6 miliarde de euro...

... au fost cheltuiți, s-au furat sau s-au risipit, aici (vedeți și video) , fiindcă Administrația publică românească nu folosește, consistent, Standarde Deschise , așa cum s-a propus, concret, aici.


Ceea ce era de demonstrat.

Windows are parole SIGURE

Dragilor, puneți și voi o parolă nițel mai sigură în Windowsu' ăla... !

În traducere: „Eroare: Parola dumneavoastră trebuie să aibă cel puțin 18770 caractere lungime și nu poate fi aceeași cu una dintre ultimele 30689 de parole”.

Absolut autentic, de la http://support.microsoft.com/kb/276304

M.I.N.U.N.A.T  !

Un Web îngrădit, pentru autocrați nervoși

 Autor: Evgeny Morozov 

Traducere de Răzvan Sandu după originalul în limba engleză apărut în Wall Street Journal Online

 Beijing-ul și Moscova văd tehnologia informației, de origine americană, ca pe o amenințare. Ei își doresc sisteme proprii.

La sfârșitul anului 2010, mișcarea pentru „programe de calculator cu sursă deschisă” („open-source”) - ai cărei promotori sunt, în general, excentrici din mediul academic și pasionați de calculatoare, cu păr lung, strâns în coadă de cal – și-a găsit un aliat neobișnuit: guvernul rus. Vladimir Putin a semnat un decret, lung de douăzeci de pagini, prin care se cere tuturor instituțiilor publice din Rusia să înlocuiască programele proprietare, dezvoltate de firme ca Microsoft sau Adobe, cu Software Liber și gratuit – până în 2015.

Această decizie va duce la economii de miliarde de dolari în ceea ce privește costurile cu licențele programelor, dar motivele d-lui Putin nu sunt strict economice. După toate probabilitățile, temerea sa este că dependența Rusiei de programele proprietare - în special cele comercializate de furnizori străini - are implicații imense asupra securității naționale. Prin natura sa, este improbabil ca software-ul liber și gratuit să aibă portițe ascunse, care să trimită informațiile direct la Langley, Virginia.

Rusia nu reprezintă un caz izolat în ceea ce privește neîncrederea manifestată față de programele de calculator oferite de străini pe căi comerciale. La doar două săptămâni după decretul d-lui Putin, ministrul iranian însărcinat cu Tehnologia Informației a anunțat planuri pentru dezvoltarea unui sistem de operare național, cu surse deschise, citând motive legate de securitate. De asemenea, China a exprimat un interes crescând. Recent, când compania de stat China Mobile a devenit membră a Linux Foundation, entitatea non-profit ce se găsește în spatele celui mai faimos proiect cu surse deschise, unul dintre directorii companiei a anunțat – amenințător, pentru urechile unora – că „firma urmărește să contribuie la Linux pe scară largă”.

Pe bună dreptate, Tehnologia Informației a fost descrisă ca fiind cea care șterge barierele tradiționale și granițele, dar, fără îndoială, viitorul ei va fi determinat decisiv de geopolitică. În ultimii câțiva ani, factorilor de decizie din toată lumea le-au fost reamintite constant dependența lor și vulnerabilitatea față de noile tehnologii: descoperirea misterioasei rețele chinezești GhostNet, care spiona minsiunile diplomatice din toată lumea; pretinsa diminuare a capacităților nucleare ale Iranului de către virusul Stuxnet și, bineînțeles, întreaga afacere WikiLeaks. Guvernele sunt mai atente la cei care le furnizează hardware-ul – și, din ce în ce mai mult, ajung la concluzia că este riscant să nu aibă la dispoziție propriile capacități informatice naționale, independente.

Software-ul Liber poate calma unele dintre temerile privind securitatea. Deși aceste sisteme sunt organizate mai democratic decât cele închise, ele sunt, de asemenea, mai ușor de manevrat, mai ales pentru guverne, care au vaste resurse la dispoziție. Dar soluțiile libere nu pot preîntâmpina orice amenințare care apare. Așa cum Google a aflat, guvernul chinez continuă să perceapă motoarele de căutare ca pe adversari ai imaginii publice pe care el o construiește atent despre subiectele de dezbatere controversate. Similar, mesajele de poștă electronică pot fi citite de către guvernul care găzduiește furnizorul de Internet, iar datele confidențiale ce se transmit pot fi interceptate prin portițe ascunse și trimise la WikiLeaks sau la numeroșii săi omologi regionali.

Pentru aceste motive, este probabil ca din ce în ce mai multe guverne să desemneze serviciile Internet ca pe o industrie strategică și să excludă firmele străine de la concurența în zonele considerate de interes politic. Guvernul Turciei s-a remarcat ca un campion al acestei „independențe a informației”, avansând atât ideea unui motor de căutare național, cât și pe cea a unui sistem de poștă electronică propriu. Autoritățile din Rusia, China și Iran dezbat propuneri similare.

Judecând după meciul egal, de anul trecut, dintre Research in Motion, creatorul Blackberry, pe de o parte și guvernele Indiei, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite, pe de altă parte, chestiunea accesului în rețea va juca, de asemenea, un rol crescător în determinarea felului cum arată tehnologia. Dacă un guvern are suspiciuni că Agenția de Securitate Națională americană (NSA) a reușit să obțină mesaje e-mail private, trimise prin sistemul criptat al Blackberry, el începe să se întrebe de ce nu deține și el asemenea surse de informații valoroase de la Blackberry și de la servicii cum sunt Gmail sau Skype. În cel mai simplu caz, din ce în ce mai multe guverne vor începe să ceară ca serverele de date să se afle sub jurisdicția lor, incomodând astfel companiile Internet multinaționale, care-și bazează planurile de afaceri pe premisa că pot să-și desfășoare operațiunile din India de la distanță, din statul Iowa.

Adevăratele războaie comerciale vor începe odată ce giganții tehnologici din Rusia și China, având la dispoziție abia disimulate legături cu statul și grămezi de bani, vor începe să caute achiziții în America și Europa. Cum vor reacționa oficialii de la Washington sau Bruxelles când compania chinezească Tencent (cu un capital de 42 miliarde USD, aproape dublu față de cel al Yahoo) sau Yandex-ul rusesc vor face o ofertă pentru AOL sau Skype ?

Decizii dureroase vor trebui luate în curând. Compania rusească Digital Sky Technology, deținută de un oligarh prieten Kremlinului, are o participare de 10% în Facebook și câte 5% în proprietăți Web atractive cum sunt Zynga și Groupon. Ce se va întâmpla atunci când companii rusești sau chinezești vor căuta să achiziționeze participații în companii ca Google (un contractor al Agenției de Informații Geospațiale Naționale – americane, N.T.) sau Amazon (care are în grijă peste douăzeci de agenții guvernamentale, prin serviciile Web pe care le găzduiește) ?

Efectele neplăcute ale acestui naționalism în ascensiune sunt deja vizibile în cazul exporturilor de hardware. În 2010, când Spring Nextel a început să ia în calcul ofertele chinezilor de la Huawei sau ZTE Technologies, pentru un upgrade al rețelei sale - upgrade în valoare de 5 miliarde USD - un grup de senatori americani au scris președintelui companiei, exprimându-și temerea că Huawei ar putea fi subiectul unei „influențe semnificative din partea forțelor militare chineze” și că telecomunicațiile americane ar putea fi „întrerupte, interceptate, alterate sau rutate greșit, în mod voit”. Sprint Nextel a respins ofertele. Uniunea Europeană și-a anunțat recent intenția de a crea un organism similar Comitetului pentru Investiții Străine al SUA, special pentru a opune un veto încercărilor venite din partea giganților tehnologici chinezi.

Chiar dacă sunt refuzate neelegant de către SUA și Europa, marile companii tehnologice chinezești pot să reapară în alte zone. De câțiva ani, China și-a folosit rezervele enorme de bani lichizi pentru a oferi împrumuturi – în special guvernelor din Africa, dar și vecinilor cum e Cambodgia – cu condiția ca aceste guverne să facă afaceri exclusiv cu companiile de telecomunicații chinezești. Cu sau fără acces secret la acele date, controlul Chinei asupra unei părți atât de mari din infrastructura de comunicații a țărilor în curs de dezvoltare îi oferă acesteia pârghii de influență politică.

