GNU/Linux este acel sistem de operare pe care publicul îl numește, de cele mai multe ori, doar „Linux”, dar acest lucru este greșit - puteți afla aici de ce.
La raft, computerele care nu includeau în preț o licență de Windows fie rulau sistemul de operare FreeDOS - un excelent sistem liber, dar care oferă doar o interfață negrafică, în linie de comandă, deci insuficientă pentru un computer actual - fie aveau instalat un Windows „demonstrativ”, care era (teoretic) șters de către vânzător în momentul livrării computerului, fie erau etichetate, pur și simplu, ca fiind „fără sistem de operare” (situație în care erau mai greu vandabile).
Orice încercare de a cere vreunui vânzător informații tehnice referitoare la GNU/Linux - de felul „este cutare imprimantă sau componentă compatibilă cu GNU/Linux?” sau „dacă cumpăr laptopul model X, voi avea vreo problemă cu găsirea driverelor?” - se solda, din păcate, cu o ridicare mirată din umeri sau cu vreo remarcă scrâșnită de felul „la salariile pe care le primim, vă așteptați să ne intereseze detalii de-astea?”
De la o vreme, lucrurile se mai îmbunătățiseră, unele magazine alegând să instaleze, pe cont propriu, un sistem de operare GNU/Linux cu interfață grafică aspectuoasă și prietenoasă, cum ar fi popularele distribuțiiLinux Mint sau Ubuntu. Deși aceste sisteme de operare nu sunt 100% libere - după criteriile formulate de Fundația pentru Software Liber (FSF) - faptul a reprezentat un progres, publicul larg, netehnic, obișnuindu-se progresiv cu ideea că pe lume mai există și altceva decât deja obositoarele Windows, Word și Excel.
Cu aroma sa de mentă, Linux Mint este mereu preferat de cei care vor să renunțe la Windows și să instaleze un prim sistem GNU/Linux. Foto credit: linuxmint.com
Folosirea Linux Mint și a Ubuntu ca instrumente vizuale pentru a atrage cumpărătorii a reprezentat un pas înainte, dar unul insuficient. Din cauza dramaticei inculturi IT manifestate la noi - școlile și facultățile pregătesc doar viitori utilizatori de Yahoo Messenger, Excel și Facebook, făcând aproape pe față marketing pentru firme ca Microsoft, AutoDesk sau Oracle, iar pătura majoritară a utilizatorilor tineri folosește calculatorul mai ales pentru a asculta muzică - vânzarea sistemelor cu Ubuntu preinstalat este doar un fel mascat de a spune: „dacă ți-ai luat laptop nou, e momentul să ștergi acest Ubuntu „de jucărie” și să instalezi un Windows serios”.
Interfața aspectuoasă și comodă a Ubuntu a fost deseori folosită pentru a tenta utilizatorii să cumpere computere care nu rulează Windows. Din păcate, comoditatea era singurul argument oferit publicului. Foto credit: distroscreens.com
În percepția publică autohtonă, pare să nu conteze prea mult nici faptul că sistemele GNU/Linux se află cu ani-lumină înaintea celor Windows în ceea ce privește securitatea și protejarea anonimatului utilizatorilor pe Internet. Avantajul de a avea un calculator practic imun la viruși - deci, aflat cu totul în afara unei isterii generalizate cum a fost cea recentă, legată de virusul WannaCry - și unul care nu ne „vinde” datele personale către servicii secrete românești și străine nu este, aparent, ceva semnificativ pentru utilizatorii din România. Tot ce contează este faptul că ne-am obișnuit cu un anumit sistem - Windows - fie și unul cu multe probleme, și nu vrem să-l schimbăm nici in ruptul capului!
Ne aflăm într-o monocultură atât de gravă, încât unii nici nu au habar că ar mai exista și alte sisteme de operare în afară de Windows! Pentru ei, a-ți îmbunătăți calculatorul înseamnă, exclusiv, a putea trece la cea mai recent lansată versiune de Windows 10!
Un laptop aflat la vânzare într-un magazin MediaGalaxy anunță explicit utilizatorii că rulează GNU/Linux.
Iată însă că,de curând, lanțurile locale de magazine de electronică au făcut un pas modest, dar semnificativ, care va ajuta la schimbarea înțelegerii de către public. Mai precis, noile laptopuri aflate pe rafturi scot în evidență, prin chiar mini-programele lor de prezentare, faptul că sistemul de operare este GNU/Linux. „Acest dispozitiv rulează Linux OS”, poți citi pe ecran.
E un lucru bun; păcat doar că sistemul este numit „Linux” în loc de „GNU/Linux”, neglijându-se astfel contribuția esențială a grupului de programatori reuniți în jurul Proiectului GNU, a lui Richard Stallman și a fundației sale. Mai mult, prezentarea subliniază că „Linux este marcă comercială înregistrată a Linus Torvalds în SUA și alte țări”, lucru adevărat, dar care lasă prea puțin publicul netehnic să întrevadă faptul că GNU/Linux nu este un sistem de operare comercial și proprietar, ca majoritatea celorlalte.
În fine, felicitări pentru noua inițiativă, fie ea și imperfectă!
Prin programul național numit LibreDifesa, forțele armate italiene au înlocuit MicrosoftOffice cu LibreOffice (care este Software Liber) pe 8.000 de calculatoare, urmând să facă migrarea pe alte 75.000 până la sfârșitul lui 2017. Și asta nu e tot...
Un comunicat recent dat publicității de către guvernul britanic arată că formatele de fișier OpenDocument și Portable Document Format (PDF), formate deschise, au fost selectate ca formate de fișier obligatoriu de folosit în administrația Regatului Unit, pentru comunicarea între guvern și cetățeni.
În consecință, va exista obligația ca sistemele informatice ce vor fi achiziționate pentru administrația publică să „știe” să deschidă, prelucreze și trimită fișiere în (cel puțin) aceste formate (.pdf, .odt, .ods, .odp).
Așa cum am mai spus, comunicarea cetățean-stat prin intermediul fișierelor în formate deschise este esențială pentru:
a nu crea discriminări între contribuabili în funcție de sistemul de operare (GNU/Linux, Microsoft Windows, Apple MacOS, etc.) pe care alege să îl folosească fiecare, pe calculatorul propriu (de exemplu, programul Microsoft Office nu este produs în versiune pentru GNU/Linux)
a nu crea discriminări între contribuabili în funcție de suita de programe de birou folosită (LibreOffice, Microsoft Office, OpenOffice.org, ș.a.). De exemplu, fișierele proprietare .doc, .docx, .xls, .xlsx, .pps, .ppsx produse de Microsoft Office conțin funcții proprietare, care nu sunt compatibile cu alte programe
a nu face sistemele informatice guvernamentale dependente de software-ul produs de un anumit producător (de exemplu, cine nu folosește navigatorul web Microsoft Internet Explorer nu poate utiliza facilitățile existente pe site-ul Ministerului de Finanțe, care trebuie să fie accesibile oricărui contribuabil, fiind obligatorii prin lege)
a lăsa cetățenilor libertatea neîngrădită de a folosi ce software doresc pe calculatoarele proprii (liber sau proprietar, gratuit sau plătit), fără a fi limitați în comunicarea cu statul
Aștept cu interes ca și statul român să urmeze bunul exemplu britanic...
Motto: „Politica este
o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă
este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate
însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul
eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al
instituțiilor Statului”. Majestatea Sa Regele Mihai I al României, din
mesajul rostit în fața Parlamentului, 25 octombrie 2011
Chiar și aceia a
căror profesie nu este Tehnologia Informației vor fi aflat, din presă,
că guvernele multor state avansate întreprind pași pentru adoptarea
Software-ului Liber în administrațiile lor publice. De ce – este ușor de
ghicit. Cei nefamiliarizați cu tehnologiile libere vor intui numai
primul avantaj, cel evident: acela că se economisesc sume de ordinul
zecilor de milioane de euro, prin folosirea de software disponibil
gratuit. Însă beneficiile sunt mult mai profunde. Utilizarea
Standardelor Deschise în licitații – o definiție precisă a noțiunii de
Standard Deschis se găsește la http://www.digistan.org/open-standard:definition
– face ca sistemele informatice achiziționate să fie independente de un
furnizor anume. Echipamente și programe provenite de la producători
diferiți vor colabora și/sau se vor putea substitui funcțional, în
raport cu necesitățile. Mai mult, „cultura organizației”, dezvoltată în
jurul GNU/Linux și a altor programe libere similare, va înlesni
autoinstruirea, curiozitatea sănătoasă, obținerea de îmbunătățiri prin
forțe proprii și experiment. Acesta este un model de lucru total opus
aceluia care subordonează organizația de stat și indivizii ce o
alcătuiesc intereselor unui „partener strategic” oarecare. Altfel spus,
un model al libertății, contrapus unei dictaturi
corporatist-birocratice.
În decembrie 2013, primăria din München a anunțat finalizarea cu succes a proiectului Limux, care a însemnat renunțarea la Microsoft Windows și migrarea spre GNU/Linux și LibreOffice
a 15.000 de PC-uri care deservesc administrația orașului. Rezultatul
proiectului a însemnat scăderea spectaculoasă a dependenței față de un
furnizor unic, securitate îmbunătățită a sistemului și economii de 11,7
milioane euro.
Până în noiembrie 2011, Jandarmeria franceză instalase distribuția GNU/Linux specifică GendBuntu (derivată din Ubuntu)
pe 35.000 de calculatoare ce îi aparțin, înlocuind, astfel, Windows XP.
Până la finalul lui 2014, este prevăzut că 75.000 de PC-uri ale
Jandarmeriei vor fi trecut prin această migrare.
În septembrie 2012, regiunea spaniolă Andaluzia dotase 22.000 de calculatoare din școli cu distribuția Guadalinex EDU, o adaptare specială pentru învățământ a familiei Ubuntu. În 2013, 70.000 de PC-uri din școlile gimnaziale din regiunea Extramadura,
precum și alte 15.000 de stații de lucru din sistemul de sănătate
publică fuseseră dotate cu Linex, o distribuție special adaptată.
Trebuie remarcat că, în 2003, 200.000 CD-uri cu Linex au fost
distribuite gratuit împreună cu un ziar local din Extramadura și se
estimează ca aproximativ 10% din populația regiunii folosește programul.
Nu vă voi mai obosi
cu alte exemple din Marea Britanie, Brazilia, Statele Unite, India,
China. Dar unde se găsește, în acest peisaj, România?
