luni, 24 martie 2014

5 aprilie 2014: Marș pentru monarhie în România, în mai multe orașe ale țării





Sâmbătă, 5 aprilie 2014, ora 16:30, românii, indiferent de convingeri politice, se adună din nou, cu steaguri monarhice și portrete ale membrilor Familiei Regale, pentru un MARȘ REGAL, în câteva orașe ale țării (Timișoara, Cluj, Craiova și București)!

Marșul este organizat de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). Acesta va fi al doilea, organizat de Alianță, după cel din 10 noiembrie 2013.

Rugăm CONFIRMAȚI PREZENȚA Dvs., aici: https://www.facebook.com/events/602548886505021/ („eveniment” virtual pe pagina Facebook centrală a Alianței).

Ne adunăm pentru a cere:


  • O Românie regală
  • O Constituție monarhică
  • Declararea Parlamentului ca Adunare Constituantă
Pentru cei care doresc, steagurile cu Stema Regală (și alte obiecte cu simbolistică monarhică) pot fi comandate pe pagina magazinului ANRM (achiziționându-le, dați și un foarte mic un ajutor material Alianței).




Alte materiale diverse (cum ar fi textul și muzica Imnului Regal, pentru cine nu le cunoaște încă, portrete imprimabile ale Majestăților Lor, Manifestul Regal, explicarea Stemei Regale, etc.) se găsesc (și) în secțiunea Fotografii -> Albume a paginii oficiale ANRM .


Afișele-anunț pentru marș - București, Cluj, Craiova, Timișoara:





joi, 20 martie 2014

QRCode-urile, desene misterioase



 
    Asemenea fotografii, numite QR Code-uri, se găsesc pe panourile publicitare din oraș și pot fi scanate rapid cu telefonul mobil sau tableta, furnizând automat informații relevante. Prima dată, instalați pe telefon o aplicație de scanare - cum ar fi QR Droid Private pe Android, gratuită, QuickScan pe iPhone, QR Code Reader pe WindowsPhone, etc. Apoi porniți aplicația și focalizați camera pe QR Code (astfel încât să intre tot în cadru). Succes !
 
 

sâmbătă, 15 martie 2014

Steagul Regal al României, arborat în fața casei noastre



   Azi mi s-a împlinit o dorință mai veche: aceea de a arbora permanent Tricolorul românesc pe fațada casei familiei noastre, care privește spre un bulevard foarte circulat. Mai făcusem lucrul acesta  ocazional, la unele sărbători, dar niciodată nu am avut un drapel care să se afle acolo continuu. Din 2012, de când România a intrat în Cartea Recordurilor prin fabricarea și desfășurarea celui mai mare steag, m-am bucurat să văd că din ce în ce mai mulți români își exprimă, astfel, solidaritatea națională. Simțeam nevoia să mă număr printre ei. Am ținut, însă, mult să arborez adevăratul drapel al României, cel pe care strălucește Stema Regală
    Prezența lui acolo servește și memoria familiei mele. Sper că, de dincolo de eternitate,  străbunicii, bunicii și mama mea pot vedea că, după 70 de ani, pe casa noastră flutură iar culorile României, cu însemnele Majestății Sale Regele. Suveranul alungat se află din nou printre români, iar cei care aduseseră umbra asupra Țării sunt pe cale de a fi definitiv uitați, ca un coșmar de care nimeni nu dorește să-și mai amintească. Cine ar fi îndrăznit să spere la toate astea, în negura dictaturii comuniste înfricoșătoare a anilor '50 sau în mijlocul restricțiilor umilitoare din anii '80?
    Și, fiindcă așa cum spunea Alexandru Paleologu, „memoria nu este numai cea care ne face să știm ce am fost, ci ceea ce suntem”, Drapelul Regal servește și prezentului. Și, mai ales, viitorului. Închidem un capitol al istoriei, deschidem altul. Copilul meu, copiii noștri, toți, au dreptul de a ști cine sunt, privind, în drumul lor zilnic spre școală, culorile și Stema.
   Îndeplinirea dorinței mele a fost posibilă cu ajutorul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), de la care mi-am procurat un drapel de exterior (e important să fie rezistent la intemperii). Nu e un steag mare, ci unul mic, simbolic, fiindcă nu am dorit să fixez un suport special în perete, iar clădirea nu e nici hotel internațional, nici ambasadă. E doar o locuință privată oarecare din România.
   Mi-am dorit ca trecătorii să se poată bucura privind drapelul. De aceea vreau să îl arăt și cititorilor blogului meu. Trăiască Regele!