În acelaș timp, Yota, un furnizor de telecomunicații deținut parțial de statul rus, a încercat să-și dezvolte o bază în America Latină, lansând serviciul 4G în Nicaragua și, în curând, în Peru. Alte companii rusești sunt ocupate să construiască (sau să cumpere) infrastructurile de telecomunicații din fostele republici sovietice, probabil în încercarea de a face ceea ce gigantul rusesc Gazprom a făcut în domeniul energiei: construirea unei infrastructuri fizice, folosite apoi ca factor de influență politică.

Ce înseamnă asta pentru viitorul industriei de tehnologie americane ? Dacă expansiunea Chinei în Africa și a Rusiei în America Latină și fosta Uniune Sovietică pot constitui o indicație, abilitatea Sillicon Valley de a se extinde global va fi sever îngrădită, fie și numai pentru că Beijing-ul și Moscova nu au scrupule în a împleti politica cu afacerile.

Succesul global al tehnologiei americane s-a bazat pe separarea implicită între interesele de afaceri ale Sillicon Valley și interesele politice ale Washingtonului. În trecut, guvernele străine s-au grăbit să instaleze cea mai recentă versiune de Microsoft Office sau de navigator Google Chrome, fiindcă era greu de imaginat că Washingtonul va interfera cu tehnologia pentru a-și susține interesele strategice.

Dar numai cu câteva săptămâni înainte ca dl. Putin să susțină public Software-ul Liber, directorul FBI Robert Mueller a făcut turul companiilor importante din Sillicon Valley și a cerut președinților lor să includă portițe de intrare ascunse în programele lor, astfel încât să faciliteze agențiilor americane de impunere a legii trasul cu urechea la conversațiile din rețea. Chiar și numai simpla posibilitate a unor asemenea discuții oferă un motiv guvernelor străine să-și reconsidere dependența față de tehnologia americană. Oricare ar fi implicarea Washingtonului în problemele rețelei Internet, Sillicon Valley este cea care va suporta costurile.

Pentru utilizatorii obișnuiți ai Internetului, există și o parte bună a lucrurilor: îmbrățișarea tehnologiilor Software-ului Liber poate duce la apariția programelor mai intuitive, scrise de un grup mai divers de dezvoltatori. Reversul medaliei este că era serviciilor globale, gen Skype, ar putea apune curând, acestea fiind înlocuite de alternative naționale mai puțin prietenoase cu utilizatorii, care ar putea oferi căi de acces ascunse. Pe măsură ce guvernele caută să obțină controlul, companiile vor oferi din ce în ce mai puține garanții atât în ceea ce privește securitatea datelor, cât și în ceea ce privește accesul terților – cum ar fi guvernele.

În această evoluție a lucrurilor, partea ironică este greu de trecut cu vederea. Tehnologia Informației a fost unul dintre principalii catalizatori ai globalizării și poate deveni una dintre victimele ei cele mai importante.

Evgeny Morozov este un profesor invitat la Universitatea Stanford și un partener în New America Foundation. Ultima sa carte este "The Net Delusion: The Dark Side of Internet Freedom." („Iluzia rețelei: partea întunecată a libertății Internetului”).

Microsoft Windows a plecat în vacanță

Petrecându-mi vacanța de Revelion în Bușteni, pe Valea Prahovei, un eveniment m-a făcut să-mi dau seama că nu toți sunt așa fericiți ca mine.

Unii chiar au nevoie de ajutor ! De exemplu, bietul Microsoft Windows:

Nici driverele nu și le mai găsește, săracul - drept care afișează faimosul ecran albastru (Blue Screen of Death)...

Desigur, situația nu-i așa de dramatică: alte firme de publicitate stradală s-au orientat mai bine cu alegerea softului folosit pe panouri, așa cum scriam într-un articol mai vechi (ei folosesc Fedora Linux).

Deh, asta-i viața...

Altfel, peisajele din Bușteni sunt fabuloase...  :)

Florile dalbe

Florile dalbe

                                                                     de Adrian Păunescu

Așadar, nu mai e voie să cîntăm

Florile dalbe.