În toamna lui 2013, 1749 de laptopuri Asus X101CH, rulând distribuția GNU/Linux EDUbuntu au fost donate școlilor din România de către lanțul de magazine Profi, prin concursul „Profi te premiază”. În februarie 2014, o știre ProTV
semnala faptul că o jumătate dintre aceste laptopuri zac nefolosite,
din cauza faptului că o mare parte din profesori și elevi par a fi
familiarizați exclusiv cu inevitabilul Microsoft Windows. Pe celelalte,
dascălii au găsit o formulă de a instala Windows și, în absența vreunei
forme de instruire asigurate de Minister, evită să folosească orice alt
sistem de operare. Ufff, oare de ce trăiesc eu cu sentimentul că aceasta
e o dependență de cvasi-monopol și o formă de a promova produsele unui
anumit furnizor privat prin însuși sistemul public de învățământ?
Confruntat cu
expirarea suportului pentru Windows XP (8 aprilie) și cu ne-reînnoirea
contractelor de licențe software pentru laboratoarele școlare,
ministerul de resort ne anunță
că școlile „sunt încurajate” să folosească sisteme de operare libere,
cum ar fi Edubuntu sau sunt obligate să reinstaleze vechiul Windows
Vista. Fără o măsură care să ajute profesorii din sistem să se
familiarizeze cu GNU/Linux, anunțul nu pare nimic mai mult decât o
metodă străvezie de a forța mâna celor care trebuie să decidă reînnoirea
pachetului de licențe proprietare, cu cheltuirea unei sume rotunde din
bugetul public.
Între timp, despre
„bucuria” provocată profesorilor și administratorilor de rețea – care
trebuie să reinstaleze, de la o zi la alta, noi și vechi licențe Windows
în toate laboratoarele de informatică – vă las să citiți, pe cont
propriu, pe forumurile oficiale de suport…
Motto:
„Pe cutie scria: „Pentru a utiliza produsul nostru, este necesar să
aveți instalat un sistem de operare Windows 2000 sau mai bun”. Așa că am
folosit Linux”
Vocile oficiale Microsoft nu mai contenesc să ne anunțe
că, la începutul lunii aprilie 2014, încetează definitiv suportul
pentru familiarele Windows XP și Microsoft Office 2003, „caii de ham” ai
multor firme de pe la noi. În schimb, clienții sunt îndemnați să
achiziționeze noul, multrâmbițatul Windows 8.1. Poate că vestea
„pensionării” XP va fi ignorată de o mare parte a publicului larg, dar
cei care se pricep cât de cât știu că acest anunț nu este doar o simplă
manevră de marketing, destinată să mai aducă companiei niște încasări.
Practic, clienții sunt anunțați că, după aproape 13 ani, cei care se mai
încăpățânează încă să folosească bătrânul sistem de operare sunt lăsați
în voia sorții. După 8 aprilie, în absența actualizărilor periodice
pentru sistem, publicate de Microsoft (acele updates care sosesc zilnic
prin Internet și care vă solicită, uneori sâcâitor, atenția),
calculatoarele Dvs. vor fi expuse virușilor și atacurilor externe de tot
felul, ca să nu mai vorbim de lipsa acută a driverelor XP pentru
componentele hardware pe care le cumpărați. Cu alte cuvinte, vi se oferă
motive serioase, aproape obligatorii, de a renunța la XP.
Ceea
ce mașinăria de reclamă a Microsoft „omite”, în mod convenabil, să
spună este că nu veți putea rula Windows 8 pe vechile Dvs. calculatoare.
Asemenea
fotografii, numite QR Code-uri, se găsesc pe panourile publicitare din
oraș și pot fi scanate rapid cu telefonul mobil sau tableta, furnizând
automat informații relevante. Prima dată, instalați pe telefon o
aplicație de scanare - cum ar fi QR Droid Private pe Android, gratuită,
QuickScan pe iPhone, QR Code Reader pe WindowsPhone, etc. Apoi porniți
aplicația și focalizați camera pe QR Code (astfel încât să intre tot în
cadru). Succes !
[...] La origini, rețeaua mondială fusese proiectată să fie un grup de mașini
conectate, egale ca nivel ierarhic, în care fiecare mașină oferă și
primește, în același timp, servicii (model distribuit și „democratic”, peer-to-peer).
Utilizatorul uman era „deservit” de calculatorul cel mai apropiat, care
devenea „asistentul”, „serverul” său. Doi factori principali au dus la
evoluția Internetului către modelul prea rigid, piramidal și ierarhic,
pe care-l cunoaștem azi: un „server” central (sau un cloud?) oferă
servicii unor „clienți” mici, lipsiți de „putere de decizie” și spațiu
de stocare (tablete, telefoane mobile, PC-uri ușoare).
Cuvintele de mai sus
aparțin Majestății Sale Regele Ferdinand I al României și, peste arcul
deceniilor de când au fost rostite, reflectă foarte bine adevărul
locurilor pe unde am avut șansa să colind în această vară.
Vă
mulțumesc, doamnă președintă, distinși parlamentari, colegi și
prieteni. Este o onoare să mă aflu aici, în această după-amiază.
Din
1979, în țările cu economie dezvoltată a predominat părerea că
programele de calculator sunt supuse legii drepturilor de autor (copyright) și că drepturile de autor constituie principala
formă de control legal exercitată asupra producerii și
distribuției de programe.
De
asemenea, de la începutul anilor '90, sistemul judiciar din Statele
Unite a început să aplice producerii și distribuției de programe
legea patentelor, dar principalele instrumente legale din industria
mondială de software (atât din cea a programelor proprietare, cât
și din cea a programelor libere și cu sursă deschisă [FOSS])
depind de legea drepturilor de autor.
Legea
drepturilor de autor conferă autorilor de programe de calculator
aceleași drepturi exclusive pe care le posedă și autorii operelor
literare. În sistemul juridic din țara mea, aceste sunt definite ca
dreptul de a realiza copii, de a produce opere derivate și de a
controla distribuția inițială. În alte sisteme juridice din
Comunitatea Europeană, în această sferă sunt incluse și dreptul
de a prezenta în public programele, a le utiliza public sau a le
pune la dispoziția cuiva. Principalul este că autorilor li se
conferă drepturi de control exclusiv asupra operelor lor.
În
lumea programelor libere și cu sursă deschisă, instrumentele
legale sunt folosite pentru a returna utilizatorilor unele dintre
drepturile exclusive deținute de autori.
Luate
împreună, cele două versiuni ale GPL sunt folosite pentru a
licenția și distribui programe de calculator cu o valoare
comercială de peste 120 miliarde de dolari pe an – aproximativ un
miliard de euro. Suplimentar, serviciile și alte forme de tehnologie
a informației construite pe baza acestor programe mai însumează
încă câteva sute de miliarde de euro anual.
Așadar,
sub termenii licenței GPL se găsesc mai multe programe decât cele
ale Microsoft și Oracle, luate împreună. Volumul software-ului GPL
este aproximativ cu un ordin de mărime mai mare decât cel al SAP, cel mai mare producător de programe din Uniunea Europeană.
Dar
noi nu ne gândim la software-ul GPL ca la o companie sau ca la un
grup de firme, fiindcă el, bineînțeles, nu reprezintă așa ceva:
este, de fapt, un sistem de returnare a drepturilor către
utilizatori.
dreptul
de a utiliza programele în orice scop, fără alte permisiuni sau
restricții;
dreptul
de a obține și studia codul-sursă al programului, astfel încât
orice persoană care ajunge în posesia programului să poată
înțelege cum funcționează;
dreptul
de a înțelege cum poate fi modificat și îmbunătățit
programul, pentru a-l face mai adecvat scopurilor fiecăruia;
dreptul
de a distribui altora programul, în formă modificată sau
nemodificată.
Ca
să se asigure că aceste drepturi sunt garantate fiecărui
utilizator, licența GNU/GPL adoptă o politică foarte simplă
asupra modului cum software-ul poate fi distribuit utilizatorilor. În
esență, ea spune următoarele: acesta este programul. Îl puteți
copia, modifica sau da cui doriți. Numai nu transmiteți altora,
odată cu el, mai puține drepturi decât ați primit, la rândul
Dvs.
Cu
alte cuvinte: noi reprezentăm o comunitate și, în cadrul ei,
puteți construi orice doriți. Dar nu încercați să luați nimic
acestei comunități, în mod permanent.
Aceasta
folosire a legii dreptului de autor, cu scopul a face partajarea
programelor imună la încercări de subminare sau de îmbunătățire
fără a oferi și altora rezultatele, a dus la socializarea
cercetării și dezvoltării mondiale în software-ul de
infrastructură.
Licența
GPL a putut obține aceste rezultate fiindcă ea a instituționalizat
partajarea și a pus mulți actori ai pieței (de la IBM,
Hewlett-Packard, guvernul Statelor Unite, până la Oracle și cei
mai mari producători din estul Asiei) la o masă comună, la care
acțiunile fiecăruia au fost în beneficiul tuturor, iar cercetarea
științifică a putut deveni un bun social, în loc să rămână
închisă în sertarele fiecărei firme în parte.
Rezultatul
a fost o enormă explozie de inovație în întreaga lume, care a
schimbat nu doar prețurile practicate pe piața tehnologiei
informației, ci însăși structura acestei piețe.
Am
lucrat cu licența GPL versiunea 2 din 1993 - an în care eu am
început colaborarea cu dl. Stallman - și apoi o bună perioadă în
secolul XXI.
Prin
urmare, în 2006 am început să revizuim licența GPL, printr-un
proces de discuție publică.
Până
în momentul în care am început această lucrare publică, în
2006, sute de companii mari din întreaga lume, inclusiv treizeci
dintre cei mai mari deținători de patente, foloseau, vindeau și
își bazau afacerile pe programe aflate sub licență GPL. Toate,
dar repet, toate marile bănci de investiții din lume, aflate în
Europa, Japonia și Statele Unite, toate utilizau programe libere.
De
aceea, relicențierea, adică revizuirea licenței GPL, a însemnat o
activitate legislativă internațională pe scară largă,
desfășurată fără autorizare guvernamentală sau birocrație.
Legislație
anarhică. Legislație fără intervenția guvernelor.
În
documentul pe care îl aveți pe birouri, am prezentat un rezumat al
acestui proces, subliniind uneltele, dispozitivele și principiile pe
care le-am folosit pentru a desfășura o asemenea lucrare
internațională, lungă de șaisprezece luni, cu scopul de a revizui
toate regulile de distribuire a programelor de calculator.
Am
dezvoltat o tehnologie pe care Parlamentul European nu o posedă,
încă, pentru uzul propriu: ea permite nu doar accesul public la
materialul legislativ, ci și comentarea și editarea acestuia. stet,
sistemul nostru de revizie pe Internet a ciornelor licenței GPL a
devenit, în mâinile lui Philippe Aigrain, sistemul de consultarepublică co-ment din Paris și a constituit o primă
încercare, de început de secol XXI, de a permite legiferarea direct
de către public. Așa cum arată istoricul acelui proces de
revizuire, prezentat pe scurt în documentul pe care îl aveți în
față, în cursul a șaisprezece luni am primit aproximativ 2000 de
comentarii din întreaga lume, pe care sistemul nostru cere
participanților să le lege direct de textul de comentat. Așa se
face că nu ne-am confruntat cu războaie de idei și obscenități,
cu texte interminabile sau – iertați-mi expresia – cu demagogie
politică. Oamenilor li se cerea să spună: „această frază nu
îmi convine, fiindcă...” și „iată cum cred că ar trebui
scris”. Și am creat un sistem care permite privitorului să
identifice, prin intensitatea culorii paginii, care sunt zonele
intens dezbătute și care sunt zonele unde nu s-a făcut încă nici
un comentariu – pentru a ghida discuția publică fără a o
controla.
