O vizită la Muzeul „George Enescu” din București

   Am avut, azi, plăcerea să vizitez Muzeul „George Enescu” din București, găzduit în fabulosul Palat Cantacuzino de pe Calea Victoriei și în casa memorială aflată în spatele acestuia.

   Pentru cei care nu au, momentan, ocazia să facă personal această vizită, în face plăcere să public aici câteva informații și fotografii care să le stârnească interesul. Îndemn cititorii acestui blog să facă, cât mai curând, o vizită locului unde a locuit și a concertat marele maestru!

   Textele și fotografiile de mai jos aparțin muzeului, cu excepția celor câteva fotografii realizate pe cont propriu, care au fost evidențiate explicit.

Despre Palatul Cantacuzino

   Muzeul Național „George Enescu” se află în Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Somptuoasa intrare umbrită de imensa copertină în cel mai autetinc stil Art Nouveau, anunţă că aici luxul și rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe Podul Mogoșoaiei de ieri - astăzi Calea Victoriei nr. 141 - unul dintre cele mai strălucite şi impunatoare palate bucureştene.

   Construit între anii 1901-1903 pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul (fost primar al capitalei, prim-ministru, șef al Partidului Conservator), palatul s-a realizat după proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta și-a asigurat colaborarea unor renumiti artiști ai vremii - G. D. Mirea, Nicolae Vermont și Costin Petrescu pentru picturile murale, Emil Wilhelm Becker pentru sculpturile și ornamentatia sculpturală, Casa Krieger din Paris pentru decorația interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

   După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino și a soției acestuia, Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu), care, după decesul prematur al soțului, se va recăsători, în 1937, cu George Enescu. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată inițial administrației clădirii.

   În anii '40, palatul a adăpostit sediul Președinției Consiliului de Miniștri, apoi, din 1947, Institutul de Studii Române-Sovietice. După moartea lui George Enescu, în 1955, soția sa a lăsat prin testament palatul și clădirile anexe statului român, spre a se înființa un muzeu dedicat memoriei compozitorului.

   Astfel, din 19 iunie l956, aici funcționează Muzeul Național „George Enescu”. Actualmente, clădirea adăpostește, deopotrivă, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

  În trei săli ale palatului se desfășoară, cronologic, expoziția permanentă dedicată lui George Enescu, ce cuprinde fotografii, manuscrise, documente
diverse, diplome, decorații, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul și costumul de membru al Academiei Române, masca mortuară și mulajul mâinilor artistului. Atmosfera de odinioară se regăsește și în intimitatea casei din spatele palatului, auster amenajată, devenită „Casa memorială George Enescu”.

   Amplasat într-un spațiu de excepție, Muzeul Național „George Enescu” este investit deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică și turistică. Patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieți și cariere de excepție, puse în slujba muzicii românești și a afirmării sale în context universal. (http://www.georgeenescu.ro)

 

MUZEUL NAȚIONAL „GEORGE ENESCU”

EXPOZIȚIA PERMANENTĂ
PALATUL CANTACUZINO

Vitrina nr. l

Meleagurile natale: Liveni-Cracalia. Familia. Mediul țărănesc.

Anii copilăriei. Primele preocupări artistice.

Vitrina nr. 2

Primele întâlniri muzicale: laşi - Eduard Caudella.

Viena - Joseph Hellmesberger jr.

Primele concerte și primele opusuri componistice.

Vitrina nr. 3

Primul popas artistic: Viena.

Întâlniri revelatoare: Johannes Brahms. Violonistul român în fața publicului vienez. Primele concerte (l 893).

Vitrina nr. 4

În Parisul lui Jules Massenet și al lui Gabriel Fauré. Distincţii ale Conservatorului francez. Profesori și colegi. Concert-medalion al compozitorului de 16 ani (1897).

Vitrina nr. 5

Momentul revelator al carierei artistice: Poema română (1897-1898). Triumful dirijorului și compozitorului la Paris și la București. Un tânăr muzician român de excepţie sub cupola Ateneului Român.

Vitrina nr. 6

În spiritul folclorului: Rapsodiile române. Primele audiții în patrie (1903) și peste hotare (1906). Ediții princeps (Paris).

Vitrina nr. 7

Succese răsunătoare ale Rapsodiilor române în Europa (Paris, Marsilia, Berlin, Amsterdam) și peste ocean (Philadelphia).

Vitrina nr. 8

Sub semnul muzicii de cameră: Suita în stil vechi pentru pian. Între vioară și pian, între universal și național.

Vitrina nr. 9

Compoziții - Sonata II pentru pian și vioară, Sonata [pentru pian și violoncel, și virtuozi - Alfred Cortot (pian), Jacques Thibaud (vioară), Joseph Salmon (violoncel).

Vitrina nr. 10

Muzică la Castelul Peleș. Regina Carmen Sylva și cercul artistic de la Sinaia în pragul veacului XX.

Vitrina nr. 11

Preludiu] la unison - startul către lucrările orchestrale: primele semne ale originalităţii creatoare. Octetul și Suita pentru orchestră nr. 1. Un vizionar: Gustav Mahler.

Vitrina nr. 12

În mediul monden al saloanelor artistice pariziene. Elena Bibescu, Camille Saint-Saêns, Georges Boskoff. Lauri pentru tânărul compozitor.

Vitrina nr. 13

Un român în „lumea mare” europeană. De la Trio (George Enescu - Alfredo Casella - Louis Fournier) la Simfonia nr. 1. Eduard Colonne, Richard Strauss.

Vitrina nr. 14

În sanctuarul intim al creaţiei camerale. De la lieduri la Dixtuor. Salle Gaveau (Paris).

Vitrina nr. 15

Confirmări artistice: Succese violonistice. Împliniri componistice (Cvartetul cu pian nr. 1, Simfonia nr. 2).

 Vitrina nr. 16
Sub norii primului război mondial. Inițiativele majore: orga Ateneului Român (1915), zorii Operei Române (dirijează Parsifal de Richard Wagner - 1915), ciclul „Istoria violinei” (1916). Întâlnirea cu Maria Cantacuzino

Vitrina nr. 17
Ecourile războiului: Suita pentru orchestră nr. 2 şi Simfonia nr. 3 (dirijor Gabriel Piemé).

Vitrina nr. 18
Enescu și idealurile Marii Uniri (1918-1919). Concerte pentru răniți și refugiați.

Vitrina nr. 19
Împlinirea unui vis: înființarea Societăţii Compozitorilor Români (1920) - membri fondatori. Laureații Premiului „Enescu”.

Vitrina nr. 20
Sub semnul împlinirilor artistice. De la Cvartetul de coarde nr. 1 până la Oedipe. Deschiderea Operei de Stat din România (1921).

Vitrina nr. 21
Evenimente muzicale majore în Europa și peste Ocean. Concerte extraordinare la București (cu Béla Bartok), New York,
Philadelphia.

Vitrina nr. 22
Descoperirea pietrei prețioase: Sonata pentru pian și vioară nr. 3, „în caracter popular românesc”

Vitrina nr. 23

Întâlniri muzicale decisive: Elisabeth Sprague-Coolidge, Yehudi Menuhin. Universităţile americane Yale, Harvard, Oregon. Enescu - membru corespondent la Institut de France.

Vitrina nr. 24
Aniversarea geniului muzicii românești la 50 de ani- o sărbătoare națională.

Vitrina nr. 25

 Enescu și Academia Română (1933).
Costum de scenă (frac) ce a aparținut lui George Enescu
George Enescu - bust de Gheorghe Anghel (bronz patinat)
Costumul de academician (Academia Română)

Vitrina nr. 26
Expoziții universale: Enescu la Paris (1937) și New York (1939).

Vitrina nr. 27
Activitatea creatoare în anii celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1945): Suita pentru pian și vioară Impresii din copilărie

Vitrina nr. 28
Activitatea interpretativă între 1940-1945: concerte pentru răniți și refugiați. O nouă aniversare: 60 de ani de viață.

Vitrina nr. 29
Turneu în U.R.S.S. La Moscova, în 1946, cu Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondrașin, David Oistrah, Lev Oborin.

Vitrina nr. 30
Cursuri de măiestrie în ltalia (Siena, Accademia Chigiana), între 1949-1954.

Vitrina nr. 31
Capodoperele cântecului de lebădă: Vox Maris, Simfonia de cameră. În împărăţia liniştii eterne: cimitirul Pere-Lachaise din Paris.