S-a făcut încă un pas înainte

În direcția cuceririi definitive

A fizionomiei noastre ca popor.

Nu mai e voie să cîntăm

Florile dalbe.

După ce trupele străine

Au plecat de la noi,

După ce ne-am bucurat

Că florile noastre sunt iarăși dalbe,

Auzim că nu mai avem voie să cîntăm

Florile dalbe, de Crăciun.

Crăciunul însuși nu ne era accesibil.

Singurul motiv pentru care

Crăciunul mai era sărbătorit

De cei tineri

E lipsa combustibililor:

Copiii pleacă în vacanța de Crăciun

Pentru că nu mai avem cu ce

Să încălzim școlile.

Dar florile dalbe nu se mai cîntă,

Se cîntă cîntece de mase

Din care nu înțelege nimeni

Nici un cuvînt,

Nici chiar cei care cîntă.

Nu se mai cîntă colinde,

La Radio o emisiune a mea

A fost hăcuită

Pentru că vroia să prezinte ascultătorilor

Colinde ale românilor.

Progrese mari

Semne de stabilitate

Și de prosperitate.

Dintre toți oamenii

Morții sunt cei mai fericiți

Pentru că n-au apucat momentul.

Florile dalbe se uită la noi

Veștejite.

Ce vină au ele,

Ce vină are acest neam răbdător

Care după ce că n-are pîine,

După ce că n-are căldură,

După ce că n-are Crăciun

De data aceasta se trezește

Și fără dreptul de-a cînta

Cîntecele liniștite care-i plac ?

Leru-i nu-i mai este ler,

Florile nu mai sînt dalbe

Cum am avut nenorocita inspirație

Să scriu acum cîțiva ani

Că leru-i nu-i mai este ler

Și florile nu mai sînt dalbe.

Și totuși vă spun un secret:

Cu tunurile dacă s-ar trage

În colindele românilor

Și în colindători,

Din adîncurile insondabile ale materiei

Se va ridica într-un tîrziu

Ca un murmur disprețuitor

În toată sonoritatea

Acestui spirit dacic

Colindul

Florile, florile dalbe

Leru-i ler și lelioară,

Zorior de ziuă

Seară de Crăciun

Și iar florile dalbe

Și iar leru-i ler

Și iar zorior de ziuă

Și iar seară de Crăciun

Pînă la sfîrșitul veacului

Și chiar și o veșnicie după.

Și-am zis cele ce le-am zis,

Florile dalbe

Tocmai cînd ați interzis

Florile dalbe

Și-o să spun ce cred cinstit,

Florile dalbe

O să cînt tot ce-am iubit,

Florile dalbe,

Grădinare, grădinar,

Florile dalbe,

Nu tăia așa bizar

Florile dalbe,

Că în ele de-i lovi,

Florile dalbe

Tot mai mult vor înflori,

Florile dalbe.

La anul și la mulți ani !

Breaza, 22/23 decembrie 1983

Din volumul „Poezii cenzurate”, editura Păunescu, 1990

Rezervația de zimbri

Rezervația de zimbri

de Adrian Păunescu

O mie de ani, vînătorii zeloși

Vînatul suprem al pădurii-l vînară

Nu porci, căprioare, fazani și cocoși

Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!

Măreț animal este zimbrul cel mut!

O mie de ani de săgeți și rafale

Dar el, melancolic, ca și la-nceput

La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă privește spre brazda de plug

Spre ieslea lui tremură botul și nara

Mai bine vînat decît vită în jug

Căci zimbrul nu ia de la alții povara.

Pe sine se poartă în negre păduri

Și tropotul lui grea furtună anunță

Și-și duce lumina în ochii lui puri

Și tropot de zimbri viței în sămînță.

Mai bine trăiesc liniștiții plăvani

Furajul la iesle într-una le vine

Decît cel gonit de o mie de ani

Decît cel purtînd libertatea în sine.

Măreț animal și podoabă de preț

El liniște n-are, nicicînd și niciunde,

Din simplul motiv că e-atît de măreț

Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Și el nici n-a prins păcătosul învăț

Să stea-n colivie, bîrlog sau în cușcă.