Am
creat comitete publice pentru discutarea ciornelor, în care hackeri
individuali din întreaga lume au primit aceleași drepturi
procedurale ca și corporația IBM, corporația Hewlett-Packard, etc.
Am prezentat o metodă democratică de revizuire a legii noastre a
drepturilor de autor – adică acea lege a drepturilor de autor care
afectează programele din întreaga lume, cea care a permis
dezvoltarea software-ului ce a concurat cu atâta succes programele
proprietare produse în alte regiuni.
Toate
acestea, vreau să subliniez, sunt foarte primitive. Chiar și acum,
licența GPL este doar un exemplu de început asupra felului în care
socializarea dezvoltării tehnologice prin transmitere liberă duce
la o tehnologie superioară. Este o demonstrație pe viu.
Știm
pe ce mâini se află datele noastre.
Am
făcut ca industria mondială a software-ului să se schimbe. Am
creat munți de inovație și am înlăturat tone de piedici ce
stăteau în calea utilizatorilor ce deveniseră prizonieri ai unor
programe - programe pe care furnizorii lor nu le permiteau să le
modifice și să le înțeleagă.
Trăim
azi într-o lume în care industria software își concentrează
eforturile spre dispozitive de calcul mobile. Ideea că vi se poate
vinde un asemenea dispozitiv mobil pe care nu-l puteți înțelege,
studia, modifica sau repara, și deci nu-l puteți împiedica să vă
spioneze, este tipul de abordare propriu companiilor pe care GPL și
alte instituții derivate din Software-ul Liber sunt menite să le
oprească. Evenimentele recente din întreaga lume au reamintit
tuturor că acele calculatoare în care nu puteți avea încredere nu
sunt sigure în folosire – și au subliniat importanța tehnologiei
pe care utilizatorii o pot înțelege și modifica pentru prevenirea
opresiunii politice directe.
Am
început activitățile noastre de modificare a legii aplicabile
programelor având în minte un scop politic. Acest scop este
menținerea libertății.
Credința
noastră a fost și rămâne aceea că orice formă a transmiterii
cunoștințelor, care permite oricui să învețe, oferă siguranță
atât pentru libertatea politică, cât și pentru inovația cu
valoare economică.
Noi
nu considerăm că asta este invenția noastră. Considerăm că este
invenția lui Galilei. Considerăm că drepturile de a spune adevărul
și de a transmite informația științifică, fără a cere
permisiunea nimănui și fără control din partea legii, reprezintă
unele dintre cele mai mari cuceriri ale civilizației europene.
Credem
că ceea ce întreprindem se înscrie în linia de gândire a acelor
mari oameni ai Libertății, care au creat o nouă Europă la 1789.
Considerăm că lucrăm chiar în numele ideii de transmitere a
cunoașterii și a auto-educării, care este rezultatul științei
europene.
Respingem
cu tot sufletul ideea că aceste lucruri sunt periculoase sau că
sunt ceva de care ar trebui să ne ferim.
Orice
guvern de pe Terra ar trebui să fie deja conștient că cele mai
mari firme de Tehnologia Informației de pe glob, inclusiv Microsoft,
nu pot exista sau funcționa fără Software Liber. Orice guvern de
pe Terra știe că nici o bancă, nici o firmă de telecomunicații,
nici o companie din domeniul energetic nu poate exista sau opera fără
Software Liber.
Printre
atâtea alte motive care mă fac, astăzi, să fiu bucuros, încântat
și onorat că mă aflu aici, trebuie să recunosc că sunt dezamăgit
că, în 2013, încă mai discutăm despre toate acestea. N-ar
trebui. Datele sunt demult pe masă. Este deja mult timp de când
schimbările tehnologice au fost înregistrate.
Efectele
produse, să zicem, asupra micii provincii Kerala din India, cu
treizeci și unu de milioane de locuitori – o provincie care folosește Software Liber în administrația ei publică, îl predă în școli și acordă atenție efectelor sale sociale de mai bine de
un deceniu – sunt relevante în ceea ce privește beneficiile
sociale pe care le are o politică de implicare reală în
Software-ul Liber.
Astăzi
aniversăm oportunitatea ce i s-a oferit lui Patrice-Emmanuel Schmitz
de a se alătura formalităților europene referitoare la legea
drepturilor de autor și proceselor administrative ale Comisiei
Europene, prin licența EUPL. Cum fiecare autor de licențe are
tendința să le prefere pe cele pe care chiar el le-a creat, nu sunt
sigur că Patrick îmi va împărtăși speranța că licența EUPL
nu va fi necesară pentru totdeauna.
Dar
orice am crede despre modurile noastre de licențiere, adică micile
documente pe baza cărora ne întemeiem afacerile, principiile mai
largi nu ar mai trebui puse în discuție. Partajarea liberă a
informației este mecanismul prin care cunoașterea crește.
Proprietatea asupra informației este mecanismul prin care
cunoașterea scade.
