Pe toți cei ce locuim în România ne frământă azi întrebări - și anumite răspunsuri, uneori contradictorii - legate de viitorul țării noastre și de locul ei în nemilosul joc geopolitic mondial. Care este limita acceptabilă între suveranitatea națională și globalizare? Ce facem cu educația, cu sistemul de învățământ? Dar cu autostrăzile, cu infrastructura națională? De ce sunt dezorientați tinerii noștri și cum pot fi convinși să nu părăsească România? Ce rol mai au credința și Biserica în echilibrul nostru sufletesc? Dar „politica mare”: rămâne ea doar un focar al deciziilor controversate și al corupției? Unde ne situăm, în incerta Uniune Europeană, pe care unii globaliști o visează ca federație fără frontiere, Statele Unite ale Europei? Și, mai presus de toate, ce trebuie să facem, practic, pentru viitor?
Dacă doriți răspunsuri pertinente la toate aceste întrebări, puține texte care s-au publicat în ultimii ani sunt mai relevante decât minunata carte a d-lui Stelian Tănase, „Conversații cu Regele Mihai”, apărută în 2018 la Editura Corint. Cartea se găsește încă în librării și o recomand călduros cititorilor de toate vârstele. Mai ales pentru cei tineri, cărora căutările online le sunt cel mai la îndemână, îmi permit să reproduc aici un fragment, pe care sunt sigur că îl veți găsi ca având o valoare inestimabilă.
În acest interviu, oferit în 2005, Majestatea Sa Regele Mihai al României vorbește despre VIITORUL țării, în loc de a rememora episoade din trecutul ei. Oricând nu mai știți unde să găsiți adevărul în noianul de informații ce ne cotropesc zilnic, în cuvintele Suveranului veți găsi un „ghid” de valori personale pentru fiecare - gânduri despre economie, despre educație, despre diaspora. Și, nu în ultimul rând, despre Hristos și despre adevăratul rol al preotului în societate.
Textul ce urmează, parte din ultimul capitol al cărții, este o incursiune în gândurile Regelui nostru (pe care trebuie să le puneți în contextul anului 2005). Toate drepturile aparțin autorului și editurii (fragmentul este reprodus în scopuri necomerciale, cu scop educațional - de fapt, citând fragmentul, vă încurajez să cumpărați și să citiți integral această excelentă lucrare, fiind aproape sigur că vă voi fi trezit curiozitatea!).
 |
| Sursa foto: spynews.ro |
„România să-și regăsească locul în Europa”
„Dacă fac o medie generală despre ce am găsit aici, atunci zic că am fost foarte trist! Am băgat de seamă foarte clar că toată mentalitatea noastră românească este complet diferită. (...) Parcă nu îmi mai recunoșteam țara. Și îi înțeleg, în bună parte pe românii noștri care au trecut prin ce-au trecut. Simțul ăsta românesc al lor a fost alterat foarte mult din cauza prigoanei, din cauza a tot ce s-a întâmplat.”
Stelian Tănase: Cum vedeți acum, când sunteți în țară, istoria României? Ce s-a întâmplat în secolul XX cu această țară?
Regele Mihai: Când m-am întors în 1997, întâi că pentru mine era ceva necunoscut. După 50 de ani sau 60 de ani trecuți, cu tot ce s-a întâmplat aici, eram nedumerit puțin de ceea ce vedeam. Ce am regăsit eu, într-o bună parte, a fost căldura oamenilor și felul cum au reacționat când am venit. Erau așa cum știam eu românii dinainte. Dar dacă fac o medie generală, dacă e să spun o părere generală despre ce am găsit aici, atunci zic că am fost foarte trist! Fiindcă pe lângă acești oameni care erau la sate când umblam, descosând așa, și alte persoane, nu numai țărani, am băgat de seamă foarte clar că mentalitatea noastră românească este complet diferită. Nu vreau să se înțeleagă greșit, că nu spun într-un sens peiorativ, dar, în anumite privințe, parcă nu îmi mai recunoșteam țara. Și înțeleg, în bună parte, pe românii noștri care au trecut prin ce-au trecut. Simțul românesc al lor a fost alterat foarte mult din cauza prigoanei, din cauza a tot ce s-a întâmplat.