Decît să-i miroasă a bici sau a hăț

Mai bine-a săgeată și-a a strigăt de pușcă.

Dar, dup-o mie de ani de coșmar

Se șterge surîsul și doliul se leagă

Pe-un munte în Hațeg, în codrul bizar,

Rămîn zece zimbri, din rasa întreagă.

Vînat fără milă, stingîndu-se lent

Frumosul din stemă abia mai tresare.

Acum, l-a votat un întreg parlament

Să fie-apărat sub pedeapsa cea mare.

Nepoții acelor zeloși vînători

Îl roagă pe zimbru să se înmulțească

Dar el ar muri și de-o mie de ori

Decît înc-o dată un zimbru să nască.

Sătui de prigoană, cu un muget absent,

Abia de mai pasc și mai leorpăie apă

Și nici nu le pasă că un parlament

Bătrîna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiți, zac în mare plictis

Nimic nu-i irită – sînt parcă strigoii

Pe care o mie de ani i-au trimis

Să-ncarce de-o nouă revoltă și boii.

Greoi cum sînt ei, ca surparea de zid,

Chiar viața și-ar lua-o, dar nu au unealtă.

Și-atunci stau cu-ncetul și se sinucid

Nici ochii, spre umbra cu arc nu-i mai saltă.

Și cîntă ce cîntă acei ce-i păzesc:

„Ridică-te, zimbru, tradiție sfîntă!”

Dar pofta s-a stins: în mileniul cîinesc

Degeaba al zimbrilor imn li se cîntă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om.

Sătui de prigoană, așteaptă un glonte.

Blocați în pădure, în ultim sindrom

Li-i moartea plăcere și viața un front e.

Și stă rezervația ca un azil

În care nimic nu mai vrea să se nască

Și zimbrul e, astăzi, cu voia, steril

Și poartă o față de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit!

Destul i-au tăiat din copite cu coasa!

Colos mineral, zace zimbrul scîrbit

Strivindu-și în sine jignirea și rasa.

Și mugetul lui, ca de vechi patefon,

Abia mai ridică suflarea bolnavă.

I-au tras și lumină, i-au pus telefon,

Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă, celulele sale s-au pus

Și creierii lui sînt uscați de prigoană

Puteri ca să pască aproape că nu-s.

Și paznicii-i dau apă dulce din cană...

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar

Sînt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul

S-a tras și din stemă, s-a tras din ziar

Și pleacă, tăcut, și din ultimul timbru.

Rugina, pe puștile morților vechi

Cît molia este, pe arc și săgeată,

Dar zimbrii păstrează distante perechi

Și nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam, chinuit mii de ani,

Un neam luminat și puternic și mîndru.

Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,

Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.

Ascultați poezia, în recitarea originală a lui Adrian Păunescu, aici.

Ați spus „proprietate intelectuală”? Este o iluzie...

Aceasta este o traducere a eseului "Did You Say “Intellectual Property”? It's a Seductive Mirage""

Autor: Richard M. Stallman

Traducere: Răzvan Sandu

A ajuns să fie la modă să arunci dreptul de autor (copyright-ul), patentele și mărcile comerciale – trei entități diferite, care implică trei seturi diferite de legi – plus o duzină de alte legi, într-o „oală” comună, numită „proprietate intelectuală”. Acest termen, distorsionant și confuz, nu este utilizat în mod întâmplător. Companiile care au de câștigat de pe urma acestei confuzii îl promovează. Cea mai sigură metodă de a lămuri confuzia este să respingeți acest termen cu totul.

Conform celor spuse de profesorul Mark Lemley, care predă acum la Facultatea de Drept din Stanford, folosirea extensivă a termenului „proprietate intelectuală” este o modă care a survenit după fondarea, în 1967, a Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (World “Intellectual Property” Organization - WIPO) și care a devenit comună doar în ultimii ani. Formal, WIPO este o organizație a Națiunilor Unite, dar reprezintă interesele deținătorilor de drepturi de autor, patente și mărci comerciale.

Termenul are o nuanță părtinitoare, care nu este greu de observat: el sugerează că trebuie să gândim despre drepturi de autor, patente și mărci comerciale ca și despre drepturile de proprietate asupra bunurilor fizice. (Această analogie este în contradicție cu teoriile juridice despre legea dreptului de autor, legea patentelor și legea mărcilor comerciale, dar numai specialiștii știu asta). De fapt, aceste legi nu prea seamănă cu cea care se referă la dreptul de proprietate asupra bunurilor fizice, dar folosirea termenului confuz „proprietate intelectuală” determină corpurile legiuitoare să modifice legile, astfel încât asemănarea să crească. Deoarece acestea sunt chiar schimbările dorite de companiile ce dețin drepturi de autor, patente sau mărci comerciale, părtinirea introdusă de termenul „proprietate intelectuală” le convine.

Lipsa de neutralitate este un motiv suficient pentru a respinge termenul; în numeroase rânduri, oamenii mi-au cerut să propun o denumire alternativă pentru această categorie generală – sau au propus propriile lor denumiri, uneori hazlii. Sugestiile includ IMP (de la Imposed Monopoly Privileges – Privilegii Impuse de Monopoluri) sau GOLEM-uri (de la Government-Originated Legally Enforced Monopolies – Monopoluri inițiate de Guvern și Impuse prin Lege). Unii vorbesc despre „regimuri de drepturi exclusive”, dar a spune „drepturi” atunci când vorbești despre restricții este, din nou, o contradicție.

Folosirea unora dintre termenii alternativi ar reprezenta o oarecare îmbunătățire, dar este o greșeală să înlocuiești „proprietate intelectuală” cu orice alt termen. Un nume diferit nu va rezolva problema de bază a expresiei: suprageneralizarea. Nu există acel „ceva” numit „proprietate intelectuală” - este o iluzie. Singurul motiv pentru care oamenii tot mai cred că are rost să vorbească despre o asfel de categorie generală este acela că folosirea prelungită a termenului incorect i-a indus profund în eroare.

În cel mai bun caz, „proprietate intelectuală” este o expresie acoperitoare pentru legi disparate. Persoanele fără pregătire juridică, care aud că un singur termen se aplică acestor legi diferite, tind să creadă că ele au un principiu comun și că funcționează similar.

Nimic nu este mai departe de realitate. Cele trei legi au origini diferite, au evoluat separat, acoperă activități diferite, cuprind seturi de reguli diferite și dau naștere la probleme sociale care nu au nimic în comun.

Legea dreptului de autor (copyright) a fost proiectată să încurajeze creația și arta și acoperă detaliile exprimării unei opere. Legea patentelor a fost gândită să încurajeze publicarea unor invenții utile, cu prețul de a conferi aceluia care publică o astfel de idee un monopol temporar asupra ei – un preț care merită plătit în unele domenii, iar în altele nu.

Din contră, legea mărcilor comerciale nu intenționa să încurajeze nici un mod anume de a acționa, ci doar să permită cumpărătorilor să știe ce anume cumpără. Din păcate, sub influența derutantă a termenului „proprietate intelectuală”, unii legiuitori au transformat-o într-o schemă care stimulează reclama anumitor produse.

Fiindcă legile acestea s-au dezvoltat independent, ele sunt diferite în fiecare detaliu - ca și în ceea ce privește principiile și metodele lor de bază. Deci, dacă învățați ceva despre legea dreptului de autor, este înțelept să presupuneți că în legea patentelor lucrurile stau altfel. Rareori vă veți înșela!

De obicei, oamenii spun „proprietate intelectuală” atunci când, de fapt, se referă la o categorie mai restrânsă sau mai largă. De exemplu, țările bogate impun legi nedrepte celor sărace, pentru a stoarce bani de la ele. Unele dintre acestea sunt legi referitoare la „proprietatea intelectuală”, altele nu; cu toate acestea, cei care critică practica caută această etichetă pentru că le-a devenit familiară. Folosind-o, ei denaturează natura faptelor. Ar fi mai bine să se utilizeze un termen precis, cum ar fi „colonizare legislativă”, pentru a se ajunge la esența fenomenului.