Licența
GPL a demonstrat că, în ceea ce privește programele de calculator,
transmiterea liberă a informației dă naștere la inovație și
aduce beneficii sociale. Proprietatea asupra informației, nu.
Licența
GPL este numai unul dintre multele feluri în care oamenii pot
distribui programe, iar eu nu susțin că este cea mai bună sau
neapărat necesară. În cabinetul meu de avocatură, în care
reprezint dezvoltatorii de programe libere afiliați Software Freedom Law Center, folosim GPL pentru unii clienți și evităm
GPL în cazul altora, din rațiuni practice ce au legătură cu
natura programelor lor și cu natura modelului de distribuție pe
care și l-au propus.
O
anume licență nu este nici o soluție magică universală, nici un
blestem absolut. Licențele sunt, ca toate documentele juridice,
moduri de a supraviețui problemelor zilnice.
Principiul
Libertății, transmiterea liberă a informației despre tehnologie,
și Drepturile Utilizatorului referitoare la tehnologie nu sunt,
însă, lucruri obișnuite. Ele sunt instituții centrale ale
tehnologiei, care servesc scopurile umanității în secolul XXI.
În
încheiere, voi adăuga o singură afirmație: tehnologia care nu
servește scopurile umanității, în secolul XXI, servește scopuri
inumane.
Răspândirea Software-ului Liber a adus nu numai o revoluție în felul cum obțineți și utilizați
programele de calculator, ci, mai ales în felul în care gândiți despre
informația ce vă e necesară. Nu este suficient doar ca fiecare telefon
mobil pe care îl cumpărați, ca fiecare ruter wireless pe care îl montați
în sufragerie, acasă, ca fiecare laptop cu care lucrați să ruleze (sau
să poată rula) software neîngrădit de restricții tehnice și legale.
Accentul cade, în aceeași măsură, și pe datele pe care le manipulați, pe
noianul de texte, fotografii, desene și secvențe audio/video pe care
calculatorul Dvs. le „mestecă” în fiecare zi. Trebuie să puteți
beneficia de libertate deplină în a obține datele, în a le copia și
recombina în moduri variate – pentru a produce informație nouă din
această recombinare – și în a oferi și altora rezultatele. Toate acestea
conduc la conceptul generos de Date Deschise (Open Data), un concept ce
are definiție precisă (vedeți la http://opendatahandbook.org/ro/what-is-open-data/index.html), dar care pare atââââât de străin organizațiilor românești actuale (publice și private)!
[...] Într-o conferință publică ținută în 2010, profesorul Eben Moglen, programator și avocat al Fundației pentru Software Liber,
remarca că, prin analiza datelor despre comportarea și preferințele
Dvs. din trecut, se poate ști ce vă doriți înainte chiar ca Dvs. înșivă
să știți asta.
Pe trotuar, chiar lângă intrarea în Parcul Herăstrău, Primăria a amplasat un chioșc al Sistemului Interactiv de Informare a Cetățenilor. O inițiativă foarte bună, mai ales că în zonă sunt mulți pietoni, mulți dintre ei străini de București.
Și totuși, inițiativa ar fi bună dacă sistemul informatic ar funcționa. Eu, unul, nu l-am văzut funcționând niciodată. La orice oră aș trece, pe monitorul aflat sub panoul de sticlă se află familiara imagine a lui Microsoft Windows XP, care se închide. „Windows is shutting down”. Ne părăsește. Ne lasă. Cu ochii în soare...
Vă rog, a văzut cineva, vreodată, sistemul acesta în altă stare ?
Una dintre primele întrebări pe care vi le puneți atunci când începeți să utilizați GNU/Linux este „Ce distribuție
să instalez ?”. Paradoxal, de răspunsul la această întrebare vă veți
apropia abia după ani de experiență în utilizare și veți înțelege,
încet-încet, că nu e unic. Alegerea distribuției potrivite este o artă
ce necesită finețe: de multe ori, ea face diferența între un proiect de
succes și unul ratat, sau dintre un profesionist destins și un începător
speriat. Dacă faceți acum primii pași în GNU/Linux, aceste rânduri își
propun să vă vină în ajutor.
În prima parte a acestui articol
am enumerat cele cinci tipuri de aranjamente de tastatură, conforme cu
standardul național oficial, care vă permit să generați toate semnele
necesare scrierii în limba română. De asemenea, am arătat că singurele diacritice corecte sunt cele cu virgulă dedesubt – și nu cele cu sedilă.
În numărul de azi, îmi respect promisiunea de a explica, pas cu pas,
cum să configurați corect calculatorul pentru a scrie românește, fără să
memorați combinații de taste...
Unul dintre avantajele majore ale Software-ului Liber este acela că grupul dezvoltatorilor și utilizatorilor săi
protejează societatea de programele rău-intenționate.
Astăzi, UbuntuGNU/Linux a devenit un contraexemplu. Ce trebuie să
facem ?
Tradițional, software-ul proprietar este asociat cu răul tratament aplicat
utilizatorilor: plantarea de programe de supraveghere, limitări
impuse prin „cătușe digitale” cum ar fi DRM (supranumit
„Digital Restrictions Management”) și portițe ascunse, care fac
posibile acțiuni dăunătoare, întreprinse prin control de la
distanță asupra calculatorului. Programele care permit toate
acestea sunt programe rău-intenționate (malware) și trebuie
tratate ca atare. Exemple arhicunoscute includ Windows,
iProdusele Apple și „incendiatorul” de cărți virtuale AmazonKindle [1], care se fac vinovate de toate cele trei „păcate”
enumerate; apoi Macintosh și PlayStation III, care impun DRM; cele
mai multe telefoane mobile, care ne spionează și oferă portițe
ascunse în software; Adobe Flash Player, care spionează și impune
DRM; în fine, multe aplicații pentru iProdusele Apple și Android,
care se fac vinovate de una sau mai multe dintre aceste practici
reprobabile.
Software-ul Liber oferă
utilizatorilor șansa de a se apăra de acțiunile programelor
rău-intenționate. Mai mult: de obicei, comunitatea îi protejează
pe toți ceilalți; majoritatea utilizatorilor nu sunt obligați să
miște nici un deget. Iată cum:
Din când în când,
programatorii descoperă că un program liber oarecare conține cod
rău-intenționat. În general, ei publică imediat o versiune
corectată a programului: fiindcă beneficiază de cele patru
libertăți care definesc Software-ul Liber (vedeți
http://www.gnu.org/philosophy/free-sw.ro.html),
ei pot să facă asta. Varianta modificată se cheamă un „fork”
al programului în cauză. În scurt timp, comunitatea începe să
utilizeze pe scară largă această variantă corectată, iar cea
originală este abandonată. Perspectiva unui abandon nedemn nu este
agreată de nici un autor de software; de aceea, chiar și cei care
nu sunt animați de o moralitate foarte înaltă se abțin, totuși,
să introducă cod rău-intenționat în programele libere.
Dar asta nu se întâmplă
întotdeauna. Ubuntu, o distribuție GNU/Linux larg răspândită și
care se bucură de o mare influență pe piață, a introdus un
program de supraveghere în componența sa. Când un utilizator
folosește desktop-ul Ubuntu pentru a căuta un cuvânt oarecare în
fișierele aflate pe calculatorul său (deci, local), Ubuntu trimite
acel cuvânt către unul dintre serverele Canonical (Canonical este
firma care dezvoltă Ubuntu).
Acest mod de comportare
este identic cu prima metodă de supraveghere despre care am aflat în
Windows. Regretatul meu prieten Fravia mi-a atras atenția că,
atunci când căuta un cuvânt în fișierele de pe sistemul lui
Windows, acesta trimitea un pachet către un server oarecare, pachet
care era detectat de către firewall. Pornind de la acest prim
exemplu, am fost mai atent și am aflat despre tendința unor
„reputate” programe proprietare de a se comporta ca programe
rău-intenționate. Probabil, nu e nici o coincidență în faptul că
Ubuntu expediază aceleași informații.
Ubuntu folosește
informația generată de căutări pentru a-i prezenta utilizatorului
reclame care să-l determine să cumpere diverse articole de la
Amazon. Amazon comite multe fapte reprobabile (vedeți
http://stallman.org/amazon.html);
promovând Amazon, Canonical își aduce propria contribuție la acestea. Totuși, nu reclamele constituie fondul problemei. Fondul
problemei îl constituie spionajul. Canonical ne asigură că nu le
dezvăluie celor de la Amazon ce anume a căutat fiecare persoană.
Totuși, colectarea datelor Dvs. personale de către Canonical este
la fel de rea ca și cum ar face-o Amazon însuși.
Fără îndoială, oamenii
vor crea o versiune modificată de Ubuntu, fără programe de
supraveghere incluse. Unele distribuții GNU/Linux existente sunt, de
fapt, versiuni modificate de Ubuntu. În momentul în care ele își
vor actualiza baza provenită din Ubuntu, ajungând să folosească
cea mai recentă versiune, mă aștept ca partea cu programele-spion
să fie înlăturată. Și Canonical se așteaptă la asta.
Cei mai mulți
programatori vor abandona ideea de a dezvolta software pentru Ubuntu,
fiind confruntați cu perspectiva trecerii în masă la o altă
distribuție, corectată. Dar Canonical nu a renunțat la
programele-spion. Probabil, Canonical crede că numele „Ubuntu”
se bucură de o asemenea popularitate și influență pe piață,
încât ar putea continua să le includă, scăpând, totuși,
nesancționați.
Canonical susține că
această funcție din Ubuntu realizează căutări pe Internet
într-un mod diferit. În funcție de detaliile de implementare,
faptul acesta ar ridica probleme mai mari sau nu, dar, în nici un
caz, nu le-ar micșora.
Ubuntu permite
utilizatorilor să dezactiveze programele-spion. E limpede, Canonical
crede că mulți utilizatori Ubuntu le vor lăsa în starea implicită
(activate). Și mulți fac, într-adevăr, asta, fiindcă nu înțeleg
de ce ar trebui să încerce să corecteze ceva. De aceea, existența
butonului de dezactivare nu face ca existența programelor-spion să
devină acceptabilă.
Chiar dacă ar fi implicit
dezactivată, funcția ar fi, totuși, periculoasă: cererea
„înscrieți-vă, odată pentru totdeauna”, atunci când
riscurile depind de detalii, este o invitație la indolență. Pentru
a proteja intimitatea utilizatorilor lor, sistemele trebuie să
faciliteze o comportare prudentă: atunci când un program de căutare
locală include și o funcție de căutare în rețea, folosirea
acestei funcții trebuie să solicite acordul utilizatorului de
fiecare dată când este apelată. Implementarea ar fi simplă:
tot ce trebuie este să se separe butoanele pentru căutare locală
și pentru căutare în rețea, așa cum făceau vechile versiuni de
Ubuntu. O funcție de căutare în rețea trebuie, de asemenea, să
îl informeze pe utilizator, limpede și la obiect, cine va primi
acea informație personală despre el, în cazul în care alege să
folosească funcția.
