intra în mâna lor, șantierele dela Dunăre erau luate cu o chirie infimă pe 99 de ani. Statul român trebui să ia asupra sa și emisiunea de hârtie monetă în valoare de 2 miliarde 175 milioane lei aur, pe care o făcuseră Germanii în teritoriul ocupat, bonurile de rechiziție ale acestora (1 miliard) precum și despăgubirile pentru pagubele și stricăciunile aduse persoanelor și bunurilor (1 miliard 900 de milioane).

   Dar acest tratat nu mai avu când să fie aplicat, deoarece cumpăna războiului, pe celelalte fronturi de luptă, se aplecă în favoarea aliaților noștri. Bulgarii, bătuți în Macedonia de către generalul Franchet d'Esperey, cerură pace; armata austro-ungară, în descompunere, părăsi frontul italian; cea germană, împinsă necontenit îndărăt, în Franța, trebui să ceară și ea încetarea ostilităților (29 Octomvrie/11 Noemvrie 1918).

   Mobilizată pentru a doua oară (28 Octomvrie/10 Noemvrie) oastea noastră trecu din nou în Ardeal, în timp ce regele Ferdinand și regina Maria reintrau, în mijlocul unui entuziasm de nedescris, în Bucureștii eliberați. 


   Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Ardealului. Revoluția rusească pe lângă tot răul pe care ni l-a făcut în timpul războiului, a avut pentru noi însă și o parte foarte bună: a dat putință Moldovei dintre Prut și Nistru să se reîntoarcă la sânul patriei-mume. Pe temeiul principiului că fiecare popor să hotărască singur asupra soartei lui, se constitui mai întâi o Republică moldovenească; la 24 Ianuarie 1918, ea se proclamă „slobodă, de sine stătătoare și neatârnată” iar la 27 Martie/10 Aprilie 1918, Sfatul Țării adică adunarea deputaților acestei republici proclamă alipirea ei pentru totdeauna la regatul României. În fundul prăpastiei în care căzusem (era tocmai vremea când se pregătea tratatul dela București), unirea Basarabiei fu raza de lumină vestitoare a unor vremuri mai bune.

   Iată textul rezoluției prin care – cu 86 de voturi pentru și 3 contra – Sfatul Țării hotărî unirea cu România: „În numele poporului Basarabiei Sfatul Țării declară: Republica democratică moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mamă-sa România”.

   Întregirea neamului începu tocmai din latura unde ne așteptasem mai puțin. În curând, ea urmă însă pretutindeni. Într'adevăr, sfârșitul anului aduse prăbușirea monarhiei austro-ungare. Pe temeiul aceluiași principiu pe care îl aplicaseră frații lor dintre Prut și Nistru, Moldovenii din partea de sus a țării, din Bucovina, se întruniră și proclamară, la rândul lor, în ziua de 15/28 Noemvrie 1918, „unirea necondiționată, și pentru vecie, cu regatul României”. Iar trei zile mai târziu, la 18 Noemvrie/1 Decemvrie, în cetatea care văzuse pe Mihai Viteazul biruitor și pe Horia tras pe roată, în Alba-Iulia, se strânseră reprezentanții poporului românesc din Transilvania, din Maramureș, din Crișana și din Banat și, într'un glas, hotărîră unirea, proclamând ca rege pe Ferdinand I. Astfel neamul nostru fu iarăș întreg, la un loc; dreptatea noastră, udată cu sânge și lacrimi, birui.

   Încă la 5/18 Octomvrie 1918, deputatul ardelean Al. Vaida-Voevod citi în Parlamentul din Budapesta o declarație prin care anunța că Românii din monarhia habsburgică vor hotărî singuri asupra soartei lor.

   Rezoluția de unire a Bucovinei a fost votată nu numai de reprezentanții populației românești dar și de aceia ai populației germane și polone. De asemenea, rezoluția de unire a Ardealului, votată la Alba-Iulia, a fost urmată de o alta a Sașilor care, la Mediaș, la 8 Ianuarie 1919, au recunoscut și ei marele act. Chiar și populația germană de dincolo de hotare, din Bikiș-Ciaba (Ungaria de astăzi) a cerut să fie alipită României.

HARTA: Pământul românesc între 1821 - 1927


Toate drepturile asupra textului și fotografiilor aparțin editurii și autorilor.


miercuri, 22 octombrie 2014

De ce „votez” monarhia la prezidențiale


   Preiau aici cele spuse (video) de dl. Cristian Bădiliță la cel de-al doilea congres al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). Aceasta este o poziție pe care, în nume personal, mi-o însușesc, chiar dacă Alianța, ca organizație, nu recomandă membrilor săi să voteze cu un candidat sau altul la alegerile prezidențiale din 2014.

Monarhiști, PARTICIPAȚI MASIV la alegerile prezidențiale și scrieți pe buletinul de vot cuvântul MONARHIE.




   Iată ce spune dl. Bădiliță (și pe Facebook, aici):


De ce votez monarhia la prezidențiale

  1. Republica s-a instaurat în România la inițiativa și sub presiunea marelui dictator sovietic Stalin. Cum bine se știe, Regele Mihai a fost obligat să abdice prin șantaj: dacă nu ar fi semnat actul de abdicare, o mie de studenți ar fi fost executați. Voinţa poporului nu a fost consultată asupra schimbării de regim.
  2. În România, republica este echivalentă cu regimul criminal comunist și cu regimul mafiot postcomunist.
  3. Primul președinte al republicii a fost dictatorul Nicolae Ceauşescu. El a rămas modelul președinților ulteriori.
  4. Instituţia prezidențială nu are legitimitate în România. Este injust ca președintele unei republici de origine comunistă să uzurpe locul deținut, de drept, de Casa Regală a României.
  5. Ca monarhiști și patrioți români, refuzăm să finanțăm din impozitele noastre o campanie republicană de origine comunist-sovietică.
  6. Partidele politice, Parlamentul, Senatul sunt forțe politice și instituții legitime, normale. Singura instituție nocivă și nelegitimă, care trebuie să dispară din România, este instituția prezidențială.
  7. Monarhiştii români nu vor boicotarea alegerilor prezidenţiale. Ei vor participa MASIV şi vor scrie pe buletinul de vot cuvântul MONARHIE. Toţi românii care au convingeri monarhiste sunt îndemnaţi să voteze în acest sens, pentru a șterge, printr-un simplu gest de demnitate personală, rușinea istorică din decembrie 1947
  8. Fiecare campanie republicană a prezidențialelor costă sume uriașe, suportate de contribuabili. Doar pentru campania din 2014 ministerul de interne a primit 166.778.000 lei. Aceşti bani ar putea fi folosiți în scopuri cu adevărat utile. Revenirea la Monarhie ne-ar aduce economii inclusiv la capitolul financiar.

Vedeți și Manifestul Regal, o bună argumentare a necesității monarhiei în România.


sâmbătă, 18 octombrie 2014

Despre democrație și monarhie





„... poporul român stă drept în fața lui Dumnezeu, într-un moment al istoriei lui care-l poate duce pe drumul continuării suferințelor sau pe drumul mântuirii. Nu depinde decât de hotărârea și priceperea lui să aleagă între bine și rău, între stagnare și evoluție, între comunism și democrație. Cei ce nu vor nici binele patriei, nici binele nostru, pun față în față, ca pe două realități potrivnice, monarhia și democrația. Realitatea este că, și acum și în viitorime, monarhia constituțională reprezintă sprijinul cel mai sigur al democrației. Monarhia constituțională s-a născut din dorința românilor de democrație. Ea este și va continua să fie apărătoarea drepturilor istorice la libertate și demnitate.”  Majestatea Sa Regele Mihai I al României  

Acesta este un fragment din volumul „Nimic fără Dumnezeu - Noi convorbiri cu Mihai I al României”, de Mircea Ciobanu, apărut în 1992 la Editura Humanitas.


Mulțumesc d-nei Marilena Rotaru pentru a-mi fi semnalat acest citat! Foto credit: B&B Helios.