Profanii nu sunt singurii care sunt derutați de această expresie. Chiar și profesorii de drept, care predau despre legile amintite, sunt ademeniți și zăpăciți de seducția termenului „proprietate intelectuală”, ajungând să facă afirmații ce contrazic fapte pe care deja le cunosc. De exemplu, un profesor a scris, în 2006:

„Spre deosebire de descendenții lor care pun acum bazele WIPO, creatorii Constituției americane aveau o atitudine principială, pro-concurențială, în ceea ce privește proprietatea intelectuală. Ei știau că drepturile sunt necesare dar... au ales să lege mâinile Congresului, restrângându-i puterile în multe feluri.”

Afirmația se referă la Articolul 1, Secțiunea 8, Paragraful 8 din Constituția Statelor Unite, care autorizează legea dreptului de autor și legea patentelor. Paragraful acela, totuși, nu are nimic de-a face cu legea mărcilor comerciale sau cu multe altele. Termenul „proprietate intelectuală” îl determină pe acel profesor să facă generalizări false.

De asemenea, termenul „proprietate intelectuală” duce la o gândire simplistă. El îi face pe oameni să-și concentreze atenția asupra asemănării superficiale pe care aceste legi o au - privilegiile artificiale create pentru unele dintre părțile interesate – și să ignore detaliile ce dau substanța legilor: restricțiile specifice pe care fiecare lege le impune publicului și consecințele lor. Concentrarea simplistă pe forma și nu pe fondul legilor duce la o abordare fals „economică” a tuturor implicațiilor ulterioare.

Aici, economia acționează, așa cum se întâmplă în multe cazuri, ca un vehicul pentru premise ce nu sunt atent examinate în prealabil. Spre exemplu, pentru judecăți de valoare - cum ar fi aceea că importantă este valoarea producției și nu libertatea sau etica vieții - sau pentru presupuneri false bazate pe fapte – cum ar fi acelea că existența drepturilor de autor în muzică ajută muzicienii sau că patentele farmaceutice finanțează cercetările în medicină.

O altă problemă este și aceea că, la scara largă impusă de termenul „proprietate intelectuală”, efectele specifice ale fiecărei legi în parte devin greu observabile. Aceste efecte provin din particularitățile fiecăreia – adică exact zona pe care termenul „proprietate intelectuală” îi încurajează pe oameni s-o ignore. De exemplu, o problemă ridicată de legea dreptului de autor este întrebarea dacă schimbul liber de înregistrări muzicale trebuie permis; legea patentelor n-are nimic de-a face cu asta. Legea patentelor ridică întrebări cum ar fi aceea dacă țărilor sărace ar trebui să li se permită să producă medicamente și să le vândă ieftin pentru a ajuta sănătatea oamenilor; legea dreptului de autor nu are nimic în comun cu asta.

Nici una dintre aceste probleme nu este strict economică, iar aspectele non-economice sunt foarte variate; folosirea generalizărilor „economice” supeficiale atunci când vorbim despre asta duce doar la ignorarea diferențelor. Punerea împreună a mai multor legi sub umbrela „proprietății intelectuale” ne împiedică să gândim clar despre fiecare dintre ele, luată în parte.

Astfel, orice opinie despre „problema proprietății intelectuale” și orice generalizare despre această categorie este, mai mult ca sigur, prostească. Dacă credeți că toate legile acestea reprezintă o singură problemă, atunci aveți tendința de a vă forma opiniile din generalități mult prea largi și grosiere, care nu sunt bune.

Dacă doriți să judecați clar despre chestiunile ridicate de patente, drepturi de autor, mărci comerciale sau multe alte legi de acest gen, atunci primul pas pe care trebuie să-l faceți este să renunțați la obiceiul de a le gândi unitar și să le tratați separat. Al doilea pas este acela de a respinge viziunea simplistă și limitată pe care o sugerează termenul „proprietate intelectuală”. Luați în considerare fiecare aspect, separat, și veți avea șansa de a-l judeca bine.

Și dacă este vorba să reformăm WIPO, haideți, printre altele, să propunem să i se schimbe numele.