Vitrina nr. 32
Masca mortuară a lui George Enescu, realizată de Margareta Lavrillier-Cosăceanu (bronz)

Vitrina nr. 33
Mulajul mâinilor lui George Enescu realizat de Margareta
Lavrillier-Cosăceanu (bronz)

Vitrina nr. 34
Laurii recunoștinței: decorații românești și străine.

 Sala I:

• George Enescu (1881-1955) - un tânăr maestru (foto studio Reutlinger, Paris, 1900)
• Maria Cantacuzino-Enescu - soția compozitorului (1878-1968, născută Rosetti-Tescanu)
• Diploma de absolvent de la Conservatoriunz der Gesellsclzaft der
  Musikfreunde din Viena (15 iulie 1893) - secția vioară
• Diploma de absolvent de la Conservatoire National de Musique et de Déclaration din Paris (2 august 1899) - secţia vioară, Premiul I
• Diploma de primire în cadrul Société des Ameurs, Compositeurs
  et Editeurs de Music/ue din Paris - S.A.C.E.M. (10 aprilie 1902)
• Diplome de Médaille d'Honneur oferită de Société d'éducation
  „Arts. Sciences. Lettres”, Paris (23 martie 1931)
• George Enescu - portret de Corneliu Baba (ulei pe pânză, 1984)
• George Enescu - portret de Femand Cormon (ulei pe pânză, Paris,
  1905)
• George Enescu - 2 portrete de Silvan Ionescu (grafică, nedatate)
• „Violonist interpretând” -Jean Leon Cosmovici (grafică, 1949)
• Principesa Elena Bibescu (1885-1902) - portret de Henri Martin
  (ulei pe pânză, 1899)
• Nicolae Missir (1896-1965, muzicolog ce a contribuit la realizarea
  primei monografii dedicate lui George Enescu) - portret de Jean
  Steriadi (grafică, 1933)
• George Enescu la vioară (foto)
• George Enescu, semiprofil (foto)
• George Enescu violonist (foto studio Ch. Gerschel, Paris)
• George Enescu (foto Craiova, 1925)
• Pian Steinway
• Măsuță ovală, cu intarsii
• Cană de cositor
• „Pro Merito” de Emile Picault (bronz patinat) - scultpură oferită lui George Enescu de Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice (Filarmonica) din București
• Pupitru de lemn

Sala II:

• George Enescu (foto Paris, 1934)
• Fritz Kreisler, Jacques Thibaud, George Enescu (foto Paris, 1949)
• George Enescu - portret oferit din partea echipajului de pe vaporul „Ardealul” (grafică, 3 octombrie 1946)
• George Enescu (foto studio Julietta, Bucureşti)
• Manuscris - cadenţă la Concertul de vioară de Niccolo Paganini
• Biroul şi scaunul de lucru de la vila din Paris
• Ciobănaş cu fluier - statuetă de Oscar Späthe (bronz patinat)
• Cunună de lauri oferită de municipalitatea Braşov (metal alb, 1936)
• Partitura operei Oedipe
• Ramură de măslin, oferită muzicianului de către „Căminul românesc, 1914”
• Vas de argint - omagiul Comunităţii româneşti din Cleveland, Ohio (S.U.A., 1924)
• Cană de cristal şi argint oferită de Filarmonica din Moscova, 1946
• 2 pupitre de lemn + 1 pupitru dublu din lemn pentru muzică de cameră

Salonul de muzică - Sala Cantacuzină:

• George Enescu - bust de Margareta Lavrillier-Cosăceanu (bronz)
• Ecaterina Cantacuzino (1844-1923, născută Băleanu), soţia lui
• Gheorghe Grigore Cantacuzino/ „Nababul” (1832-1913) - portret de Elvezia Paini (ulei pe pânză, încastrat în șemineu)
• Pian Bechstein

CASA MEMORIALĂ

În spatele Palatului Cantacuzino se află ultima locuință din București a maestrului și a soției sale. Casa este compusă din 3 încăperi, așezate de o parte și de alta a unui vestibul central: pe partea stângă, dormitorul maestrului și dormitorul Marucăi, iar pe partea dreaptă, salonul de muzică.

Mobilier, tablouri, gravuri și fotografii, obiecte decorative și de uz personal, refac identitatea și atmosfera acestui loc.

Casa memorială „George Enescu” - vedere

Iată și câteva fotografii personale, care surprind nu numai locul în care ne aflam, ci și atmosfera momentului - doar o clipă efemeră a anului 2014: