My GnuPG key

We can communicate via secure e-mail using GnuPG / OpenPGP, which I strongly recommend. More details in this guide.

For those seeking to write to me, here is my public GnuPG key:

pub
4096R/0xC2B8B57AAAFC29CE 2016-02-29
Fingerprint=EA7F F4E9 08A4 B62D 34E0 9889 C2B8 B57A AAFC 29CE
sub 4096/0x059CDF01110D7CE9 2016-02-29

marți, 2 martie 2010

Comunicat de presă Ziua Eliberării Documentelor 2010: Ajutați-ne să răspândim vestea!


Ziua Eliberării Documentelor 2010


Eliberați-vă documentele, salvați-vă informația!
http://fsfe.org/news/2010/news-20100302-01.en.html


Veți fi capabili să vă citiți propriile documente de birou peste douăzeci de ani? În fiecare zi, milioane de utilizatori de calculatoare, ca Dumneavoastră, editează texte și foi de calcul, fac fotografii și înregistrări audio și video. Ce s-ar întâmpla dacă nu v-ați mai putea reciti scrisorile personale sau dacă nici n-ați mai putea deschide albumul cu poze din luma de miere? Ce s-ar întâmpla dacă nu veți mai putea partaja aceste fișiere cu prietenii, fiindcă programele pe care le folosiți nu pot interacționa? Pentru a vă ajuta să faceți documentele Dumneavoastră rezistente în timp, celebrăm Ziua Eliberării Documentelor (Document Freedom Day – DFD) pe 31 martie.

Există o soluție simplă: Standarde Deschise și formate de fișier deschise, bazate pe ele. Orice persoană și orice program poate salva documente în aceste formate și se poate asigura că lumea va putea citi aceste fișiere, indiferent de software-ul pe care îl folosește. Oricine poate scrie programe care sa citească și să scrie fișiere în aceste formate. Internetul a fost construit pe Standarde Deschise și acesta este motivul pentru care vedeți atât de multă inovație online.

De Ziua Eliberării Documentelor, vom aduce în atenția publicului formatele de fișier deschise și Standardele Deschise organizând activități în toată lumea, împreună cu organizațiile partenere și voluntari.

În toată luna martie, vom răspândi vestea despre formatele de fișier deschise și Standardele Deschise. Vom publica informații, vom discuta cu presa, vom povesti prietenilor despre ele și vom răspândi logo-ul DFD pe tot Internet-ul.

Există multe căi prin care puteți lua parte la această campanie, așa că alegeți-vă una și fiți alături de noi:
  • Puneți un banner pe website-ul Dumneavoastră, creând o legătură la site-ul DFD. Puteți găsi bannere în secțiunea Artwork a website-ului nostru;
  • Publicați un post de blog despre Ziua Eliberării Documentelor sau Standarde Deschise și răspândiți vestea despre campanie. Trimiteți-ne o adresă Web si o vom include pe website-ul DFD;
  • Folosiți microblogul Dumneavoastră pentru a răspândi știri și articole despre DFD! Etichetați-le folosind !dfd sau #dfd2010
  • Organizați o activitate în orașul Dumneavoastră pe 31 martie. Pentru idei despre activități, consultați website-ul Zilei Eliberării Documentelor;
  •  Donați bani pentru DFD. Contribuția Dumneavostră face posibilă Ziua Eliberării Documentelor!
  •  Deveniți organizație parteneră. Contactați echipa noastră de campanie pentru a afla cum trebuie procedat.

    Vreți să aflați mai multe despre Standarde Deschise?

    Ziua Eliberării Documentelor are ca scop să vă ajute să deveniți cu adevărat proprietarii datelor Dumneavoastră. Nu trebuie să fiți legați de anumite programe pentru a putea trăi în lumea digitală și nu trebuie să fiți obligat să folosiți un anumit software pentru a interacționa cu guvernul dumneavoastră, cu școala sau cu oricine altcineva.

    Pentru mai multe informații despre Ziua Eliberării Documentelor, vizitați site-ul nostru: www.documentfreedom.org

    Contact:

    Fernanda Weiden
    Coordonator al Campaniei DFD
    Email: weiden -at- fsfeurope.org
    Tel: +41 76 4021866

    --
    Fundația pentru Software Liber Europa
    Alăturați-vă comunității FSFE astăzi! - http://fsfe.org
    _______________________________________________
    Lista de discuții Df-teams
    Df-teams@documentfreedom.org
    https://mail.fsfeurope.org/mailman/listinfo/df-teams