Mesajul M. S. Regelui Mihai I la alegerile prezidențiale din anul 2000

 

 

 

Români,

Veți fi chemați să exercitați actul elementar și esențial al oricărei democrații: acela de a alege conducătorii țării pentru anii care vor veni. Nu a fost niciodată datoria mea sau a iluștrilor mei strămoși de a interveni în procesul electoral: România a fost întotdeauna o Monarhie Constituțională. Dar nu aș fi credincios jurământului meu istoric, făcut cu șaizeci de ani în urmă [1940], dacă nu v-aș împărtăși gândurile mele din acest moment.

Contrar diferitelor speculații din presă, nu am susținut în trecut și nu susțin nici azi personalități sau partide, în alegeri. Personalitățile sunt importante în orice democrație: dacă liderii noștri sunt competenți și incoruptibili, cert aceasta va face o mare diferență în felul în care țara va fi guvernată. Dar tot la fel de importantă este și chestiunea principiilor, a valorilor pe care dorim să le promovăm și care aș dori să triumfe în aceste alegeri. Deci, să ne ridicăm deasupra zgomotelor campaniei electorale și să ne gândim un moment asupra principiilor pe care vrem să le susținem.

Mai întâi este actul de a vota în sine, înaintașii noștri care au murit pentru independența României acum două secole au luptat pentru dreptul fundamental al românilor de a determina singuri viitorul națiunii lor. Soldații pe care Bunicul meu i-a condus către victorie în 1918 au luptat să extindă acest drept și asupra conaționalilor lor din imperiile Austro-Ungar și Rusesc. Și, cei care au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru a răsturna dictatura comunistă nu au cerut altceva decât dreptul de a alege liber. Față de toți acești oameni aveai datoria de a vota în această lună. Știu că absența de la vot este tot un act politic. Dar, date fiind condițiile fragile din sistemul nostru politic, absența va fi înțeleasă ca o lipsă de încredere în democrație. Deci, indiferent care sunt opțiunile voastre, chem pe fiecare să meargă și să voteze în număr cât mai mare. Să arătăm lumii, în general, și Europei, în special, că noi continuăm să fim încrezători în actele de bază ale democrației. Nu este alternativă la democrație în țara noastră și nu poate exista democrație fără participarea noastră activă.

Nu pot justifica unele acțiuni ale politicienilor noștri. În anii de după prăbușirea comunismului, am criticat multe din deciziile lor, și în mod particular, și în public. Știu că majoritatea voastră a pierdut încrederea în partidele politice. Dar partidele politice sunt un element esențial al democrației. Soluția este, prin urmare, nu să respingem un întreg sistem, ci să ne uităm la motivele pentru care am avut toate aceste eșecuri, și cum să le reparăm. Sunt convins că cei care vor câștiga alegerile, oricine ar fi ei, vor avea ca sarcină reforma constituțională. Camerele noastre parlamentare nu funcționează cum trebuie, legile nu sunt adoptate la timp și guvernele conduc cu ordonanțe de urgență. Mai mult, împărțirea responsabilităților între diferitele ramuri ale guvernului nu este făcută cum trebuie. Orice partid care este pregătit serios să repare defectele Constituției, impuse în grabă „de sus“ imediat după căderea comunismului, merită suportul vostru. Dar orice politician care vă spune că ar putea să facă să meargă un astfel de sistem dacă ar fi ales, trebuie tratat cu scepticism.

Indiferent de sugestiile care vi s-au făcut în timpul campaniei electorale, trebuie să vă amintiți următorul lucru: nu există altă șansă pentru România decât integrarea în Uniunea Europeană și în NATO. Integrarea nu este posibilă fără reformă economică serioasă, fără respectarea dreptului de proprietate privată, fără retrocedarea a tot ce comuniștii au furat și fără protecția drepturilor omului. Nu cere nimeni să se aplice soluții inventate de alte țări: Uniunea Europeană în care vom intra este o alăturare de multe țări, fiecare cu particularitățile ei. Dar există o seamă de principii comune și de cerințe care trebuiesc respectate. Afirmația că se poate găsi o cale miraculoasă de a crea o economie de piață menținând o economie controlată de stat nu este demnă de încredere. Politicienii care vă transmit mesaje de ură față de străini sau față de minoritățile etnice din interiorul țării noastre merită disprețul vostru. Viitorul nu aparține acelor oameni, oricât de populist ar fi mesajul lor.

Români,

Fiecare alegere are semnificația ei istorică. Dar aceste alegeri sunt mai semnificative decât multe altele. În următorii patru ani Europa va fi restructurată. Câteva țări noi vor fi invitate să facă parte din Uniunea Europeană, iar chestiunea unei noi lărgiri a NATO se va pune din nou. Dacă veți ține cont de aceste perspective atunci când veți vota, veți garanta șansa integrării țării nostre în aceste instituții. Dar, dacă vă veți lăsa tentați de anumite discursuri, dacă veți cădea pradă anumitor sloganuri populiste, veți pedepsi România însăși. Aduceți-vă aminte, nu e nimic scris dinainte despre integrarea în aceste instituții - Europa nu ne este datoare cu această integrare. Trebuie s-o câștigăm singuri. Și ceea ce facem în interiorul țării noastre, facem pentru binele nostru, nu pentru binele străinilor. Când mergeți să votați amintiți-vă această alegere pe care o aveți în față. Votați cu conștiința voastră, dar și cu sensul responsabilității voastre. Familia mea și cu mine vom rămâne credincioși acestei alegeri, și vom continua să servim țara noastră.

Oricine va fi ales în această lună va avea suportul meu, dacă va avansa interesele majore ale României. Dar cei care vor lucra împotriva acestor interese, oricine vor fi ei, vor avea împotrivirea mea constantă. Atunci când e vorba de interesele istorice ale țării noastre, atunci când e vorba de stabilitatea viitorului nostru, nu am păstrat niciodată tăcere și nici nu am de gând să o fac de aici înainte.

18 noiembrie 2000
 

Turul întâi al alegerilor s-a desfășurat la 26 noiembrie 2000, turul al doilea, la 10 decembrie 2000.

Textul mesajului regal a fost păstrat prin efortului d-lui Tudor Vișan-Miu, istoric, căruia îi mulțumesc călduros! 

La 50 de ani de la proclamarea forțată a Republicii: discursul Majestății Sale Regelui Mihai I al României

50 de ani de la proclamarea Republicii române ilegitime - „Ora Regelui”, 12 martie 2016

Lovitura de stat din 30 decembrie 1947 marchează momentul în care comuniștii români, sprijiniți de armata sovietică invadatoare, au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României să-și pună semnătura pe un act de abdicare gata redactat. Pentru ca ei să-și atingă scopul, Regele a fost șantajat cu peste 1000 de vieți tinere, studenți ce manifestaseră împotriva comunismului și în favoarea Monarhiei, în Piața Palatului, la 8 noiembrie 1945 - acești oameni fuseseră arestați atunci și erau deținuți ilegal de mai bine de doi ani.

Prizonier în Palatul Elisabeta (gărzile Palatului fuseseră dezarmate și înlocuite, toate legăturile cu exteriorul tăiate), singur doar cu mama sa și cu secretarul Ionnițiu, în prezența a doi lideri comuniști înarmați și având tancurile rusești pe străzile Capitalei, Regele a fost constrâns să semneze. Încă de atunci, el a atras atenția că, pentru a fi constituțional valabilă, orice schimbare a formei de guvernământ trebuie dezbătută și hotărâtă liber de către Parlamentul României, fiind apoi consfințită de națiune printr-un referendum. Însă comuniștii se grăbeau să înlăture Monarhia, ultima piedică, fără de care țara se afla total la dispoziția lor.

Pentru a-i da o aparență de legalitate în ochii maselor, actul de abdicare smuls sub amenințare a fost „ratificat” într-o ședință a Parlamentului, convocată în grabă în seara aceleiași zile. Numai că momentul puciului fusese ales special între Crăciun și Anul Nou - într-o perioadă în care atenția publicului să fie cât mai departe de lumea politică - și mulți parlamentari se găseau departe de București, în circumscripțiile lor, cu gândul la sărbători. Așa că ședința de schimbare a formei de guvernământ a Statului, convocată „pe genunchi”, n-a întrunit cvorumul legal cerut. Comuniști convinși sau simpli oportuniști, parlamentarii nu erau destui în sală. O ședință ce ar fi trebuit, altfel, să aibă semnificație constituțională majoră, prezidată de însuși discutabilul Mihail Sadoveanu...

Câteva zile mai târziu, pe 3 ianuarie 1948, Regele, împreună cu Regina-mamă Elena, Principesa Ileana (devenită, ulterior, Maica Alexandra) și alți câțiva apropiați au fost siliți să părăsească România, în Trenul Regal. Plecarea s-a făcut nu numai după ce comuniștii au confiscat Familiei Regale toate proprietățile - cu excepția a patru automobile - dar și după amănunțite și nedemne percheziții ce au vizat până și cele mai mărunte bunuri personale, inclusiv cele ale Reginei-mame.

Familia Regală a mers într-un exil forțat ce a durat 50 de ani.

Nici după evenimentele din decembrie 1989 (lovitură de stat a Securității ceaușiste, care a amorsat, apoi, o mare revoltă populară), guvernările criptocomuniste Iliescu - Roman nu au permis Majestății Sale să revină în țară. Între 1990 și 1996, Regele a fost ținta câtorva expulzări la graniță, a numeroase jigniri și șicane administrative, precum și a unei susținute campanii de denigrare în mass-media. Iar dragostea și entuziasmul debordant cu care mai mult de un milion de oameni și-au întâmpinat Suveranul legitim în 1992, pe străzile Capitalei și în alte zone ale țării, cu ocazia unei scurte vizite de Paști - doar trei zile - n-au făcut decât să sporească panica noului regim securist.

Abia în 1997, după alegerile care au dus la instalarea președintelui Emil Constantinescu și a guvernului Victor Ciorbea - primul guvern post-decembrist dominat de Partidul Național Țărănesc al lui Corneliu Coposu și de Partidul Național Liberal - Majestatea Sa Regele și-a putut recupera oficial actele care atestau calitatea sa de cetățean român (o calitate la care Suveranul nu renunțase niciodată).

În anul 1997, guvernul român  a cerut sprijinul Majestății Sale Regelui, pentru o activitate de lobby pe lângă administrații și Case Regale străine, pentru ca România să fie acceptată în NATO și în Uniunea Europeană. După spusele mai multor martori oculari care au participat la negocieri, contribuția Regelui la succesul obținut a fost decisivă - fără ea, procesul diplomatic ar fi fost, dacă nu complet eșuat, măcar mult mai lung.

Pe 30 decembrie 1997, cu ocazia comemorării a exact 50 de ani de la proclamarea forțată a unei Republici fără legitimitate, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a explicat celor prezenți - și poporului său - ce înseamnă adevărata supraviețuire în istorie, prin afirmarea necontenită a adevărului curat și printr-o viață trăită cu demnitate. Întreaga țară a putut afla atunci că exilul nedrept, impus de cotropitori străini și de trădători interni, un exil ce se dorise a fi un iad veșnic pentru toți, Rege și popor, se terminase cu adevărat. Coșmarul se sfârșise, iar învingătoare întru așteptatul bine istoric erau națiunea, oamenii, solidari în jurul Regelui lor.

Iată, de luat-aminte, cuvintele Regelui:

„Doamnelor și domnilor,

Acum cincizeci de ani, când un regim pe care aproape niciun român nu l-a dorit a fost impus țării noastre și când monarhia a fost îndepărtată, au fost foarte mulți intelectuali și în Est și în Vest, care au crezut că sistemul comunist este calea către viitor. Au fost promise transformarea societății pe toate planurile, eliminarea sărăciei și un sistem politic mai drept. Pentru a fi uman trebuia să fii comunist. Să vedem ce s-a întâmplat de atunci. Sistemul politic ce intenționa să dureze o veșnicie a pierit în mai puțin de cinci decenii. Departe de a vindeca sărăcia, comunismul a reușit să-i transforme pe toți în oameni sărmani. Milioane de suflete de pe tot cuprinsul lumii au fost ucise în numele unei ideologii stupide. În locul solidarității internaționale, comuniștii au creat cel mai infantil și mai primitiv naționalism. La cincizeci de ani după sfârșitul acestei boli suntem în fața acelorași greutăți pe care ar fi trebuit să le soluționăm în 1945: reconstrucția economiei, democrație și integrarea europeană. Dar oare putem spune pur și simplu că am pierdut cincizeci de ani din viața noastră? Cred că nu. Ca unul care am avut experiența acestei tragedii, ca unul care mă număr printre românii ce au fost subiecții acestei calamități pot să spun cu certitudine că viețile noastre nu au fost irosite. Comuniștii ne consemnau ca pe gunoiul istoriei: cine este astăzi la lada de gunoi a istoriei? Și de cine vrea să-și aducă aminte astăzi istoria?

Doamnelor și domnilor,

Sper că reuniunea de azi nu se va concentra numai pe subiectul abdicării forțate din decembrie 1947, oricât de mult ne-am gândi la aceasta în momentul de față. Trebuie să ștergem decenii de spălare a creierului, de falsificare a istoriei noastre, trebuie să spunem tinerilor noștri ce a însemnat monarhia pentru statul nostru, ce au făcut marii noștri regi pentru România. Dar și mai important este să plasăm evenimentul abdicării forțate în contextul vremurilor de atunci. Ca Suveran al țării în acele grele zile la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a trebuit să mențin o foarte fragilă balanță care oscila între realitatea divizării Europei în sfere de influență și datoria mea de a salva libertatea tuturor românilor. Nu a fost o datorie ușoară. Dar a fost îndeplinită cu adevăr și cu iubire de țară. După cincizeci de ani rămân convins că am făcut tot posibilul pentru a întârzia comunismul în România. Să nu uităm că ungurilor, care au luptat împotriva sovieticilor până la sfârșit, li s-a impus, totuși, comunismul. Răspunsul meu e destul de simplu. Vă aduc astăzi legământul meu și al întregii mele Familii de a nu vă părăsi niciodată. De acum, din nou, să ne punem viața în slujba țării. Prezența noastră astăzi printre voi este un triumf al tuturor românilor, al tuturor celor care au știut că e o pată neagră din istorie. În memoria celor care au fost uciși de comunism în câmpuri de concentrare sau în temnițe, pot spune: nu toți am triumfat, noi toți am triumfat! România a renăscut. Exilul tuturor românilor a luat sfârșit!”

(Transcrierea exactă a textului a fost făcută de mine după secvența video prezentată la emisiunea TVR „Ora Regelui” de sâmbătă 12 martie 2016)

Trăiască Regele!

Românii își vor înapoi Monarhia, binele ce le-a fost furat!

Tor, ceapa care luptă cu Sistemul...

N-am înțeles niciodată la ce s-au gândit creatorii rețelei Tor (https://www.torproject.org/) când au ales o banală ceapă ca simbol grafic al proiectului lor. Poate că i-a inspirat densul pachet de foi concentrice al legumei în cauză, greu de pătruns. Cert este că, azi, programele scrise de ei – și vasta rețea mondială de calculatoare bazată pe ele – sunt un instrument esențial pentru păstrarea libertății online, pentru fiecare dintre noi.

Citiți articolul complet pe site-ul revistei ITTrends >>

Despre democrație

„Democrația nu înseamnă alegeri pe care oricine le poate numi libere dacă deține autoritatea, nici permisiunea de-a scrie în presă orice pentru a se putea afirma că există libertatea cuvântului. Democrație înseamnă măsură în toate și înțelegere pentru toți. Democrația nu se dovedește prin vorbe, ci prin fapte. De aceea, ea nu poate renaște din minciună sau jumătăți de adevăruri.”

Majestatea Sa Regele Mihai I al României

în volumul „Cum supraviețuiește monarhia într-o republică” de Alexandru Muraru