Educația a fost aproape nulă față de ce știam noi înainte. Cu toate teoriile, cu toate minciunile spuse, când întrebam de ce e așa - mi se spunea „Aaa, da, asta a fost, acum lucrurile sunt diferite.” Sigur că sunt diferite, numai că asta nu înseamnă că așa este mai bine. Asta este! (Râde amar – n. ed.) Mulți spun că eu am idei din trecut. Bine, zic eu, am trăit în trecut, dar știu ce înseamnă moralitatea, cinstea, felul de a te purta, manierele, lucruri de felul ăsta, pe care acum nu le mai găsesc cum erau. Cred că l-am cam lovit puțin pe domnul respectiv. Încet, încet, am umblat mai mult în afara Bucureștiului. Bucureștiul nu e chiar țara românească. Asta se știe despre toate capitalele din lume...
Pe cât am putut, am umblat pe la țară. Numai că și acolo sunt niște lucruri care denotă puțin politicianismul. Nu puteam să intru într-un sat sau într-un orășel fără să fie plin de microfoane, să țin discursuri! Bine, dar eu nu am venit să țin discursuri, eu am venit să văd oamenii, să mă întâlnesc cu ei, să vorbesc cu ei. Dar cu toată învălmășeala din jurul meu, nu puteam să dau de omul simplu, omul de rând. Era foarte greu. Când intram în câte un sat în care nu știa nimeni că vin, acolo apărea cineva! Hm... Săracii oameni! S-au chinuit așa de mult ca să poată să trăiască cum au trăit din firimituri. Și asta strică mentalitatea (are lacrimi în ochi - n. ed.).
Ce pot eu să sper sau să văd pentru România este, bineînțeles, în primul rând, să-și găsească locul ei înapoi în Europa. Că e Uniunea Europeană, că sunt alte... (organizații - n. ed.), sigur. Dar eu vorbesc de simțământul românesc, care poate diferă puțin de politica-politică, de politica propriu-zisă. Noi am făcut parte din Europa de când ne știm noi, de la Carol I cel puțin. România trebuie să-și regăsească locul în Europa.
Apoi, cum să punem niște baze serioase pentru țară. Să găsim oamenii care trebuie, care vor, într-adevăr, cu tragere de inimă și iubire de țară, să uite puțin de ei înșiși. Asta poate nu o să le placă multora. Bineînțeles că politica este necesară, asta se face peste tot, dar să nu treacă interesele politice în fața intereselor țării. Știu că e un lucru destul de greu de înțeles. Dar câteodată, liderii noștri, fie că sunt militari, fie de altfel, trebuie să ia decizii și să facă lucruri care sunt contrare celor ce ar voi ei să facă în interes personal. Aici e marea dificultate. Fiindcă din câte am văzut eu cu educația asta nouă, oamenii nu se mai gândesc la lucrurile astea. Vorbesc despre oameni din diferitele straturi cu care am avut întâlniri.
Cum ajungem ca România să fie România? Aici e cheia. Eu spun un lucru: Depinde foarte, foarte mult de cine este sus. Fiindcă poți să ceri fel de fel de lucruri și pe urmă, dacă se află că cel care a vorbit despre asta a făcut fel de fel de coțcării și mișmașuri, atunci s-a dus. Este o viață extrem de grea, foarte dificil să poți să te ții drept câteodată. Mi s-au întâmplat și mie, personal, lucruri de astea, cu toate că acolo a fost influența mamei mele. Eu nu știu dacă mai este cineva ca mama mea care să imprime ceva pentru România, dar serios. Guvernul se schimbă, oamenii se schimbă, mai vin de un fel, vin de altfel, vin de toate felurile, dar chestiunea mare este ce simt ei din punct de vedere românesc! Una e să spună vorbe mari și discursuri, și alta e să vezi ce se întâmplă în fapt.
S.T: Cum erau românii înainte de război? Mă gândesc la anii ’20-’30. Apoi am avut un șir de dictaturi - dictatura lui Carol al II-lea, apoi dictatura militar-legionară, după aceea dictatura lui Antonescu singur și, în fine, dictatura comunistă, care a fost atât de lungă. S-a schimbat mentalitatea românului în această perioadă lungă de dictatură și de lipsă de libertăți și de democrație?