  



Comunicat al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) despre sancționarea „Orei Regelui” de către CNA







ALIANŢA NAȚIONALĂ PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI

15.03.2014

COMUNICAT

    Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei militează în mod real pentru cauza pe care și-a asumat-o. Potrivit acestui scop, și ţinând seama de întârzierea de un sfert de secol în revenirea la forma de guvernământ cea mai potrivită României şi românilor, ANRM consideră că trebuie făcuți pași cât mai semnificativi și rapizi pentru conștientizarea populaţiei și a clasei politice, pentru realizarea acestui deziderat. De aceea, nu putem fi de acord cu pozițiile unor declarați monarhiști sau așa-zise asociații monarhiste care consideră că o poziție hotărâtă în această direcție, în care se afirmă explicit dorința de a schimba rapid forma de guvernământ, este o încălcare a liberei și a corectei exprimări a cetățenilor României. Monarhiştii sunt şi ei cetăţeni ai României și au dreptul să-și exprime cât de răspicat consideră opiniile.
De curând, emisiunea „Ora Regelui” a fost amendată pentru că realizatoarea, doamna Marilena Rotaru, nu a asigurat o separare clară a opiniilor de fapte și nu a oferit publicului o pluralitate de idei, prin prezentarea punctului de vedere opus, pentru asigurarea imparțialității și favorizarea liberei formări a opiniilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 și 67 din Codul audiovizualului.
   ANRM consideră că această exprimare a CNA-ului poate fi ilogică și răuvoitoare pentru că pornește de la o ipoteză falsă, anume că realizatorul (care nu este moderator) unei emisiuni trebuie să fie imparțial față de toate opiniile legate de acel subiect.
    Cum ar fi să ne imaginăm o emisiune pe teme financiare în care sunt intervievate obligatoriu persoane care sunt împotriva existenței banilor și a cardurilor?
    Cum ar fi să ne imaginam o emisiune despre istoria Cupei Mondiale la Fotbal în care ar fi prezentate obligatoriu opiniile unor oameni care sunt împotriva fotbalului și a fotbaliștilor ?
    Cum ar fi o emisiune pe teme creștine în care realizatorul ar fi obligat să prezinte opinia unei vrăjitoare?

    Din această cauză, credem că „Ora Regelui”, care tratează teme legate de monarhie, Casa Regală a României și cele ale altor state, istoria monarhiei, nu are de ce să cuprindă cu obligativitate opinii republicane sau contrare.
Dacă emisiunea ar fi avut un format de talk-show și ar fi dezbătut o temă monarhie versus republică ar fi trebuit să cuprindă invitați cu opinii diferite.
Televiziunea Română, în loc să-și apere realizatoarea și emisiunea împotriva acestei decizii CNA, a ales să oprească o voce publică și puternică, identificată cu opinia promonarhistă încă de acum 24 de ani. Rațiunile pentru care TVR face acest gest ne sunt necunoscute, netransparente și ne declarăm indignați de această poziție.


    Totodată, în mediul public promonarhist au apărut voci care consideră că decizia CNA este una corectă. Vom da, în acest sens, două exemple.
 

    „De aceea nu voi putea fi de acord cu acele puncte de vedere care susțin că cea mai potrivită atitudine publică a unui simpatizant al monarhiei este revolta, instigarea, limbajul violent, lipsa de considerație și desființarea altor opinii. Că trebuie să ieșim cu toții în stradă, să smulgem pietrele și să ne luptăm cu „republicanii“ pentru a ne recupera drepturile (altfel justificate și cu care sunt de acord!) și Regele. La ce ne-am putea aștepta? La o reacție de simpatie majoră a publicului? La un sprijin fățiș al majorității parlamentare, care va decide să voteze o Constituție monarhică? Sau, chiar mai bine, la anularea în instanță a actului abdicării din 1947 și revenirea bruscă la monarhie?“ spune domnul Vasile Moraru , președintele Clubului Monarhiștilor Clujeni, organizaţie care are un protocol de colaborare cu ANRM.
     Ne întrebăm dacă domnul Vasile Moraru a consultat membrii Clubului Monarhiștilor Clujeni și dacă aceasta este poziția clubului sau doar a domniei sale. Ne întrebăm, totodată, dacă domnul Vasile Moraru s-a uitat la emisiunea „Ora Regelui” din 16.11.2013 și dacă ne poate spune unde a văzut dumnealui un mesaj de instigare la revoltă, limbaj violent, lipsă de considerație și desființarea altor opinii.
    „Vrem ca monarhia să fie majoritar acceptată și dorită de cetățenii cu drept de vot. Vrem consens național! Cum să ajungi la acel sentiment de a-ți iubi Regele, ca mai apoi să reînveți să-ți iubești patria, dacă nu alegând calea cea lungă, a jocului corect? Demersurile normale și legal permise trebuie să înceapă prin organizarea unor întâlniri eficiente de dialog social pe tema monarhie vs republică în care să se vorbească liber despre ce știm sau nu știm despre monarhie, despre ce forme ale republicii există, care sunt avantajele sau dezavantajele pe care le prezintă aceste forme” mai spune domnul Vasile Moraru, foarte corect.
    Suntem de acord cu astfel de dezbateri, recunoaștem că ele sunt o necesitate, dar îi atragem atenția domnului Vasile Moraru că temele urmărite de emisiunea „Ora Regelui” nu se încadrează în formatul de dezbatere amintit mai sus. Însă, ceea ce-i scapă domniei sale, este că temele emisiunii „Ora Regelui” au darul de a informa populaţia, după decenii de impunere totalitară, și de a ridica acele întrebări necesare în dezbaterea publică din jurul formei de guvernământ. O dezbatere între persoane care nu cunosc toți termenii în discuţie este din start un dialog al surzilor, care nu va duce nicăieri.

