POVESTEA unei LOVITURI DE STAT: 30 DECEMBRIE 1947. Cum au impus comuniștii REPUBLICA română ilegală, cu minciuna, șantajul și pistolul

Majestatea Sa Regele Mihai I al României - fotografie publicată în presa străină la începerea celei de-a doua domnii, 6 septembrie 1940. Sursa foto: royalromania . wordpress . com

   La 30 decembrie 1947, după zilele grele ale celui de-Al Doilea Război Mondial, la trei ani după invazia sovietică în Țară și având la putere un guvern dominat de comuniștii aduși de Moscova, România aluneca rapid către o dictatură aspră, jaf economic și terorism de stat impus cu mijloace militare.

Tancuri sovietice pe străzile Bucureștiului, 1944. Sursa foto: ziare . com

   La 6 martie 1945, reprezentantul rus Vîșinski (omul era prea dur pentru a-l putea numi „diplomat”) îl obligase pe Majestatea Sa Regele Mihai să accepte numirea guvernului condus de „boierul roșu” Petru Groza. Regele este constrâns să desemneze acest prim-ministru impus, Țara fiind ocupată militar de sovietici și abandonată de puterile vestice la mila acestora.

Andrei Vîșinski, reprezentantul ocupației sovietice în România. Sursa foto: Wikipedia

   La 21 august 1945, văzând abuzurile ce începuseră să se petreacă în întreaga Țară, Regele Mihai cere guvernului Groza să demisioneze; pentru prima dată în istoria României, un guvern refuză să plece, la cererea Regelui. Acest lucru declanșează „greva regală”, Suveranul alegând singura metodă constituțională care-i mai permitea să oprească ilegalitățile: refuzul de a promulga legile prin semnătura Sa.

Petru Groza, primul prim-ministru comunist al României. Sursa foto: orasuldeva . ro

   La 8 noiembrie 1945 (de praznicul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, ziua onomastică a Regelui Mihai, pe care acesta, tradițional, o sărbătorea), o manifestație masivă a tinerilor din București, desfășurată în Piața Palatului (piața numită azi „a Revoluției”) este înăbușită de muncitorii aduși cu camioanele de Blocul Partidelor Democrate (o alianță de partide dominată de comuniști). Acesta este exact modelul mineriadelor de mai târziu, din anii '90. Au loc bătăi, provocări violente, incendieri de mașini și focuri de armă, iar Poliția fidelă regimului comunist operează arestări masive printre studenții și elevii ce-și manifestau sprijinul și susținerea pentru tânărul lor Rege. Deși nu s-a putut formula nici o acuzație legal sustenabilă împotriva lor, o mare parte dintre acești tineri au rămas în închisori, fiind folosiți la obiect al șantajului anti-constituțional de la 30 decembrie 1947.

Manifestanți la 8 noiembrie 1945, cu mesaje de susținere pentru Rege. Pe fundal se observă fațada Hotelul Athenee Palace (azi Hilton) din Piața Palatului (azi Piața Revoluției). Sursa foto: istorie-pe-scurt . ro

    La 19 noiembrie 1946, alegerile parlamentare ce se țineau în România sunt fraudate masiv. La numărarea voturilor, profitând de nereguli, de intimidări și de asemănarea grafică a semnelor electorale, comuniștii pretind că ar fi câștigat Blocul Partidelor Democrate (având ca simbol electoral Soarele). În realitate, alegerile fuseseră câștigate de Partidul Național Țărănesc al lui Iuliu Maniu (cu simbolul electoral Ochiul).

Blocul Partidelor Democrate (BPD), dominat de comuniști, avea ca semn electoral Soarele. Sursa foto: foaienationala . ro

   La 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, sunt arestați liderii Partidului Național Țărănesc. La scurtă vreme după aceea partidul este dizolvat, împreună cu Partidul Național Liberal. Se operează arestări masive printre oameni politici democrați și printre intelectuali. Comuniștii sprijiniți de sovietici își asigură poziția de unică forță politică în România.

Ziarul „Scînteia”, organul de presă al Partidului Comunist, anunțând triumfal dizolvarea Partidului Național Țărănesc și lichidarea opoziției. Sursa foto: cultural . bzi . ro

   În noiembrie 1947, tânărul Rege Mihai (26 de ani) și Regina-mamă Elena participă, la Londra, la căsătoria Principesei Elisabeta a Marii Britanii (azi Regina Elisabeta a II-a), verișoară de gradul trei a Regelui. Aici, Suveranul o întâlnește pe Principesa Ana de Bourbon-Parma (azi, Majestatea Sa Regina Ana a României), de care se îndrăgostește fulgerător și cu care se logodește neoficial. Pentru a se putea căsători, Regele avea nevoie, însă, de acordul guvernului.

Principesa Elisabeta a Marii Britanii (azi Majestatea Sa Regina Marii Britanii), în ziua căsătoriei cu Principele Phillip, duce de Edinburgh. Sursa foto: bbc . co . uk

Principesa Ana de Bourbon-Parma, azi Majestatea Sa Regina Ana a României. Sursa foto: rasunetul . ro

   Pe 21 decembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai și Regina-mamă Elena revin în Țară cu trenul. În Gara Regală de la Băneasa sunt întâmpinați cu răceală de miniștrii comuniști, care, în acest timp, speraseră în secret că Regele nu va mai reveni din vizita la Londra, ușurând executarea ordinelor insistente pe care PCR le primea de la Moscova, privind înlăturarea monarhiei.

Gara Regală de la Băneasa (numită, pe vremuri, „Gara Mogoșoaia”), împreună cu Vila Minovici și Fântâna Miorița. Sursa foto: ringcentrulvechi . ro

Gara Regală de la Băneasa, vedere dinspre peron. Sursa foto: skyscrapercity . com

Majestățile Lor Regele Mihai și Regina-mamă Elena în tren (fotografia este doar ilustrativă, nu cunosc ocazia exactă în care a fost făcută). Sursa foto: tumblr . com

   În decembrie 1947, un singur obstacol mai rămăsese în calea puterii absolute a sovieticilor în România: tânărul Rege Mihai care, împotriva evenimentelor recente, a abandonului României de către Aliații vestici, a ocupației militare rusești și a tăvălugului politic comunist, se încăpățâna să rămână garantul drepturilor poporului român și al Constituției democratice din 1923.

   Pentru detalii legate de revenirea Familiei Regale în Țară și despre nefasta zi de 30 decembrie 1947, să-i dăm cuvântul chiar britanicului Ivor Porter, ofițer al serviciilor speciale engleze, participant la Operațiunea Autonomous din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, devenit ulterior principalul biograf al Majestății Sale. Iată ce spune Sir Ivor Porter în cartea sa "Michael of Romania. The King and The Country" („Mihai I al României. Regele și Țara”, București, Editura ALLFA, 2007, traducere de Gabriel Tudor și Christian Mititelu. Toate drepturile pentru fragmentul de text citat mai jos aparțin editurii).

Sir Ivor Porter, fost ofițer al Special Operations Executive (SOE) britanic și autorul mai multor lucrări despre România și despre Familia ei Regală. Sursa foto: telegraph . co. uk

„

O abdicare ilegală

   Regele și mama Sa au sosit pe 21 decembrie și în acea seară, Regina Elena va scrie în jurnalul său: «Tot guvernul era la gară. Buchete de flori. Amabili, dar reci», după care va tăia cuvântul «amabili». În clipa în care Regele i-a întins mâna, Pătrășcanu s-a prefăcut că ceva în spatele său îi atrage atenția; alți miniștri erau atât de ursuzi și aroganți, încât frizau lipsa de politețe.¹

Lucrețiu Pătrășcanu, ministru al Justiției în guvernul Petru Groza, ucis mai apoi tot de comuniști, după un proces stalinist. Sursa foto: Wikipedia

  Pentru Partidul Comunist și Rege se apropia momentul decisiv. Presupunerea lui Gheorghiu-Dej, secretarul general al PCR, că Suveranul nu se va mai întoarce de la Londra se dovedise falsă; ca urmare, era presat puternic să elimine monarhia.

Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Comunist Român, unul dintre autorii direcți ai puciului de la 30 decembrie 1947. Sursa foto: Wikipedia

   Pe 22, după ce a participat la ungerea a trei arhiepiscopi ai Bisericii Ortodoxe Române numiți de comuniști, Mihai l-a luat deoparte pe Groza, pentru a se plânge de încălcarea atribuțiilor regale pe perioada cât lipsise din țară. Ca de obicei, Groza a avut o explicație prolixă pentru tot, după care a început să mediteze cu glas tare despre schimbările prin care trecea Europa, despre progresele României ca stat comunist, sub protecția Uniunii Sovietice și despre inevitabilele dificultăți pe care le cauza monarhia. Când Regele l-a întrebat la ce se referă, premierul a replicat: «La nimic, Maiestate, la absolut nimic. Vorbesc doar așa, în general... Deși sunt republican, eu, personal, nu consider că România va fi pregătită să-și asume statutul de republică nici în zece, douăzeci, poate nici în cincizeci de ani.»²

Justinian Marina, unul dintre cei trei arhiepiscopi unși la 22 decembrie 1947, devenit ulterior Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist. Sursa foto: fototecaotodoxiei . ro

   Bodnăraș, care fusese numit ministru al Apărării pe timpul absenței Regelui, a venit a doua zi, pe 23, «să depună jurământul», fără preot, fără Biblie, dându-și doar cuvântul, în fața Regelui. Vergotti a observat că el părea interesat în mod deosebit de așezarea și planul reședinței regale și al terenului înconjurător și era escortat de un mare număr de militari din divizia Tudor Vladimirescu.³

 

Emil Bodnăraș, ofițer dezertor din Armata Română, devenit ulterior spion al sovieticilor în România și ministru al Apărării în guvernul Groza, a fost principalul artizan al subjugării Țării pe linie militară și cel care a organizat șantajul armat pentru detronarea Regelui. Sursa foto: Wikipedia

   În acea după-amiază, Regele și Regina-mamă au mers să ofere felicitări de Crăciun membrilor Casei Regale și servitorilor de la Palatul de pe Calea Victoriei, iar a doua zi au plecat la Sinaia, pentru petrecerea de Crăciun. În seara respectivă, Mihai i-a telefonat Principesei Ana, la Copenhaga, spre a o înștiința că totul este în ordine.

Palatul Regal de pe Calea Victoriei (în piața cunoscută azi ca „Piața Revoluției” din București), principala reședință regală oficială, adăpostește acum Muzeul Național de Artă al României. Sursa foto: romania . ici . ro

Palatul Regal din București a fost grav afectat de bombardamente și incendii în 1944. Multe dintre interioarele sale nemafiind utilizabile, Familia Regală română a fost silită să utilizeze ca reședință Palatul Elisabeta (din interiorul Muzeului Satului, lângă Arcul de Triumf din București) în perioada  în care se petreceau evenimentele povestite aici. Azi, Sala Tronului, Scara Voievozilor, Sufrageria Regală și alte spații cu semnificație istorică au fost restaurate și pot fi vizitate. Sursa foto: muzeuldefotografie . ro

   Au petrecut un Crăciun liniștit. Pe 26, i-au avut oaspeți la dejun pe Principesa Ileana, soțul acesteia, Anton, și cei trei copii ai lor, iar Mihai, care nu putea nutri nici un sentiment cald pentru această mătușă, a plecat la Predeal cu prietenul său, Vania Negroponte. De asemenea, a lucrat la discursul de Anul Nou, pe care-l ținea, de obicei, în ultima zi a anului.

Principesa Ileana a României, devenită apoi Maica Alexandra la o mănăstire din Statele Unite, la nunta sa cu Principele Anton de Habsburg, petrecută la Sinaia în 1931. Sursa foto: bizbrasov . ro

Maica Alexandra, Principesa Ileana a României, cunoscută ca „domnița Ileana”, una dintre fiicele Reginei Maria și mătușa Regelui Mihai, a vizitat România în septembrie 1990, la puțin timp înainte de a muri. Una dintre vizitele sale a fost la Castelul Bran, unde ar fi trebuit să se afle înhumată inima mamei sale. Mormântul fusese, însă, profanat de comuniști în 1968. Sursa foto: tkinter . smig . net

   Pe 29 decembrie, Comitetul Central al PCR a finalizat planurile de abdicare, proiectată să aibă loc în ziua următoare. Audiența la Rege a liderilor comuniști nu trebuia să aibă loc mai târziu de orele 12:00-13:00. Odată ce era dată publicității știrea abdicării, Ministerul de Interne și cel al Apărării deveneau răspunzătoare de siguranța persoanelor oficiale și a punctelor-cheie din capitală, precum Palatul Telefoanelor, sediul Radiodifuziunii, gările, podurile și tunelurile. Armata va organiza demonstrații de entuziasm pentru proclamarea republicii în rândul tuturor gradelor și depunerea neîntârziată a unui nou jurământ de credință.⁴

Palatul Telefoanelor, o importantă investiție americană din anii '30 și vechiul Teatru Național de pe Calea Victoriei. În fotografie se observă distrugerile suferite de clădirea teatrului după bombardamentele din 1944: aceste distrugeri, deși reparabile, au fost folosite de comuniști drept pretext pentru demolarea totală a clădirii, lichidându-se, astfel, un „loc de întâlnire a reacționarilor”. Pe locul teatrului se află azi Hotelul Novotel, a cărui fațadă amintește de cea a clădirii originale. Sursa foto: turistinbucurestiro . blogspot . com

   În seara de 29, Groza i-a telefonat lui Dumitru Negel - care era în București, cu Mircea Ionnițiu - pentru a cere o audiență a doua zi de dimineață. Regele trebuia să fie la palatul de pe Kiseleff la ora zece și, cum premierul voia să discute «probleme intime, de familie», ar trebui să fie prezentă și Regina Elena.⁵

Mareșalul Curții Regale, Dumitru Negel (stânga) și primul-ministru, mareșalul Ion Antonescu (centru) în fața Catedralei din Chișinău, 26 martie 1943. Fotografia este inclusă doar cu valoare ilustrativă. Funcția de „Mareșal al Curții” nu are legătură cu vreun grad militar, titularul fiind un administrator al Palatului Regal. Sursa foto: maresalul-ion-antonescu-photo . blogspot . ro

 

Mircea Ionnițiu, coleg de școală și apoi secretar personal al Majestății Sale Regelui Mihai. Fotografia apare pe coperta volumului său de memorii, „Amintiri și reflecțiuni”, apărut postum la Editura Enciclopedică, pe care Sir Ivor Porter îl citează ca sursă bibliografică. Sursa foto: kaboo . ro

   Negel a sunat la Sinaia, unde Familia Regală lua cina cu prietenii în biroul confortabil al Foișorului și Regele s-a ridicat de la masă, spre a răspunde la telefon. Când Negel i-a transmis mesajul premierului, Regele a obiectat la tonul imperativ al acestuia și a răspuns că va veni cu mașina la București după-amiaza. Zece minute mai târziu, telefonul a sunat din nou și Negel i-a spus că Groza insistă să-l vadă în cursul dimineții. Regele a presupus că acele «probleme intime, de familie», de care vorbea premierul, se refereau la nuntă și, cum Groza avea obiceiul să facă caz de orice veste bună pe care trebuia să o transmită Suveranului, a acceptat să ajungă în București până la prânz.