M.S. Regele: Față de ce știam eu înainte, în anii '20 poate nu, dar în anii ’30, mentalitățile, cum am spus, s-au schimbat mult, fiindcă au fost atâtea lucruri oribile care s-au întâmplat aici. Eu nu zic că în anii '30 toate lucrurile au fost perfecte, asta nu se poate nicăieri. Dar cel puțin știu că România a înflorit, economia românească a fost imperfectă, dar a fost în regulă, politica noastră externă s-a făcut cât s-a putut, cu Titulescu, spre Occident, ministerele conduse de partidele politice s-au străduit.
În anii '38-'39, standardul nostru de viață aici era aproape echivalent cu cel din Franța și din Belgia! Leul nostru pe vremea aceea era la paritate cu dolarul. Asta înseamnă totuși că noi am făcut treabă.
S.T: Era, într-adevăr, o situație economică bună.
M.S. Regele: Lucrurile s-au încurcat în a doua jumătate a anilor '30, tatăl meu le-a scăpat de sub control, problemele politice au mai stricat câte ceva, dar totuși rămăsese trunchiul, ca să zic așa. În timpul războiului, problemele economice ale țării au fost mai puțin importante. Și, în momentul în care au venit rușii, sovieticii, totul a început să se destrame. Deși eu, personal, și românii nu suntem simpatizanți ai dictaturilor, de orice culoare or fi, ele s-au întâmplat. Dictatura lui Antonescu a fost cum a fost, dar când au venit sovieticii și au început să-i întemnițeze pe oameni, cum am relatat înainte, a fost o catastrofă pentru noi. Oricine a fost cineva în țara românească a fost lichidat. Încetul cu încetul, totul a fost lichidat. Ce a mai rămas atunci? Partidele politice, istorice au avut și ele defectele lor, totuși aveau o mare parte de patriotism. La ceilalți, la comuniști, s-a văzut, nu era niciun fel de patriotism, voiau numai să instaleze sistemul lor, numai să fie comunism și nimic altceva. Asta am trăit-o toți, și eu de afară, și ceilalți aici.
Ca să se repare toate aceste lucruri, bineînțeles, e nevoie de timp. Numai că eu insist asupra acestor lucruri - cei care sunt sus în capul țării dacă dau o linie de conduită, fermă, eu cred că până la urmă românii își revin. Dacă e ceva care nu e destul de hotărât e foarte greu. Știu, e foarte greu să fii hotărât când se moștenește o anumită situație care e aproape imposibilă. Dar un efort mare ar trebui făcut în sensul ăsta.
S.T.: Credeți că românii și-au pierdut încrederea în ei? Sau ce se întâmplă, de fapt? Pentru că celelalte țări din estul Europei s-au refăcut mai repede. România se reface mult mai încet.
M.S. Regele: Drama prin care am trecut noi a lăsat urme. Este ca o boală gravă de care te vindeci până la urmă, dar rămân niște lucruri acolo, nu se poate chiar șterge tot. Din câte se poate vedea în ultimii ani, populația românească nu este chiar mulțumită de ce se întâmplă, asta știu. Și nu numai din jurnale, dar și ce vedeam prin sate. Toți spun că o duc greu, că nu văd cum o să mai iasă la mal. Și s-a ajuns la niște contradicții, într-un anumit sens.
La noi, în Constituția noastră, străinii nu aveau voie să aibă pământ și proprietăți. Puteau să aibă societăți. Acum, am fost învinuiți, într-un sens, că vindem țara străinilor. Hm... Dar acum ce vedem noi? Cel puțin în vestul țării, în Timișoara, Arad și câteva alte locuri. Peste tot au năvălit străinii, au cumpărat pământurile țăranilor, zic că au făcut industrie, că dau de lucru oamenilor. Dar săracii țărani care aveau pământurile lor nu mai au nimic acum, totul e în mâini străine. E plin de italieni și de nemți, și mai sunt și mulți alții acolo. Nu zic că ar trebui să îi dea pe toți afară, dar eu cred că nu ar fi trebuit să ajungem acolo.