    Dacă, însă, domnia sa și alții ca dânsul doresc în grilele de programe să se introducă și emisiuni de dezbatere având ca temă forma de guvernământ, îl rugăm să propună TVR sau altei televiziuni adăugarea cel puţin a unei emisiuni de acest tip.
    Înțelegem, din opinia comunicată public a domnului Vasile Moraru, favorabilă CNA-ului, că însăși doamna Marilena Rotaru este cea care instiga la revoltă, la lipsa de considerație și că are un limbaj violent. ANRM îi cere domnului Vasile Moraru și Clubului Monarhiștilor Clujeni să își ceară scuze public față de doamna Marilena Rotaru și să se gândească dacă protocolul de colaborare între ANRM și CMC își mai are rostul.

    Ne temem că, în acest moment, în care prin acţiunile ANRM, tema restaurării monarhiei începe să revină în agenda publică, ne putem aştepta la o ripostă a forțelor obscure care sunt interesate în menținerea actualului regim republican, marcat de corupție, inclusiv prin diversiuni pornite din sânul mișcării monarhiste. Astfel de diversiuni, care de altfel nu ar fi ceva nou, dacă ne uităm în istoria de 25 de ani a acestei mișcări, ar putea face parte dintr-un plan mai amplu ale cărui consecințe vor constitui fragmentarea și frânarea avântului mișcării monarhiste, pentru ca ea să nu capete coerență, forță și claritate în privința pașilor pentru restaurarea monarhiei, iar schimbările reale în societatea românească să nu se mai producă.

    „Sigur că mulţi împărtășim opiniile stimatei doamne Marilena Rotaru, dar ca jurnalişti nu putem fi de acord cu stilul vindicativ de tip „Antena 3”. Moderatorul nu este un acuzator public, ca-n vremurile apuse brigadierii. Într-o dezbatere, el trebuie să asigure echilibrul dintre două păreri divergente. Vedeți de ce e bună școala BBC?” spune domnul Marius Ghilezan.
    Îi spunem și dumnealui că se află în aceeași eroare logică pe care CNA-ul a făptuit-o. Această emisiune nu are format de dezbatere, neexistând un moderator, ci doar realizatori care exprimă un punct de vedere al celor care consideră că forma de guvernământ potrivită pentru România este monarhia constituțională și, logic, are un punct de vedere nerepublican. Nu e nimic rușinos să fii chiar antirepublican. Cei 30% dintre cetățenii României care merg la vot și s-au exprimat în sondaje favorabil schimbării formei de guvernământ, deci fiind împotriva republicii, au dreptul, ca plătitori de taxe TV și Radio, la o emisiune difuzată de televiziunea publică, în care să exprime acest punct de vedere.


   „Fără supărare, doamnă Marilena Rotaru, un pic de echilibru, nu strică, ba chiar ajută! Ce ne facem dacă CNA-ul scoate „Ora regelui” din grilă? Stăm cu portretele Regelui două ore în ploaie și apoi ne încălzim la celebra noastră „revoluţie” de la „Pescarul”, unde ne amăgim, ca pe vremuri, cu victoriile noastre de 120 de minute? Și ne vom jeli ciocnind vechea mea vorbă de pahare: „ce mulți am fost și ce puțini am rămas”, mai spune domnul Marius Ghilezan.