Dacă o parte
semnificativă a formatorilor de opinie din comunitatea noastră
privește problema doar în termeni personali, dezactivează
programele-spion pe calculatoarele proprii și continuă să
promoveze Ubuntu, Canonical poate scăpa fără să fie sancționată.
Lucrul acesta ar fi o mare pierdere pentru comunitatea de Software
Liber.
Noi, cei care prezentăm
Software-ul Liber ca pe un mijloc de apărare împotriva programelor
rău-intenționate, nu afirmăm că este infailibil. Nu se cunoaște
nici un mijloc de apărare perfect. De aceea, contra-exemplul Ubuntu
nu înseamnă că trebuie să ne retragem afirmațiile anterioare.
Dar aici se pune în
discuție mult mai mult decât simplul fapt că unii dintre noi ar
trebui să ne retragem afirmațiile. Se pune în discuție dacă
comunitatea noastră mai poate avea argumente împotriva
programelor-spion proprietare. A spune „programele libere nu vă
vor spiona, cu excepția Ubuntu” înseamnă mult mai puțin decât
a spune, simplu, „programele libere nu vă vor spiona”.
Se cuvine ca noi înșine
să le opunem celor de la Canonical suficientă critică, astfel
încât să-i determinăm să înceteze practica arătată. Orice
scuză oferită de Canonical este superfluă; chiar dacă ei ar
folosi toți banii obținuți de la Amazon pentru a dezvolta programe
libere, tot nu s-ar compensa pierderea suferită de Software-ul
Liber, care ar înceta să mai fie un mijloc eficient de a preveni
abuzul asupra utilizatorilor.
Dacă Dvs. recomandați
sau distribuiți GNU/Linux, vă rugăm să scoateți Ubuntu din lista
programelor avute în vedere. Dacă practica lor de a recomanda sau
distribui programe nelibere nu v-a convins până acum, poate că, de
data asta, o veți face. La întâlnirile de instalare GNU/Linux pe
care le organizați, la evenimentele FLISOL [2], nu instalați și nu
recomandați Ubuntu. În loc de asta, spuneți tuturor că Ubuntu a
fost pus la izolare, fiindcă își spionează utilizatorii.
Odată cu asta, puteți
spune oamenilor că Ubuntu conține programe nelibere și sugerează
folosirea altor programe nelibere (vedeți
http://www.gnu.org/distros/common-distros.html).
Astfel, veți contracara cealaltă formă de influență negativă pe
care Ubuntu o exercită în sânul comunității de Software Liber:
legitimarea programelor nelibere.
[1] În limba
engleză, „to kindle” înseamnă „a aprinde”, „a întreține
un foc” sau „a-l alimenta” (n. tr.)
[2] FLISOL este
un acronim de la Festival Latinoamericano de Instalación de
Software Libre (Festivalul Latinoamerican pentru Instalarea
Software-ului Liber) (n.
tr.)
De mai mult de douăzeci de ani, utilizatorii români de calculatoare s-au obișnuit atât de mult cu sistemele configurate pentru limba engleză și cu absența oricărei facilități pentru a scrie corect un text în românește, încât „măcelărirea” limbii noastre este privită ca ceva firesc. Chiar și unii funcționari de stat sau profesori (de toate gradele) acceptă, cu o ușurință condamnabilă, documente fără diacritice sau cu greșeli de ortografie. Și totuși, scrierea cursivă cu diacritice și verificarea elementară a corectitudinii unui text românesc sunt lucruri simple, în orice sistem de operare recent. Articolul de față își propune să vină în ajutorul persoanelor netehnice, arătându-le cum își pot configura calculatorul ca să scrie corect românește, fără efort.
Poate că unii administratori de sisteme IT și-au pus deja de problema partiționării noilor harddisk-uri de capacitate mare (2-3 TB), pe noile plăci de bază prevăzute cu UEFI BIOS.
Schema de partiționare recomandată pentru aceste noi harddisk-uri este GPT (prin contrast cu vechea schemă MBR, obligatoriu de folosit pe sistemele vechi, prevăzute cu BIOS clasic).
Detalii despre aceste scheme de partiționare și despre migrarea de la cea veche (MBR) la cea nouă (UEFI BIOS) puteți obține în acest excelent articol, scris de Roderick W. Smith.
Fotografiile de mai jos arată cum se văd partițiile create implicit de către Windows 7 (64 bit) în utilitarele GNU/Linux gdisk (linie de comandă, „moștenitorul” fdisk) și GParted (grafic). Experimentând, am constatat că, implicit, Windows folosește vechea schemă MBR.
Partițiile create IMPLICIT de Windows7 64 bit, văzute în gdisk (schema MBR)
Partițiile create IMPLICIT de Windows7 64 bit, văzute în GParted (schema MBR)
Am creat, cu ajutorul GParted, cea mai simplă configurație de partiții (pentru un sistem GNU/Linux) în noua schemă GPT. Pentru asta, vechea tabelă de partiții (tip ms-dos, în GParted) trebuie ștearsă și înlocuită cu una gpt.
Crearea tabelei de partiții GPT în GParted
Iată cum arată noile partiții GPT, văzute în gdisk și GParted.
Partiții pentru un sistem GNU/Linux simplu, văzute în gdisk (schema GPT)
Partiții pentru un sistem GNU/Linux simplu, văzute în GParted (schema GPT)
