Dincolo de pasiuni, nervozitate și de inevitabila doză de balcanism, „actorul” principal al evenimentelor politice petrecute ieri este, fără îndoială, Partidul Național Liberal (PNL). Partid istoric care trece printr-un moment de cotitură.
Pe scurt, în urma unui rezultat sub așteptări obținut la alegerile europarlamentare, într-un Birou Politic Național convocat rapid, întreaga conducere centrală a partidului demisionează, sunt contestați sau excluși câțiva membri marcanți și se decide schimbarea afilierii internaționale a partidului: de la grupul Liberal-Democrat european (ALDE) la Partidul Popular European (PPE). Mai mult, o distinsă doamnă europarlamentar (care se întâmplă să fie nu doar soția președintelui demisionar, ci și vicepreședintă ALDE - ce schimbare, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur!) face declarații publice în care explică că grupul ALDE este de evitat, din cauza orientării de centru-stânga a partidelor care îl compun (în timp ce PNL se declară, puternic, a fi un partid de drepta).
Faptele și declarațiile m-au surprins și m-au îngrijorat, fiindcă ele dovedesc nu numai o estimare incorectă a situației politice de moment, ci și o necunoaștere a istoriei partidului Brătienilor (care a împlinit, zilele acestea, 139 de ani). Unii spun că, printr-o astfel de mișcare, PNL riscă chiar ieșirea definitivă de pe scena politică - trecerea în zona de nesemnificativ în care s-a mișcat PNȚCD după decesul seniorului Coposu.
De își dorește conducerea actuală a PNL o afiliere la Partidul Popular European este ușor de ghicit, dacă privim ponderile din graficul de mai jos, care reflectă situația de azi a Parlamentului supranațional:
 | |
| Rezultate parțiale ale alegerilor europarlamentare 2014. Sursa: http://www.results-elections2014.eu |
Pe acest eșicher se observă că partidele de centru, cum sunt grupul ALDE (galben) și ecologiștii (verde) au o pondere relativ redusă (în scădere față de Parlamentul de până acum) și se află „prizoniere” între tendințele de stânga (partide socialiste și comuniste - roșu), popularii europeni (albastru închis) și alte partide de drepta (cum este segmentul albastru-deschis, unde se situează și conservatorii britanici). E limpede, deci, de ce unele persoane ambițioase din PNL își doresc să facă parte din „clubul mare” al popularilor, club în care se găsesc, azi, și partidele românești satelite lui Traian Băsescu.
Problema este că, procedându-se astfel, România rămâne fără un partid de esență liberală - doctrina tradițională (anterioară perioadei comuniste) a PNL, care se regăseste și la grupul ALDE. Un grup viu, activ, cu care PNL colaborează încă de la reînființarea sa, în 1990.
 |
| Foto: DCNews |
Cei care subliniază, azi, prea strident, apartenența de dreapta a PNL par să ignore (voit?) faptul că marile realizări istorice ale acestui partid s-au produs într-o vreme când el reprezenta exact alternativa de stânga a momentului. Tradițional, Partidul Național Liberal este partidul micii burghezii, al „clasei de mijloc”, al proprietarilor de mici afaceri - făbricuțe, magazine - și al intelectualilor. Istoric, el se contrapunea atât Partidului Conservator - partid al marilor proprietari de pământ - Partidului Național Țărănesc - partid al țăranilor proprietari de teren agricol și al micii intelectualități de la sate - și partidelor de stânga, socialist-comuniste - reprezentante ale păturii sărace a muncitorilor industriali. Desigur, în timp, la PNL s-au adăugat și marii burghezi - industriași, bancheri, finanțisti, „stâlpi” ai capitalismului - dar esența rămâne aceasta: în contextul istoric, PNL reprezenta partidul „democratizării capitalismului”, un partid care, fără să fie cu adevărat de stânga (proletar), reușea, totuși, modernizarea accelerată a Țării și răspândirea prosperității economice burgheze către un număr foarte mare de oameni.
Ce observăm azi, după atâția ani de comunism?
Țărănimea distrusă de jaful bolșevic nu mai este țărănimea lui Iuliu Maniu și a lui Corneliu Coposu, profund creștină și naționalistă în sens bun - prin dragostea sa de pământ și de Rege. Deși agricultorii nu muncesc mai puțin ca înainte, le lipsește adevăratul suport economic al libertății individuale - pământul arabil propriu - pe care postcomuniștii au avut grijă fie să nu-l restituie țărănimii, fie să-l înstrăineze către occidentali, fie să-l facă neexploatabil în condiții rentabile pentru micul gospodar. În plan politic, efectul acestei stări de fapt este cvasi-dispariția Partidului Național Țărănesc - partidul de mase, cum îl numea profesorul Nae Ionescu - și „mutarea” bazei sale electorale la PSD-ul criptocomunist al lui Iliescu-Năstase-Ponta. Un țăran lipsit de pământ propriu nu este, de fapt, un țăran - un om liber, mândru și un producător de bunăstare în sens capitalist - ci doar un muncitor agricol sărac, aflat în iobăgie, care trăiește cu psihologia dependenței perpetue de stat și de marii „rechini”: „să vedem, maică, dacă ne-or mai da ăștia ceva...”. De ce s-ar mira prețioșii noștri analiști politici că mulpredisprețuitul țăran român își vinde votul, azi, pentru un kil de ulei? Ce au făcut intelectualitatea și politicienii pentru ei?
Prea preocupați de tehnicile financiare și de a fi repede primiți în cercul select al capitaliștilor occidentali, reprezentanții de azi ai Partidului Național Liberal tind să „ardă etape”. Ei fac cu ochiul Popularilor Europeni, uitând că principala menire a partidului nu s-a schimbat: aceea de a reprezenta politic și de a face prosper micul capitalist, proprietarul de atelier, fabrică, magazin, firmă de import-export, profesorul, medicul, avocatul... Dacă acest lucru nu se produce - pentru un număr mare de beneficiari și într-un interval de timp rezonabil - partidul își va pierde destul de rapid baza electorală, așa cum s-a întâmplat, din păcate, și cu PNȚ-CD (care, pe fondul nereîmproprietăririi țăranilor, și-a pierdut sensul după ce a fost lipsit și de ultimul său atu, stâlpul de moralitate care era Seniorul).
În acest moment, PNL riscă o pierdere similară de identitate si de electorat, dacă decidenții săi nu vor găsi puterea să ia o decizie internă sănătoasă, cu adevărat vie: aceea de a încredința Congresului partidului, în forma sa cea mai largă și mai democratică, puterea de a hotârî obiectivele majore, căile de urmat și afilierile internaționale. Mă îndoiesc că un congres corect al acestui partid istoric - din câte am înțeles, va fi convocat unul în luna iunie - va decide consfințirea transformării partidului într-o gașcă supraelitistă, total subordonată unor meschine interese de moment (funcții, bani) și unei structuri internaționale care, în ciuda denumirii oficiale, nu se bucură de prea mare popularitate: contestatul partid al lui Merkel, Reding și Barosso.
Este posibilă o Românie fără un partid autentic liberal, îndreptat să reprezinte și să protejeze MICUL proprietar privat? Eu cred că nu.
De răspunsul la această întrebare depinde dacă vor mai avea votul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu