De ce NU trebuie introdus votul electronic într-o Românie democratică

    Există unele voci care cer, cu insistență, introducerea votului electronic în România - mai precis, a votului prin Internet. Avantajele, spun ei, ar fi multiple:

• fiecare ar putea vota de acasă, comod, din fața propriului calculator

• un proces de votare atât de comod ar încuraja oamenii să voteze, reducând absenteismul

• statul ar cheltui mai puțini bani cu organizarea procesului de vot (ecții, transportul urnelor, buletinelor și ștampilelor, etc.)

• ar putea vota și membrii mai îndepărtați ai diasporei românești care, aflându-se în străinătate, nu pot parcurge, uneori, sute sau mii de kilometri până în orașele mari, unde ambasadele sau consulatele României organizează secții de vot.

    Ei bine, pe 7 iunie, a fost prezent în București, la conferința Coliberator 2014, Richard Stallman, care a vorbit (printre altele), și despre acest subiect. Pentru cei care nu-l cunosc, el este un programator american de top, părintele ideii de Software Liber și un cunoscut luptător internațional pentru drepturi și libertăți individuale.

     Ca unul care are deja sistem de vot electronic în țara lui, Stallman ne-a atras atenția asupra unor aspecte de detaliu, pe care încerc să le sintetizez aici, și care, confirmă, din păcate, temerile mele. Ce ne-a povestit el, după experiențe practice, coincide atât de bine cu propriile mele gânduri, că parcă am fi discutat înainte!  :)

       În esență:

• Atenție la terminologie (și la definirea termenilor în cadrul legilor). Ce este „votul electronic”? Vot electronic poate însemna „vot la secție, prin mijloace electronice” (merg la secție, ca și până acum, dar acolo nu introduc în urnă un buletin ștampilat, ci - să zicem - apăs un buton). Tot vot electronic poate însemna și „votul prin Internet”, făcut de acasă, din fața calculatorului, prin accesarea unui website. Din câte înțeleg eu, când se discută despre vot electronic în România, se înțelege cea de a doua variantă.

• Scăderea costurilor scrutinului și creșterea prezenței la urne sunt citate, frecvent, ca motive ale încercării de a introduce voul prin Internet. Totuși, spune Stallman, dacă privim realist, costul scrutinelor clasice reprezintă doar o foarte mică parte din costul total al funcționării statului. Neglijabilă, aș zice.

• Se pierde complet anonimitatea votului, din necesitatea de a ne asigura că o persoană nu votează de două ori. Azi, mergem la secția de votare, primim buletinul și ștampila, ni se pune un abțibild pe cartea de identitate, intrăm în cabină și votăm. Votul exprimat este complet anonim : după vot, se va putea ști că am votat, dar nimeni nu va putea ști cu cine am votat. În cazul votului electronic, se va putea ști dacă o anumită persoană a votat sau nu și cu cine a votat acea persoană (odată ce trebuie să leg, nominal, votantul de un anumit vot, ca să mă asigur că nu votează de două ori, prin consecință leg persoana și de numele candidatului votat). Sper că nimeni nu e atât de naiv ca să creadă că, odată aflată în posesia „autorităților”, o anumită informație rămâne secretă (pe termen indefinit) sau neutilizată. Mai devreme sau mai târziu, orice informație pe care tu o oferi despre tine, oricât de nevinovată, „transpiră” la presă, prieteni, vecini, șef, procurori, etc.

 

• Devine foarte greu sau imposibil să validezi un vot, odată ce el a fost dat. În caz de suspiciuni, buletinele de vot clasice pot fi numărate și renumărate; renumărarea se poate face pe loc, peste 20 de ani sau niciodată. Fiecare membru al comisiei electorale sau observator aflat la fața locului se poate convinge, cu ochii săi, de corectitudinea rezultatelor care se trimit către BEC. Cum realizezi asta atunci când votarea se face prin mijloace electronice? În cel mai bun caz, e nevoie de profesioniști IT cu calificare foarte înaltă, care să certifice, la un nivel mai mult sau mai puțin teoretic, funcționarea corectă a sistemului de vot (local și național). Nici un profan nu mai poate vedea, cu ochii săi, dacă voturile dintr-o anumită secție au fost numărate corect. Ca urmare, încrederea populației în corectitudinea procesului de vot - încredere care e esențială - va scădea, în loc să crească, generând și mai mult absenteism. 

• În cazul votului prin Internet, devine imposibilă autentificarea persoanei. Poți ști că „buletinul (sau smartcardul) lui Ion Popescu a dat votul X”. Dar nu vei putea decât să speri că în spatele tastaturii se afla, într-adevăr, Ion Popescu. Sigur, poate fi făcută o identificare biometrică, dar asta presupune să amprentezi sau să colectezi codurile de retină ale fiecărei persoane din țară, o treabă nu doar înspăimântător de orwelliană, ci și costisitoare, greu de ținut la zi, greu de verificat. Nici autentificarea biometrică nu e 100% de încredere, fiind cunoscute cazuri în care organizații mafiote au obligat - cu pistolul - o persoană să „pună degetul”, pentru a deschide un seif... 

• În fine, prin votul prin Internet se pierde orice garanție a libertății de conștiință a celui care votează. În absența cabinei de vot, în care fiecare se găsește singur și anonim, cum știm că votul dat reflectă, într-adevăr, voința persoanei în cauză? Imaginați-vă că un șef autoritar și interesat politic cere angajaților să voteze de pe calculatorul de la birou, în prezența lui. Sau un comandant militar cere același lucru subordonaților. Ca să nu mai vorbim de cazul, mult mai frecvent, ar celor care vota prin Internet aflându-se dramatic sub influența alcoolului sau a drogurilor. Nu există nici măcar un minim de încredere că persoana care votează prin Internet este într-adevăr ea, este lucidă și exprimă voința proprie, nealterată de constrângeri exterioare... 

• Votul electronic nu reduce absenteismul și costurile scrutinului, ci le sporește. Dacă am îndoieli că o băbuță de la Pocreaca e în stare să aplice corect o ștampilă, încerc să corectez problema punând-o să folosească un smartcard? Sau să voteze de pe luxosul ei iPad, în timp ce se află la câmp, în campania agricolă :-) ? Chiar dacă ar face-o, asta nu poate scuti statul de obligația de a organiza și secții de votare clasice, pentru cei care, din orice motiv, nu pot sau nu vor să voteze electronic. Costurile de organizare a scrutinului cresc astonomic, fiindcă pe lângă organizarea clasică, cu secții și urne, vom avea și un sistem de vot național electronic, complex și costisitor (servere, specialiști, smartcarduri de autentificare, etc.) În plus, chiar dacă unii votează clasic, ne alegem cu lipsa de încredere și certificare a întregului sistem, din motivele expuse mai sus.

     Ca să evităm grava corupere de sistem prezentată mai sus, care ar afecta întreaga societate românească, ce ziceți să rămânem la votul pe hârtie? Chiar cu riscul asumat ca unii membri îndepărtați ai diaspora - relativ puțini - și unii bătrâni nedeplasabili să nu-și poată exercita, dpdv practic, votul la care sunt îndrituiți?