Casa de Vânătoare Foișor de pe Domeniul Regal Sinaia, numită uneori „Castelul Foișor”, locul nașterii Majestății Sale Regelui Mihai - o imagine recentă. Mult extinsă, pare-se, de către conducătorii comuniști, clădirea este singura componentă a domeniului care este încă închisă publicului, aflându-se în proprietatea R.A.P.P.S. și fiind destinată protocolului de stat. Celelalte imobile principale ale domeniului, castelele Peleș și Pelișor, ce au fost retrocedate Majestății Sale Regelui Mihai, pot fi vizitate, prin dorința Regelui. Sursa foto: wonderfulromania . ro

   În dimineața zilei următoare, Principesa Ana i-a trimis o telegramă lui Mihai: «Mă gândesc la tine. Cu dragoste, Nan.» Telegrama nu i-a fost transmisă Regelui.⁶

   Cu Mihai la volan, automobilul regal, în care se mai aflau mama lui, aghiotantul de serviciu și Vergotti, s-a îndreptat spre București. Regele a remarcat un lung șir de mașini așteptând la de acum deja obișnuitele puncte de control, dar nu și-a dat seama că doar automobilului său i s-a permis să intre în oraș. Negel și Ionnițiu, care așteptau în vila de pe Kiseleff, erau îngrijorați. Liniile telefonice cu Palatul Regal nu mai funcționau și ei observaseră soldați din divizia Tudor Vladimirescu postați lângă clădiri din incinta Muzeului Satului, după copacii din spatele reședinței.

O fotografie istorică a Palatului Elisabeta din București, numită în textul lui Sir Ivor Porter „vila din Kiseleff”.  Palatul este amplasat ca o „insulă” în mijlocul Muzeului Satului. În încăperile acestui palat s-a produs, în 1947, șantajul pentru semnarea actului de abdicare. Intrarea sa este vizibilă, în depărtare, din șos. Kiseleff (prima alee spre dreapta, pe sensul de mers de la Arcul de Triumf spre Casa Presei). Azi, Palatul Elisabeta este utilizat de Familia Regală a României ca reședință oficială în București; când Regele se află în palat, pavilionul regal arborat pe clădire poate fi văzut din Parcul Herăstrău, de la „podul cu lebede” ce mărginește Aleea Trandafirilor. Sursa foto: stelian-tanase . ro

   Negel i-a telefonat lui Groza, informându-l că Regele îl așteaptă. Vergotti a adus mașina Regelui la garajul palatului, de pe Calea Victoriei, pentru obișnuita verificare tehnică și apoi s-a îndreptat spre biroul său din Palat. Când a fost înștiințat că liniile telefonice cu reședința Regelui nu funcționează, el s-a întors repede la garaj, s-a urcat în mașina sa sport și a pornit spre vila de pe Kiseleff.

   Gărzile din divizia Tudor Vladimirescu l-au oprit însă pe aleea care ducea din bulevard la intrare și, pe când îi examinau actele, Vergotti a observat că un tânăr și o tânără, care părea să fie iubita lui, dezarmau santinelele Corpului de Gardă al Regelui. Agenții lui Bodnăraș acționau câte doi, pretinzând că sunt cupluri obișnuite, ieșite la plimbare, și apoi scoteau pistoalele și surprindeau gărzile, împovărate de echipamentul lor greu. Doi tineri au sărit în mașina decapotată a lui Vergotti și l-au dus la Ministerul de Interne, unde a fost arestat.⁷

Divizia „Tudor Vladimirescu”, una dintre cele două unități militare formate la Moscova din ofițeri și soldați români ce acceptaseră noii „stăpâni sovietici”, readuse în Țară de Armata Roșie cu scopul de a alcătui nucleul primei forțe armate pro-comuniste. Sursa foto: rador . ro

   Regele a decis să-l primească pe prim-ministru în salonul de la etaj, din spatele casei. Accesul de pe palierul etajului, de unde se urca la apartamentele lui Mihai și al mamei sale, se făcea printr-o mică anticameră. Regina Elena a așteptat în apartamentul ei, în timp ce Suveranul a coborât să-și întâmpine oaspetele.

   Când a văzut că Groza era însoțit de Gheorghiu-Dej, Regele și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Ca ministru al Comerțului^*, Gheorghiu-Dej nu putea avea nici o legătură cu pregătirile pentru nuntă. Dar, ca secretar general al PCR, putea avea multă legătură cu eliminarea monarhiei. Regele i-a condus spre anticamera de la etaj și apoi a mers să o cheme pe Regina Elena. În clipa în care aceasta a intrat în încăpere, cei doi vizitatori s-au grăbit să-i sărute mâna - greoiul Groza, cu capul ras, plecat și rânjind ca un bufon și Gheorghiu-Dej, un om slab, cu părul negru încărunțit pe la tâmple, afișând mai multă demnitate decât colegul său.

„Greoiul Groza, cu capul ras, plecat și rânjind ca un bufon...”. Sursa foto: glasul-hd . ro

   Regina-mamă, care purta o rochie neagră de lână, a intrat prima în salon și s-a așezat alături de fiul ei, pe un pervaz de lemn, construit deasupra unui radiator. Groza, care purta în mâini o mapă roșie, s-a așezat pe sofa, iar Gheorghiu-Dej, în costumul său bleumarin închis, a luat loc pe un fotoliu, în dreapta premierului și față în față cu Familia Regală. Un spectator care ar fi privit scena fără să știe despre ce e vorba, va relata Regina Elena mai târziu, ar fi crezut că asistă la o discuție liniștită, între patru oameni așezați într-un colț.⁸ Dar Gheorghiu-Dej era încordat, Regele și Regina-mamă nu au spus nimic, au așteptat și cel care a deschis conversația a fost Groza, dezinvolt ca de obicei, spunând: «Ei, bine, Maiestate, a venit timpul să stabilim un divorț amiabil.» După o pauză, Regele l-a întrebat: «Despre ce divorț vorbești dumneata?» Premierul a vorbit despre viitorul monarhiei, dar în termeni mai preciși și urgenți decât cei utilizați cu o săptămână în urmă, la ceremonia învestirii arhiepiscopilor. Situația politică, a spus el, era foarte gravă, Marile Puteri se așteptau ca monarhia să dispară, întrucât nu mai era nevoie de ea și încetinea procesul de democratizare și modernizare a țării.⁹

Majestatea Sa Regina-mamă Elena, mama Regelui Mihai I al României și soția Regelui Carol al II-lea, într-o fotografie din 1941. Sursa foto: artmark . ro

   Regele se aștepta ca puciul, dacă s-ar fi produs, să vină în urma unei crize politice îndelungate, nu să-i fie aruncat în brațe cu atâta lejeritate. Pentru câteva momente, a fost prea șocat ca să mai spună ceva. Apoi i s-a adresat lui Groza: «Nu este de competența dumitale să-mi spui că trebuie să plec. Este o chestiune asupra căreia numai poporul poate decide. Și cred că dumneata știi prea bine cum mă privește națiunea. Mi-am făcut întotdeauna datoria față de ea, cum am știut mai bine.»

   Premierul s-a declarat de acord dar, arătând cu un gest larg, în direcția Moscovei, i-a dat de înțeles că nu guvernul român îi cere să abdice. Când Regele i-a reamintit că, doar cu câteva zile înainte, Groza însuși îi declarase că România nu va fi gata timp de mulți ani să devină republică, premierul nu părea să știe ce să-i răspundă. A intervenit în discuție Gheorghiu-Dej, lansându-se într-o diatribă pătimașă. Mihai știa că, în ciuda încărcăturii ideologice a discursului său, Gheorghiu-Dej și nu Groza era personajul care trebuia luat în serios. Regele nu l-a considerat niciodată pe Groza mai mult decât un actor, într-o piesă scrisă de alții. «Continui să cred că el nu știa decât un foarte mic fragment din această piesă, preciza Regele în 1991. Restul îi scăpa.»¹⁰

   Sub impactul propunerii înaintate și al gravei și pasionalei tirade a lui Gheorghiu-Dej despre binefacerile care se vor revărsa asupra României când va deveni republică comunistă, Regele și-a dat seama că, dacă el n-ar fi respectat cu atâta scrupulozitate regulile democrației constituționale, cei doi nu ar ñ reușit să-l încolțească în acest fel. El era cel care garantase legalitatea constituțională, la care ținea și pe care ei, beneficiind de complicitatea armată a unei puteri străine, s-au simțit liberi să o încalce și să o exploateze.

Majestatea Sa Regele Mihai I și tovarășul Dej. Fotografia este doar ilustrativă, nu cunosc ocazia când a fost făcută. Sursa foto: national-liberal . ro

   Groza părea să considere că discursul lui Gheorghiu-Dej nu avea legătură cu chestiunea în discuție, astfel încât l-a întrerupt și a dus conversația pe un alt făgaș. Mihai, a spus el, se va bucura mai mult de viață în străinătate.

«Dar este scandalos să-mi cereți să plec, a ripostat Regele. M-am născut în această țară, ei îi aparțin. Aici mi-am petrecut toată viața. Poporul nu dorește ca eu să plec. Am trecut împreună prin atâtea încercări - lovitura de stat și acești ultimi ani...»

   Groza s-a menținut la punctul său de vedere. În străinătate, demonstra el, Regele se putea căsători, putea avea copii, putea cumpăra o fermă, începe o afacere și, datorită rolului jucat în lovitura de stat din august 1944 și faptului că ei doreau să rezolve lucrurile în mod amical, va putea să-și păstreze veniturile obținute de pe urma proprietăților personale din țară. Gheorghiu-Dej a sprijinit această afirmație. «Promitem să vă lăsăm proprietățile personale. Veți beneficia de tot venitul și nu ne vom amesteca în nici un fel. Veți rămâne în continuare cetățean român și când lucrurile se vor liniști, vă puteți întoarce să ne vizitați, oricând doriți.»

   Mihai, care nu fusese niciodată interesat în mod special de latura materială a vieții și în acel moment o considera chiar irelevantă în raport cu problema cu care era confruntat, le-a reamintit de legăturile lui cu poporul român, despre jurământul pe care-l depusese în urmă cu șapte ani. Aceste lucruri nu puteau fi date deoparte atât de ușor. Națiunea română, și numai ea, avea dreptul să decidă soarta monarhiei. «Am jurat să-mi apăr poporul, le-a spus el, și majoritatea românilor nu acceptă comunismul și nu vor să le fie impus.» Gheorghiu-Dej l-a întrerupt.

Chiar Majestatea Voastră sugerează tocmai motivul pentru care trebuie să plecați. Aveți o influență destabilizatoare si, cât timp veți fi aici, vor fi întotdeauna tulburări. Toți reacționarii vă privesc ca pe o sursă de inspirație pentru rezistență. Mai mult decât atât, știm că ați fost în legătură cu acești oameni, complotând împotriva noastră cu britanicii și americanii. Nu vom mai tolera această situație.¹¹

   Regele, care nu fusese niciodată implicat în vreo acțiune subversivă anticomunistă, a protestat: «Nu este adevărat! Nu complotez cu nimeni.» Era uluit de această acuzație.

   Gheorghiu-Dej a adăugat că, printre mărturiile depuse împotriva lui Maniu și a «altor trădători fasciști», se găseau multe declarații care-l incriminau pe Rege. Aceste mărturii fuseseră trecute sub tăcere până acum, dar dacă s-ar produce tulburări, vor trebui să iasă la iveală și atunci legea va trebui să-și urmeze cursul. Mihai a înțeles că nu are rost să protesteze. Știa, la fel de bine ca și Gheorghiu-Dej, că așa-numitele mărturii fuseseră smulse sub tortură. Nu aveau nici o bază reală.

Iuliu Maniu, important om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim-ministru al României în mai multe rânduri, a fost arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău și condamnat într-un proces politic. Ca urmare regimului inuman de detenție și a torturilor îndurate, el a decedat în 1953 în temnița comunistă de la Sighet - azi Memorialul Sighet - ca mulți alți membri ai elitelor românești interbelice. Sursa foto: frontpress . ro

   Suveranul s-a referit la gravele implicații constituționale ale propunerii lor și atunci Groza, făcând remarca stupidă că se gândiseră deja la tot, a deschis mapa roșie, înmânându-i Regelui o foaie de hârtie. Regele s-a înfuriat și mai mult văzând că era o hârtie oficială, de felul decretelor care i se trimiteau la semnătură. L-a informat pe Groza că o va examina mai târziu și când acesta i-a spus că nu vor părăsi casa decât cu acel document semnat, lui Mihai i-a venit în minte, cum se întâmplă în momente de criză, că Moscova se aștepta întotdeauna ca ordinele sale să fie duse la îndeplinire imediat, fără întrebări sau discuții.¹² De fapt, însuși Gheorghiu-Dej era, probabil, supus unor presiuni considerabile. Mihai și-a amintit cum Vîșinski, cu doi ani în urmă, în salonul de la parter, de furie izbise cu pumnul în masă atunci când Suveranul pusese sub semnul întrebării analiza făcută de Moscova situației din România. Când Regele l-a anunțat pe Groza că nu trebuie să se aștepte la semnarea unui document atât de important fără să-l analizeze temeinic și a cerut un răgaz de 48 de ore, premierul a replicat că oamenii lor așteaptă vestea abdicării: «dacă nu obținem curând semnătura Majestății Voastre, se vor isca tulburări.»¹³

Tancurile sovietice aflate sub comanda mareșalului Rodion Malinovski fuseseră plimbate pe sub ferestrele Palatului Regal din Calea Victoriei, pentru a crea un cadru perfect „constituțional” și „liber” schimbării formei de guvernământ în România. Sursa foto: Wikipedia

   Regele s-a ridicat și a spus că va citi singur decretul. A ieșit pe balcon și de aici a pătruns în apartamentul său. I-a chemat pe Negel și Ionnițiu, care așteptau în holul de la parter. I-a înmânat documentul lui Negel și i-a cerut să-l citească cu voce tare, ca să audă și Ionnițiu.

Mihai I^iu

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională

Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate.

În viața Statului român s'au produs în ultimii ani prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental - Constituția Țării – ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Dat la București,

astăzi 30 Decembrie 1947.

   Regele a remarcat cât de abil era alcătuit decretul, cum va fi el primit de cei care nu cunoșteau circumstanțele așa-zisei abdicări. Până atunci, Mihai rezistase încercărilor de mituire și șantaj venite din partea comuniștilor și considera inacceptabilă ideea că legătura lui cu poporul român ar putea fi destrămată prin semnătura depusă pe un document fals. Doar după ce a auzit ce aveau să-i spună Negel și Ionnițiu, Mihai și-a dat seama că erau prinși într-o capcană. Firele de telefon, i-au spus ei, fuseseră tăiate; Regele nu putea solicita sfatul nimănui din exterior. Gărzile Regale fuseseră arestate și înlocuite cu soldați din divizia «Tudor Vladimirescu», care încercuiseră vila. Suveranul era complet izolat. Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, casa se afla în bătaia unei baterii de artilerie, care ar fi deschis focul dacă i se dădea ordin să o facă. Regele a recitit documentul. I s-a părut la fel de fals și categoric ca și prima dată. Negel și Ionnițiu i-au spus că, dacă l-ar semna, toată lumea va înțelege că abdicarea fusese obținută prin intimidare, împotriva voinței sale și a poporului. «Dar dacă Maiestatea Voastră va fi arestată sau ucisă, orice speranță va pieri în România.» Regele a luat proiectul de decret și s-a îndepărtat.

Actul de abdicare pe care liderii comuniști l-au prezentat gata scris Majestății Sale Regelui, care a fost obligat să-l semneze sub amenințare fizică și șantaj. Sursa foto: Wikipedia

   Între timp, în salon, Gheorghiu-Dej îi mărturisea Reginei că, în calitatea lui de secretar general al Partidului Comunist, se vedea pus într-o situație foarte neplăcută. Ei trebuiau să înțeleagă, a adăugat Groza, că înlesnirile acordate de guvern, pentru a putea participa la nunta de la Londra, aveau menirea să le semnaleze să nu mai revină în țară.¹⁴ Când întregul guvern venise să-i conducă la aeroport, la plecarea spre Londra, o făcuse ca să-și ia rămas bun. «Acum, spunea Gheorghiu-Dej, toți mă acuză că nu am arătat destul de clar Maiestăților Voastre că nu trebuia să vă mai întoarceți în România. Îmi zic că m-am arătat foarte moale față de Rege, că m-am lăsat călcat în picioare.» «Dacă refuză să semneze, a adăugat Groza, nu răspund de viața Maiestății Sale.»

Fotografie istorică din noiembrie 1947, reprezentând guvernul pro-comunist „plin de bucurie și amabilitate”, care venise să-l conducă pe Rege la aeroport, în momentul plecării sale la Londra, la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii. În centrul fotografiei se distinge figura Anei Pauker. Comuniștii sperau ca Regele să nu mai revină în Țară, însă Majestatea Sa i-a dezamăgit crunt. Sursa foto: articolul publicat de dl. Ioan-Luca Vlad pe romaniaregala . ro, în care puteți găsi și lista completă a celor ce veniseră la Aeroportul Băneasa...

   Peste ani, Mihai își amintește:

Am citit documentul și m-am întors în salon. Am încercat să tratez cu cei doi, în termeni raționali. N-a fost chip să ne înțelegem. De fapt, Constituția pe care eu o invocam, încetase de mult să aibă o putere asupra lor. Au recurs la șantaj. Mi-au comunicat că, tergiversându-se semnarea actului, locuitorii Bucureștiului își vor da seama că aici se întâmplă ceva deosebit, iar ei, membrii guvernului, adică și comuniștii, vor fi nevoiți, pentru a contracara orice formă de opoziție, să execute peste o mie de studenți dintre cei ce fuseseră arestați în ultimul an.¹⁵

   Regele știa că aceștia erau membri ai organizațiilor de tineret ale partidelor istorice, care fuseseră arestați în cursul unei lungi serii de manifestații anticomuniste. Amenințarea că, în cazul refuzului de a semna, se va da în vileag presupusa lui implicare în vreun complot, nu îl speria deloc pe Rege. Mihai știa că «dovezile» erau nefondate. Dacă fabricaseră dovezi care ar fi sunat convingător, le-ar fi folosit până atunci. Dar comuniștii reușiseră să-i descopere «călcâiul lui Achile» șantajându-l cu lichidarea studenților arestați. Nu ar fi acceptat niciodată să fie responsabil de torturarea și uciderea a sute de tineri români.

Începusem să cunosc ferocitatea acestui om care se dădea în fața lumii drept reprezentantul celor mai democratice vederi. Știam că, pentru a se menține la putere, atât el cât și ceilalți colaboratori ai Moscovei nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorârea acelor tineri, vinovați de a fi înțeles că susținerea Coroanei este singura cale de evitare a pericolului roșu. Nu era ieșire. Am uitat până și de faptul că sunt înconjurat... Totul n-a durat decât un ceas, un ceas și jumătate.¹⁶

  Întorcându-se spre Groza, regele a spus, în șoaptă «Ultimul lucru pe care l-aș dori este ca oamenii să sufere din cauza mea. Au fost destule măceluri în această țară. Nu am altă soluție decât să mă supun amenințării dumitale cu violența.»

Viața manifestanților arestați la diverse demonstații anticomuniste și pro-monarhiste au constituit „materia primă” pentru șantajul organizat de comuniști împotriva Regelui la 30 decembrie 1947. În fotografie, manifestația masivă de la 8 noiembrie 1945, terminată printr-o „mineriadă” și soldată cu sute de arestări nejustificate. Sursa foto: rares-manescu . ro

   S-a ridicat și a mers spre o masă lungă, în stil italian, aflată între cele două ferestre care dădeau spre copacii din spatele vilei. A pus documentul pe masă, a scos stiloul, a semnat decretul de abdicare, și, străbătând camera, i l-a înmânat lui Groza. Apoi s-a așezat lângă Regina-mamă și a așteptat plecarea celor doi.

Un detaliu din interioarele Palatului Elisabeta, azi. Sursa foto: timpul . md

   Dar Groza nu s-a putut abține de la încă un gest de bufon. I-a arătat Reginei Elena pistolul pe care îl avea asupra lui și i-a spus acesteia: «Doar ca să mă asigur că nu mi se întâmplă ce i s-aîntâmplat lui Antonescu!»

Nu cred că există date istorice certe, dar este probabil ca Petru Groza să fi avut asupra sa un astfel de revolver: Nagant model 1895. Acesta este un revolver proiectat sub Imperiul Țarist, dar care a fost utilizat pe larg și de către sovietici, în timpul războiului. Sursa foto: Wikipedia

Gheorghiu-Dej a rămas încruntat. «Țineți minte, nici un contact cu britanicii sau americanii, sau oricare altă legație străină, nici direct, nici prin intermediari! Nu încercați să luați legătura nici cu prietenii dumneavoastră, căci le veți pricinui necazuri», l-a avertizat el pe Rege.¹⁷

   La final, Groza l-a întrebat pe Rege dacă nu i-ar plăcea să rămână, după abdicare, în România.

Mi-am dat seama imediat că a rămâne în țară înseamnă să rămân cu totul prizonier în mâna lor. Am spus: «Nu»...

După ce au ieșit din odaie, mama s-a uitat la mine și am văzut că-i dau lacrimile... În fața străinilor știa atât de bine să-și ascundă sentimentele. Atunci când am văzut-o cu lacrimi pe obraz eu însumi am fost surprins... Pe urmă am luat masa. Abia ne-am atins de mâncare. Apoi am plecat la Sinaia, ca să ne pregătim de plecare. Ne grăbeam, pentru că iarna se lasă mai repede întunericul.¹⁸

   În holul de la parter, i-au găsit pe servitori plângând. Doamna Catargi a sosit în timpul prânzului, nervoasă și foarte supărată. Când poliția oprise mașina, a încercat să treacă de baraj, a fost arestată și ținută împreună cu Rosa sub pază strictă, până când Regele semnase abdicarea. Dar unde era, se întrebau cu toții, Jacques Vergotti?

Doamna Elena (Nelly) Zoe Catargi, născută Miclescu, doamnă de onoare a Majestății Sale Regina-mamă Elena. Sursa foto: photobucket . com, scanare dintr-o carte neidentificată de mine. Nu am reușit să procur și o fotografie a aghiotantului regal, brașoveanul Jacques Vergotti, des menționat în acest text.

   Nu s-au întors imediat la Sinaia după prânz. Mihai și mama lui au urcat în salonul de la etaj, spre a discuta despre ce vor face în viitor. Regina netezea pernele pe care stătuseră, ca și cum ar fi vrut să șteargă orice urmă a acelei groaznice întâlniri. Au stabilit de comun acord că trebuie să părăsească țara cât mai urgent și s-au întrebat cine va primi permisiunea să plece cu ei. După avertismentul lui Gheorghiu-Dej, socoteau că ar fi imprudent să mai ia legătura cu prietenii. Ar fi fost mai bine ca servitorii să se întoarcă înapoi, în satele lor; cu cât se aflau mai departe de București, cu atât erau mai în siguranță. Principesa Ana nu era în primejdie dar, cum Radio Moscova difuzase deja știrea abdicării, trebuie să fi fost foarte îngrijorată. După câteva săptămâni, aveau să afle că părinții Anei, știind că aceasta ar fi încercat să ajungă în România, dacă ar fi aflat ce se întâmplase, nu i-au spus adevărul decât după trei zile.

Bucurie nemăsurată în „Scînteia”, organul de presă al Partidului Comunist: Regele Mihai „fusese abdicat”...  Sursa foto: b1 . ro

Majestatea Sa Regina Ana a României, Principesă de Bourbon-Parma, era logodnica Regelui Mihai în momentul evenimentelor relatate aici de Ivor Porter. Cu curajul de care a dat dovadă în multe ocazii ale vieții sale - inclusiv în timpul războiului - probabil că tânăra principesă n-ar fi ezitat să vină în România, spre a fi lângă logodnicul ei, dacă ar fi știut despre evenimente. În fotografie, Regina este în uniformă de voluntar francez. Sursa foto: romanialibera . ro

   În final, Familia Regală s-a decis să plece în Elveția, unde o puteau întâlni pe Ana și face planuri împreună. Regina Elena era îngrijorată că nu vor avea din ce să trăiască, întrucât, pe bună dreptate, nu credea că guvernul își va ține promisiunea de a transfera veniturile personale ale lui Mihai în străinătate. Spre deosebire de ea, care deținea două tablouri prețioase de El Greco și vila din Florența, tânărul suveran nu avea absolut nici o avere în străinătate.

Villa Sparta din Florența, o vilă din sec. XVI, a aparținut Majestății Sale Regina-mamă Elena. Ca loc al amintirilor copilăriei, această casă este invocată des de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României. Sursa foto: Wikipedia.

   Bodnăraș fusese instruit să scape de Regele Mihai provocând cât mai puțină agitație. Tocmai în acest scop, în documentul de abdicare pe care Mihai fusese obligat să-l semneze, se inserase că «instituția monarhică reprezintă o piedică serioasă în calea dezvoltării țării». Această idee era repetată sistematic în propaganda guvernamentală, pentru a semăna confuzie și liniști populația. În declarația sa radiodifuzată, Groza asigura națiunea română că Regele abdicase din proprie inițiativă pentru a se putea căsători, că guvernul îi acordase nu mai puțin de 750.000 lire sterline și îi permitea să-și păstreze proprietățile personale și profiturile de pe urma acestora, că era liber să rămână în România dacă dorea și «să iasă și să intre în țară după plac». Aceste minciuni au continuat să fie folosite de către propaganda antimonarhistă chiar și după revoluția din decembrie 1989.

   Statutul republican al unei țări nu rezultă spontan, din abdicarea monarhului, nici măcar atunci când aceasta este reală. Era necesară o modificare majoră a Constituției, care, în România, nu puteau fi realizată decât de o adunare constituantă special aleasă în acest scop la o sesiune extraordinară a camerei inferioare a Parlamentului. E imposibil să fi avut loc o asemenea sesiune în acea seară, cum pretindea guvernul, deoarece parlamentarii, aflați în vacanța de Crăciun, erau împrăștiați în toiul iernii în întreaga țară. La ședința care a avut totuși loc la ora 7 p.m. au participat probabil doar deputații aflați întâmplător în București, cărora li s-au alăturat în număr mare persoane din afara Parlamentului, ale căror nume nu au fost înregistrate - de aici și absența apelului nominal la această sesiune aparte.

   Întreaga procedură nu a durat decât 45 de minute, dintre care 20 au fost consacrate ovațiilor și aplauzelor. S-a pretins că în celelalte 25 de minute s-au citit, dezbătut și votat două decrete - lucru imposibil, chiar și dacă s-ar fi alocat cinci secunde pentru votul fiecărui deputat. «Graba lor intră ca un factor component în sistemul de acțiune al oricărui rapt», remarca mai târziu Regele.¹⁹ Întregul proces, anunțat de Groza ca fiind «actul de constituire a Republicii Populare Române», nu a fost decât o înșelătorie, care nu va fi contestată decât în 1992, când Eleodor Focșeneanu va publica lucrarea Istoria constituțională a României.

Încă din seara zilei de 30 decembrie 1947, poporul agitat de comuniști dansa și vântura pancarte în Piața Palatului, rebotezată ad-hoc Piața Republicii. Legea 363, care consfințea noul statut republican, fusese deja votată „expeditiv”, cu o grabă care prevestea „democrația populară” ce va urma. Republică, măreață vatră, ai viitor de aur... !

   În dimineața zilei următoare, 31 decembrie, într-o atmosferă tristă și de disperare, Regele și mama sa și-au luat rămas bun de la angajații Casei Regale. Negel și Ionnițiu au rămas în București, pentru a discuta cu guvernul lista persoanelor pe care Familia Regală le putea lua cu ea și care urmau să obțină vize de Elveția. Pentru a plăti călătoria, Negel a fost nevoit să vândă vin de pe podgoriile Regelui.

   În drum spre Sinaia, au trecut pe lângă camioane deschise, în care se aflau soldați din Garda Regală, acoperiți de zăpadă și arătând jalnic. Regele a oprit la marginea șoselei, încercând să vorbească cu soldații, dar camioanele și-au continuat drumul. Mai târziu, a aflat că ofițerii din Gardă fuseseră insultați în mod public și li se confiscaseră săbiile.²⁰ Ningea, când au ajuns la Sinaia, pe la 4:30 p.m. Au vorbit puțin în acea seară și Regina Elena s-a retras devreme în camerele ei, deși nu s-a culcat. «Eram torturat sufletește», a explicat Regele.²¹

Soldat din Garda Regală, aflat în serviciu în fața Palatului Regal din Calea Victoriei, 1941. Sursa foto: muzeuldefotografie . ro

  Gărzile Regale fuseseră înlocuite de membri ai diviziei «Tudor Vladimirescu», cu ordinul de a trata Familia Regală cu minimum de politețe. Pe 30 decembrie, chiar înaintea semnării actului de abdicare, la Sinaia a sosit o comisie, pentru a face inventarul tuturor obiectelor aflate la Peleș, Pelișor, Foișor și în dependințele reședințelor regale. Comisia s-a asigurat că Regele și mama lui nu vor lua cu ei decât «obiecte de strictă necesitate». «Au urmărit-o pe mama la fiecare pas. N-au lăsat-o singură nici o clipă. Nu i-au permis să ia nici măcar o scrumieră de pe masă... ne-au scotocit bagajele și înainte de a intra în tren. A fost un coșmar.»²²

   Sub supravegherea membrilor comisiei, servitorii au făcut liste de mână conținând fiecare cămașă, cravată, costum sau rochie pe care Regele și Regina-mamă le împachetaseră, spre a le lua cu ei.

Interior al Castelului Peleș din Sinaia - imagine recentă. Sursa foto: timetv . ro

    Întrebat mai târziu la ce se gândise în cursul acestor ultime trei zile petrecute la Sinaia, Regele a spus că atât el, cât și mama sa, erau prea ocupați cu pregătirile spre a se mai gândi la ceva. De câteva ori îi trecuse prin minte că românii vor înțelege că tot ce se întâmplase reprezenta o mare ilegalitate și că semnătura de pe acel document nu reprezenta nici voința lor, nici a lui. Dar mai târziu și-a dat seama că singura reacție la actul de abdicare așa cum fusese redactat, la care te puteai aștepta, era una de stupoare, iar stupoarea, spunea el, nu putea duce niciodată la o idee sau o acțiune coerentă. «Celelalte zile, și pentru mine, au trecut într-un fel ciudat de confuzie. ...ești bolnav de o boală foarte gravă, cu dureri imense, și ajungi la un punct al suferinței când nu mai simți nimic. ...Eram cuprins de un fel de amorțire încă înainte de 30 decembrie.»²³

   Jacques Vergotti a sosit în seara zilei de 3 ianuarie, cu puțin timp înainte ca trenul regal să plece. Era însoțit de bătrânul Soare, îngrijitorul palatului, care coborâse drapelul dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen, pentru ultima dată. Vergotti îl adusese special spre a-și lua rămas bun de la Rege.²⁴

Vergotti fusese demis din armată și i se eliberase un pașaport cu o singură ieșire din țară. Cei care-l interogaseră îi puseseră întrebări despre banii din străinătate ai Regelui și când Vergotti le răspunsese că Mihai nu avea decât ce-i rămăsese din suma alocată vizitei la Londra, au recunoscut că nu aveau dovezi ale vreunui transfer de fonduri spre exterior, cu excepția cheltuielilor făcute pentru mașinile oficiale ale Palatului. I s-a spus să plece cu mașina la Sinaia cu doamna Kopkov și să se pună la dispoziția șefului comisiei de inventariere. Când acesta l-a întrebat despre «patul de aur» al Regelui, Vergotti n-a știut ce să răspundă, dar doamna Kopkov și-a amintit că Regina Maria își mobilase cândva un dormitor din lemn aurit, în stil bizantin. După cutremurul din 1940, dormitorul fusese dus într-un depozit; așa se explica, și-a spus ea, legenda «patului de aur».

„Dormitorul de aur” proiectat de Regina Maria, din lem de tei aurit, aflat în Castelul Pelișor - fotografie recentă. Sursa foto: amfostacolo . ro

   Când i s-a cerut să aducă la cunoștința angajaților reuniți ai celor două castele și al cabanei Foișor că își vor continua activitatea sub supravegherea șefului comisiei, Vergotti a profitat de ocazie spre a-i informa despre promisiunea lui Groza că Regele va rămâne proprietar pe întregul domeniu de la Sinaia, care îi fusese lăsat printr-un codicil la testamentul Regelui Ferdinand.

    Ulterior, Regele va povesti:

...am coborât spre gara de la Sinaia. Îmi aduc aminte că în mașina noastră, în loc să intre aghiotantul care mă însoțea, au intrat doi dintre membrii comisiei. Oameni de-ai lor. Poarta era închisă, ceea ce nu se mai întâmplase vreodată... Cu toate că personajele din comisie n-au permis să luăm cu noi decât, așa cum spuneam, lucrurile de imediată folosință, ne-au lăsat să ieșim cu patru automobile. Nici până azi n-am reușit să aflu de ce. Ca să se creadă că mașinile acelea erau pline de averi.²⁵

   La gară, Regele a mers spre mașina de escortă a Siguranței, a strâns mâna polițiștilor și șoferilor și i-a salutat.

Nu așteptam ca pe peron să fie public. Însă în loc de public am văzut niște ofițeri, înșiruiți pe două rânduri, de la ieșirea din gară la ușa vagonului. Ofițerii erau întorși cu spatele la noi. Formau un culoar pe care l-am străbătut destul de nedumerit. Când ne-am urcat în tren, asta este ultima imagine care mi s-a întipărit în minte de la Sinaia, unul din ofițeri, nu mai țin minte ce grad avea, a întors puțin capul către noi. Și am văzut că îi curgeau lacrimile pe față. S-a închis ușa, obloanele vagonului au fost coborâte.²⁶

Imagine istorică a Gării Regale din Sinaia. Sursa foto: expresuldesinaia . ro

   Printre cei care-l însoțeau pe Rege se aflau Negel, Ionnițiu, doamna Catargi, Vergotti, Negroponte, soția acestuia și băiețelul, Sandy, generalul Lazăr și Bianu, ofițerul de jandarmerie însărcinat cu siguranța, care-l consiliase pe Rege la Lausanne. De asemenea, camerista Reginei Elena, Rosa, și alți trei servitori.

   Militarii au verificat fiecare compartiment ca să nu fie pasageri clandestini, au împuns cu baionetele pe sub paturi, au cotrobăit prin bagaje, căutând bani și bijuterii. Unii au fost supuși chiar percheziției corporale. Până și pâinea și fructele aflate pe masa Reginei Elena au fost tăiate în două.

  Ușile trenului au fost încuiate. La fiecare capăt al vagonului stătea un soldat înarmat. Ofițerul sovietic responsabil i-a cerut lui Vergotti să-i predea pistolul. Conductorul de tren i-a dat apoi lui Vergotti programul trenului, a cărui destinație finală era Lausanne. Atmosfera era încărcată. Mihai și mama lui erau tăcuți, dar când trenul a ajuns la periferia Brașovului și câțiva muncitori au strigat «Trăiască Republica!», Regele, care rareori își exterioriza sentimentele, a spus, dintr-o dată, «Dumnezeu să-mi ajute țara.»²⁷

Imnul Regal ar României, cunoscut și ca „Trăiască Regele!”. Sursa foto: rasunetul . ro

   Au călătorit toată noaptea prin Transilvania și la Brașov și Făgăraș au auzit imnul național, cântat de oameni ce sfidau nu doar gerul nopții, ci și brutalitatea gardienilor aflați în gări.²⁸ În zorii zilei, s-au oprit la Săvârșin și Bibi Popescu, administratorul domeniului, a coborât cu Azo, câinele bătrân și bolnav al Regelui. Nimănui nu i s-a mai permis să părăsească trenul, dar Vergotti l-a văzut pe Ionnițiu la celălalt capăt al vagonului, ajutând-o să urce pe logodnica sa, Rodica Hațiegan. Peste aproximativ o jumătate de oră, când au ajuns la Curtici, ultima gară înainte de frontiera ungară, gărzile au coborât din tren. La oprirea trenului în sectorul sovietic al Vienei, s-a făcut controlul pașapoartelor, iar ofițerul rus care-i luase pistolul lui Vergotti a coborât din tren fără să-i înapoieze arma.