Cred că cei din afară sunt mult mai dezvoltați ca noi, dar tot din cauza acestei situații dinainte de căderea comunismului. Dar românul nostru, cu toate defectele lui, are un talent mare, acela că învață foarte repede când simte că e ceva serios. Am văzut asta în multe domenii, cum s-au descurcat mulți în timpul războiului, învățau fel de fel de lucruri și mergea. Scârțâia, dar mergea. Eu cred că dacă era o conducere mai flexibilă, dacă ar fi fost atenți conducătorii, acești străini ar fi venit cu tehnologiile lor, cu metodele lor, fie ele tehnice, fie în economie, și s-ar fi făcut o treabă mai bună și mai repede.
Și eu nu am înțeles de ce nu s-a întâmplat așa, fiindcă au venit câțiva români din afară, din America, din Anglia, chiar și din Franța. Oameni care și-au făcut o situație bună, apreciați în afară, oameni care au învățat, care știau o grămadă de chestiuni, care la noi încă nu se făceau, au venit aici în țară să-și ofere serviciile și să înceapă să reconstruiască. Ei bine, nu au fost primiți. Aproape că au fost dați afară. Pentru mine este acea mentalitate dinainte: dacă vine cineva și te învață să faci un anumit lucru și ai o mentalitate complet inversă, bineînțeles că n-o să vrei să accepți, fiindcă îți strică treburile pe care le faci pe sub masă, cum se spune.
Asta ar fi marea mea dorință, dar nu știu cum se poate face, ca România să își revină. Nu se poate să fie ca înainte, nu poți să te întorci înapoi complet, totuși multe din lucrurile care au fost înainte se pot reface acum. Nu știu cum aş putea să le spun oamenilor ca să mă înțeleagă mai bine. Să sperăm că ne putem reface țara. Nu se poate face într-un an, doi, dar cel puțin să se vadă drumul, că mergem undeva.
S.T: Cum vedeți România în secolul XXI?
M.S. Regele: Oh... ce nu sunt eu sigur este ce are să se întâmple cu Uniunea Europeană. Am văzut deja în Franța că se întâmplă unele lucruri în problemele religioase. Creștinismul este scos din constituția lor. Mie mi se pare asta foarte rău. Că sunt exagerări din toate părțile, bineînțeles, dar asta nu înseamnă că trebuie dat creștinismul deoparte, asta nu se poate. Cum intrăm noi în toată chestiunea asta, o să fie destul de complicat, din moment ce trebuie să urmăm legile lor. O să vedem cum putem să ne adaptăm. Adaptarea este chestiunea principală.
S.T.: Dar cum vedeți România și pe români? Oamenii simpli? Cum vedeți viitorul lor în continuare? Pentru că a spus-o Majestatea Voastră - oamenii au dus-o greu, sunt săraci, se descurcă greu, n-au de niciunele, când vine iarna se întreabă cum o să iasă din ea? Cu ce mai au prin hambare, cu ce plătesc întreținerea la bloc. Cum pot să scape din situația asta?
M.S. Regele: Românii simpli... Din punctul de vedere al tinerilor, acolo am observat ceva ce mi-a plăcut. Ei caută. Dar nu prea știu pe unde să o apuce, de unde să ia acel ceva pe care îl caută. Eu am vorbit cu mulți studenți, întreabă fel de fel de lucruri care pentru noi sunt banale, dar săracii de ei, le-am și spus-o: „Dacă voi nu știți cum merg lucrurile astea, cum să vă hotărâți ce trebuie făcut dacă nu ați fost învățați? Nu e vina voastră...” Ar trebui făcut ceva.
S.T.: În privința tinerilor?
M.S. Regele: Da. Numai că din cauza tuturor schimbărilor politice, lumea este atât de ocupată cu politica zilnică, încât eu nu știu câți se mai gândesc la tineri. Pentru cei de la o anumită vârstă în sus, e deja mai greu. Ei au trăit deja 30 de ani prin toate dificultățile. Eu aș vrea să văd tineri care să se dezvolte cu o altă mentalitate, cu picioarele pe pământ, cu tragere de inimă. De învățat, învață foarte bine și sunt foarte mulți studenți care intră la universități. Foarte bine. Numai că nu găsesc nimic de făcut aici și pleacă afară. Și acolo își fac o oarecare situație, în loc să o facă aici.
