Microsoft: cum se face un „standard nestandard”

După scandalul internațional de la începutul lui 2008, când Microsoft a încercat să ridice la rang de standard ISO formatul de fișier folosit în Microsoft Office 2007 - nepopularele fișiere .docx, .xlsx, .pptx, botezate Office Open XML (OOXML) - iată că un al doilea episod din acest „război” se consumă în culise.

Principalul „concurent” al OOXML este formatul de fișier OpenDocument, folosit de multe alte suite de birou și aflat într-o puternică expansiune. Versiunea 1.0 a OpenDocument a fost standardizată oficial, în 2006, cu numărul ISO/IEC 26300:2006.

Profitând de faptul că anul acesta versiunea următoare a OpenDocument, 1.2, va fi propusă spre adoptare, Microsoft încearcă cunoscuta tactică de a „îmbrățisa, extinde și cuceri” standardul concurent.

Altfel spus, se ia un standard ISO oficial adoptat - care poate fi folosit liber și fără costuri de licențiere de către orice implementator - și i se adaugă 2-3 „îmbunătățiri” proprietare, asupra cărora doar o anumită firmă deține controlul. „Îmbunătățiri” care fac fișierele produse după standardul „extins” total sau parțial incompatibile cu programele concurente. Desigur, se mizează pe ignoranța marii mase a utilizatorilor și pe atmosfera de nemulțumire pe care astfel de incompatibilități o creează, în lucrul de zi cu zi...

De această dată, însă, se pare că organismele de standardizare și-au făcut exemplar datoria, anticipând mișcările „neortodoxe” ale Microsoft.

De pe blog-ul lui Rob Weir, președinte al comitetului OpenDocument de la OASIS - organism care se ocupă cu redactarea și discutarea publică a noii propuneri de standard OpenDocument 1.2 - aflăm că, în ultima perioadă, se poartă discuții aprinse asupra facilității de „extindere” a acestuia. În acest comitet, Microsoft și aliații săi ar dori ca standardul să poată fi extins în mod liber, fără ca utilizatorul final să fie prevenit. Însă autorii propunerii originale au luat în calcul posibilitatea ca vreo firmă comercială să încerce să strecoare „codițe” proprietare în standardul oficial aprobat - astfel încât OpenDocument 1.2 impune ca „extensiile” standardului să fie clar marcate și delimitate. Cu alte cuvinte, cine alege să folosească documente „extinse” de diverși implementatori, dincolo de specificația oficială, trebuie să o facă în deplină cunoștință de cauză și „pe riscul său”...

Discuțiile despre acest subiect se poartă pe lista de discuții a comitetului.