Gara Curtici - comuna a purtat temporar denumirea „Decebal” - ultimul punct de pe teritoriul României. Sursa foto: romrail . blogspot . ro

   Trenul a înaintat apoi în acel no man's land dintre zonele sovietică și americană, unde au așteptat atât de mult pe un pod, încât Regele a început să se întrebe dacă nu cumva a intervenit ceva. De-a lungul călătoriei, spune Regele Mihai, mama sa nu a vorbit prea mult, «deși felul în care mă privea spunea mai mult despre noi și țara noastră decât toate cuvintele din lume».²⁹ După un răstimp care li s-a părut interminabil, trenul a pornit din nou și s-a oprit într-o gară. Regele a auzit zgomotul unei mașini care se apropia:

La câteva clipe după oprirea mașinii, un Jeep, ușa vagonului a fost deschisă zgomotos și în salon a intrat un căpitan american, care a luat poziție de drepți, a salutat și a spus în limba engleză: «Sire, acum sunteți liber!»³⁰

   A doua zi, au ajuns la Lausanne și au fost surprinși să-i audă pe câțiva elvețieni aflați pe peron, strigând «Vive le Roi! Vive la Liberté!»

Pentru Rege, cuvintele ofițerului american nu erau exagerate, deoarece:

După atâtea zile de încordare aveam, în sfârșit, certitudinea că nu am fost dați în mâinile Moscovei. Pentru că nici în momentul când am plecat, nici altădată, nimeni nu ne-a dat asigurarea că nu se va întâmpla și cu noi ceea ce se întâmplase cu țara...

Ieșeam dintr-un infern al tuturor ca să intru într-unul rezervat numai mie. În exil, singurătatea noastră a fost cu atât mai mare cu cât dorul de țară și nevoia noastră de a trăi laolaltă cu românii ne-au fost puse la îndoială sau uitate. Dar asta este o altă poveste.³¹

1 Arhivele Regelui Mihai, Jurnalele Reginei Elena, 21 decembrie 1947

2 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 161

3 Jacques Vergotti, Memorii în manuscris, p. 172

4 Mircea Chirițoiu Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, București, Fundația Academia Civică , 1997, Doc. 33

5 Arhivele Regelui Mihai, Jurnalele Reginei Elena, 29 decembrie 1947

6 Convorbire cu Regina Ana, 5 august 1992

7 Jacques Vergotti, Memorii, în manuscris, p. 175-176

* Până la 29 decembrie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ministru al Economiei Naționale (nota red.)

8 Pentru aceste amănunte am extras din descrierea făcută de Arthur Lee scenei abdicării, descriere așternută pe hârtie curând după eveniment. Celelalte surse au fost dialogurile cu Regele Mihai (Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas), vol. 1, cap. VII și lucrarea lui Mircea Ionnițiu, Amintiri și reflecțiuni, București: Editura Enciclopedică, 1994

9 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 57

10 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 58

11 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 167

12 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitasi, vol. 1, p. 58

13 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 169

14 Public Record Office, document ale Foreign Office 371/72427, telegrama personală și strict secretă a d-lui Snow, trimisă de la Berna către Foreign Office la 21 ianuarie 1948.

15 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 59

16 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas vol. 1, pp. 59-60

17 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 174

18 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 64

19 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 66

20 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 180

21 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 66

22 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, pp. 66-67

23 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 68

24 Jacques Vergotti, Memorii, în manuscris, p. 183

25 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 69

26 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 69

27 Arthur Gould Lee Crown against Sickle, London: Hutchinson, 1950, p. 184

28Mircea Ionnițiu, Amintiri și reflecțiuni, p. 105

29 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 71

30 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 70

31 Mircea Ciobanu Convorbiri cu Mihai I al României, București: Editura Humanitas, vol. 1, p. 70  ”

Ajuns în Statele Unite, în cursul unei conferințe de presă susținute la hotelul Astoria în martie 1948, Majestatea Sa Regele Mihai a povestit presei internaționale condițiile loviturii de stat petrecute în România. Sursa foto: romaniaregala . ro

   Doresc să remarc că, azi, cei mai mulți dintre cei care au comis toate aceste abuzuri împotriva Românilor - abuzuri care, la acea dată, păreau fără sfârșit, veșnice, generatoare de multă deznădejde și tristețe - sunt acum morți, aproape uitați în tomberonul dictaturilor.

  Majestatea Sa Regele Mihai se găsește acum în România, la Palatul Elisabeta sau la Săvârșin, împreună cu membrii mai tineri ai Familiei Regale și succesorii Săi, oferind în fiecare zi Românilor încredere, model de comportare și speranță. Palatul Elisabeta din București, însuși locul deznădăjduitei lovituri anti-constituționale descris de Sir Ivor Porter în textul prezentat, este azi punctul unde mii de Români vin să-și întâlnească cu dragoste Regele, să-i aducă omagii și să capete încredere într-un viitor mai bun.

În fiecare an, cu prilejul Zilei Naționale de 10 Mai și al onomasticii Majestății Sale, de 8 noiembrie, din ce în ce mai mulți români vin la Palatul Elisabeta ca să-și omagieze Regele și să-și exprime dorința de restaurare grabnică a formei de guvernământ monarhice. Pentru cei tineri, umbra mârșăviei făptuite în 1947 de trădătorii comuniști pare tot mai îndepărtată, mai lipsită de forță. Vom avea puterea sufletească, încrederea și entuziasmul de a ne reveni complet? În imagine, românii așteaptă ieșirea Regelui în balconul Palatului, 8 noiembrie 2013. Sursa foto: romaniaregala . ro, foto Daniel Angelescu.

   Astăzi, fără tancuri sovietice în Țară, nu depinde decât de voința Românilor să alunge definitiv stafiile lui Vîșinski, Gheorghiu-Dej, Bodnăraș și Ceaușescu de prin cotloanele întunecate ale reședințelor oficiale, readucându-și pe Tron Suveranul și răspândind tuturor lumina încrederii.

   Noi, generația Facebook, vom ști să dovedim că deznădejdea națională de la 30 decembrie 1947 nu a învins, că suntem cu adevărat liberi?

   Trăiască Regele!

N. B. Fragmentele citate și fotografiile incluse în această postare de blog, cu indicarea sursei, nu reprezintă cercetare istorică originală și nu îmi aparțin, fiind deja publicate în mediul online. Imaginile incluse în textul citat din cartea lui Sir Ivor Porter nu fac parte din lucrarea originală, fiind adăugate de mine cu scop ilustrativ, în punctele potrivite din text. Prezentarea are scop pur didactic, pentru înțelegerea cronologică a evenimentelor de către nespecialiști. Toate drepturile asupra textelor citate și imaginilor inserate aparțin autorilor acestora sau editurilor respective.