În România sunt plătiți prost, fiindcă economia încă nu este pusă la punct. Cu toate că Fondul Monetar și Europa ne ajută cât se poate, totul cade pe un teren care încă nu e fertil. Asta nu pot să spun că este o viziune, dar este o dorință noastră ca țara noastră să fie pusă la punct, din nou. Pe cât se poate. Nu așa, ca acum, să trenăm cu anii și anii. Trebuie început ceva. Nu poți să bați din palme, să faci de a doua zi, dar trebuie totuși să pui în fața oamenilor o tendință, ca ei să vadă că este un viitor, că lucrează fiecare la asta. Dar pentru moment nu știu câți văd drumul. Tinerii sunt cam dezamăgiți. Și îmi pare foarte rău pentru că tinerii sunt viitorul țării, la urma urmei. Asta le-aș ura lor. Dar ei singuri nu pot să se bage peste tot dacă nu îi primim!
S.T.: Aș vrea să ne vorbiți despre ziua în care va avea loc intrarea României în Uniunea Europeană. Cum o vedeți? Faptul că România va fi din 1 ianuarie 2007 membră a comunității europene.
M.S. Regele: Europa noastră a fost rău destrămată înainte. Și acum, cât de cât, Europa însăși începe să-și găsească drumul. Când noi o să intrăm alături de cei din Vestul european, să fim membri acolo, trebuie să găsim în comun ce facem, unde mergem, fără să călcăm prea mult în picioare anumite susceptibilități din diferite țări. Fiindcă dacă vii și faci o apă din toate, nici asta nu se poate. Noi, europenii, după câte se vede peste tot, suntem mult prea individualiști ca naționalități. Or, dacă vrei să faci o masă întreagă din asta, cum e în America, nu se poate, nu cred că să meargă, o să iasă bucluc. O să trebuiască multă chibzuință.
Noi, aici, poate avem alte feluri de a gândi, trebuie să încercăm să vedem dacă ce spun ceilalți e potrivit pentru noi. Văd în Franța, uneori Chirac spune câteodată niște lucruri care pentru ei poate or fi bune, dar nu merg pentru noi. Dacă or să fie mai mulți care nu vor să înțeleagă, o să fie foarte greu. Eu aș vrea să văd Europa bine închegată, să fie totul la un loc, să tragem toți în aceeași direcție, dar fiecare după posibilitățile noastre. Nu zic fiecare cu greșelile noastre, astea trebuie îndreptate, bineînțeles. Dar cel puțin să fim uniți în ceva, fiindcă timpurile... Dumnezeu știe ce se mai întâmplă pe aici.
S.T.: Majestatea Voastră crede că, după 50 de ani de dictatură în România, după ani de tranziție foarte grei, românii, oamenii simpli - până la urmă nu guvernele fac lucrurile astea, ci oamenii - or să facă față? Europa vine cu exigențe și standarde foarte ridicate, și de muncă, și de disciplină, de democrație, de proceduri, de justiție. Credeți că România este pregătită și că românii vor face față la acest efort?
M.S. Regele: Dacă România se înjghebează bine cu Europa, asta rămâne oarecum de văzut. Fiindcă mai avem multe de învățat. Și să lăsăm fiecare ideile noastre prea accentuate, fiindcă asta în comunitate, în general, nu se prea potrivește. Trebuie să ne adaptăm, trebuie să învățăm multe. Vedem lucruri care nu sunt bune în afară, să încercăm să lăsăm deoparte și să punem mâna pe ce este serios și bun. Aici mai avem de învățat foarte mult. Eu nu știu exact cum sunt celelalte țări din blocul nostru, polonezii, balticii, bulgarii, ei au treburile lor fiecare, dar mă gândesc la ai noștri, fiindcă ei au învățat atât de multe lucruri rele, obiceiuri necurate. Ei, dacă lucrurile astea nu se schimbă, o să fim puși iar la colț, chiar dacă intrăm acolo în 2007. Dacă vom continua așa, riscăm să fim dați afară. Cred că trebuie să tragem toți cum trebuie. Trebuie să învățăm lucruri care sunt poate contra simțămintelor unora, dar nu putem face altfel. Trebuie să ne aliniem cum trebuie cu specificul nostru păstrat, care nu atinge interesul Europei, în general. Și nu cred că interesele noastre or să pericliteze Europa. Asta nu cred. Trebuie să învățăm să ne îndreptăm, să ne curățăm în suflet și la cap!
