„Drumul spre casă” reprezintă un prim volum dedicat vieții și activității ASR Principele Nicolae, cel mai tânăr membru al
Familiei Regale a României.
În 1992, la
prima vizită permisă Regelui Mihai în România de către autoritățile criptocomuniste, publicul a avut ocazia să îl vadă, pentru prima dată, pe tânărul principe (pe atunci copil, în vârstă de 7 ani). În anul 2010,
Nicolae a primit, din partea augustului său bunic, titlul de Alteță Regală, membru al Familiei Regale a României (al treilea în
linia de succesiune la Tronul României, după mătușa sa, Principesa Margareta și mama sa,
Principesa Elena). În 2012, odată cu finalizarea studiilor universitare (încheiate la Londra),
ASR Principele Nicolae a decis să se mute permanent în România și să își asume responsabilitățile publice legate de titlu, participând la efortul depus zilnic de Familia Regală pentru îmbunătățirea vieții sociale și politice de la noi. Azi, Alteța Sa contribuie, alături de ceilalți membri ai Familiei, la
reprezentarea demnă a Țării, marcată de normalitate și firesc, în evenimente publice interne și externe.
Iată câteva fotografii de la evenimentul de lansare.
|
Sosirea oaspeților princiari |
|
Volumul „Drumul spre casă” |
|
Autografele ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, ASR Principele Nicolae al României și d-lui Filip-Lucian Iorga, autorul lucrării |
|
Cifrul ASR Principele Nicolae, pe pagina interioară a cărții |
|
Îmi atrage atenția dialogul între istoricii Neagu Djuvara și Filip-Lucian Iorga... |
|
Fotografia - prin amabilitatea d-nei Valentina Ganea |
|
Evenimentul a avut loc în excelenta atmosferă a casei Dimitrie Sturdza. Seniorii PNL sunt cu noi! |
Un comentariu:
Felicitări pentru acest album de atmosferă, "mediatizând" un eveniment cultural despre care nu s-a prea aflat. Îmbulzeala din sala neîncăpătoare și media de vârstă a publicului dau parcă un suflu de speranță (în această perioadă sumbră)...
Trimiteți un comentariu