Și cum am spus bisericilor câteodată. Îmi pare rău că mulți dintre preoții pe care i-am văzut eu, tineri, când ies din școlile teologice, repetă oamenilor ce au învățat. Știu că este extrem de greu ca dintr-o școală să aprinzi flacăra în sufletul oamenilor. Dar lumea merge la biserică, ascultă o predică, oamenii ies afară și fac ca înainte. Nu asta este ce aș vrea eu să văd. Preoții, când țin predica să învețe oamenii simpli, de rând, să facă să pătrundă în sufletele lor învățăturile lui Hristos. Fiindcă acolo este morala cea mai pură și curată dintre toate mentalitățile, educațiile, din toate cele ce învață preoții. Aici, în România, cam lipsește. Oamenii ies afară din biserică și continuă ca înainte. De asta spun că adaptarea noastră la restul Europei trebuie să fie și în suflet, și în inimi, și la cap. Însă pentru asta trebuie să fie învățați. Omul nu se gândește la toate lucrurile astea, fiindcă el are destule buclucuri în viața lui.
S.T.: Cine să îl învețe?
M.S. Regele: Exemplul trebuie dat de sus. Biserica ar avea un rol enorm. Unde merge ceva mai bine este în armată. Fiindcă acolo este disciplină, acolo nu e joacă. Și tot se mai învață ceva. Dar nu știu exact până unde merge învățătura în armată, că una e disciplina militară, și alta este ce se poate face în viața obișnuită.
S.T.: Ați vorbit despre nevoia aceasta de a stârni o flacără, de a face lucrurile din suflet. Cine ar trebui să aprindă această flacără acum, când intrăm în Uniunea Europeană1?
M.S. Regele: E vorba de sufletul oamenilor. Cred că acolo Biserica are rolul primordial. Numai că trebuie să fie destul de puternică pentru asta și, dacă vin de afară cu alte influențe, să încerce să puie Biserica deoparte, asta nu trebuie acceptat. Oricum, ce s-a întâmplat cu sovieticii, ce ne-au învățat ei, care erau atei până în rădăcinile lor, cu distrugeri de biserici și lucruri de felul ăsta, asta trebuie curățat cumva. Biserica are un rol foarte, foarte important.
S.T.: Cum ne privește Europa acum? Credeți că ne acceptă? Li se pare că suntem străini? Cum privesc faptul că și românii - 22 de milioane de oameni - intră acum în această mare comunitate?
M.S. Regele: Trebuie să intrăm acolo cu o purtare care să se potrivească, măcar într-o anumită măsură cu ce fac cei din restul Europei. Nu putem să fim un vid, să rămânem într-o parte, de capul nostru. Asta nu se mai poate! Eu tot revin și spun că cine este sus - conducătorii și Biserica - ar trebui să insufle sensul acestei schimbări. Eu cred că românul simplu ar învăța destul de repede ce e de făcut dacă simte că e ceva și pentru el în asta. Așa s-ar putea să ne integrăm mult mai bine. Cel puțin, mă rog lui Dumnezeu să fie așa. Nu putem să rămânem totdeauna de capul nostru, singuri. Avem prea multe probleme.
1 România a încheiat negocierile de aderare la data de 17 decembrie 2004, dar a fost invitată să devină efectiv membră a Uniunii Europene doi ani mai târziu, în 1 ianuarie 2007. România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană la Abația Neumünster din Luxemburg în 25 aprilie 2005. Interviurile cu Regele Mihai au fost realizate în săptămâna dinaintea acestei date istorice.