   Înțelegem că atitudinea revoluționară a domnului Marius Ghilezan se manifestă cu predilecție la restaurantul „Pescarul”, dar doamna Rotaru nu are legătură cu localul mai sus menționat și nici cu revoluționarismul de cafenea.
   „Cum să-i spui, ca publicist de post public, unui tânăr înflăcărat de azi că preşedintele pe care el îl votează nu e legitim? Asta poate să o explice un jurist, un martor al istoriei, un analist, dar nici un caz producătorul. Dacă te poziționezi ca susținător al unei singure tabere, o pierzi cu bună știință cea de-a doua, care ar putea fi convinsă ”, mai spune domnul Marius Ghilezan. 

    Îi poți spune acelui tânăr că da, președintele ales de el este legal (pentru că a fost ales în baza unei constituții și a unor legi în vigoare), dar ilegitim din punct de vedere moral, fiindcă existența acestor legi republicane este ilegitimă tot din punct de vedere moral, forma de guvernământ instalandu-se și menţinându-se nedemocratic (inclusiv referendumurile constituţionale din 1991 şi 2003, citate în Decizia nr. 144/04.03.2014 a CNA drept probă a legitimităţii republicii contemporane, nu s-au realizat după un referendum prealabil privind forma de guvernământ și nici pe baza unor campanii electorale centrate pe problema formei de guvernământ, ori măcar pe dispoziţiile constituționale în sine, ci pe criterii exterioare textului constituțional: nevoie de stabilitate statală în 1991 și perspectiva integrării în NATO şi Uniunea Europeană, în 2003.
    Ne așteptăm ca domnul Marius Ghilezan să poată face diferența între ilegal și ilegitim și să nu introducă prin inconștiență această diversiune în spațiul public. De ce nu ar putea un realizator de emisiune (și nu producător, cum greșit spune domnul Marius Ghilezan) să vorbească despre ilegitimitatea (nu ilegalitatea) alegerii unui președinte? Dacă era vorba de ilegalitate probabil că un jurist ar fi fost mai potrivit unui realizator de emisiuni TV, el ocupându-se de ilegalități și nu de ilegitimități.
    „Ca un monarhist convins, dar ca un jurnalist cu experienţă, pot spune cu predicat că propaganda în orice formă a ei este dăunătoare“, aflăm tot de la domnul Marius Ghilezan.

    Oare, ne întrebăm noi, orice formă de informare și conștientizare publică, sau simplul exercițiu al libertăţii de exprimare de către un om de presă, drept fundamental al omului, pentru care s-a murit în toată lumea, inclusiv în România, în decembrie 1989, constituie propagandă? ANRM consideră că orice campanie de informare publică și conștientizare pentru a pregăti schimbarea formei de guvernământ, sau cel puțin oferirea către cetăţean a șansei unei alegeri în cunoștință de cauză este benefică pentru România, monarhia punând într-un cadru de relaționare corectă instituțiile, având un arbitru vertical, imparțial, corect, în fruntea statului. Constituie aceasta o propagandă comparabilă cu propaganda republicană deșănțată care s-a făcut în 45 de ani comunism?
 

   Considerăm că opiniile tuturor sunt libere și pot fi exprimate în spațiul public, dar lovituri ale unor oameni cu declarate vederi monarhiste împotriva altor monarhiști nu fac decât să slujească celor care vor ca aceasta opțiune să nu devină majoritară! Înainte să se exprime, monarhiștii ar trebui să se gândească mai întâi pe cine servesc aceste atacuri!
 

TRĂIASCA REGELE!

COPREȘEDINTE ANRM,
Cătălin Șerban


marți, 11 martie 2014

Scrisoarea deschisă adresată de d-na Marilena Rotaru Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), 10 martie 2014


   În urma deciziei CNA de a sancționa Televiziunea Română (și) pentru emisiunea „Ora Regelui”, d-na Marilena Rotaru, realizatoarea ediției vizate de CNA, a publicat acest text într-o postare pe Facebook, în ziua de 10 martie 2014. Îmi permit să îl repostez aici, postările Facebook fiind efemere, iar textul mult prea dureros de semnificativ.
   Precizez că ediția „Orei Regelui” încriminată de decizia CNA și sancționată cu o amendă de 70.000 RON este cea din ziua de 16 noiembrie 2013, care fusese programată pentru redifuzare în reluare în ziua de 8 martie 2014. Reluarea nu a mai avut loc, emisiunea fiind înlocuită cu un alt episod, realizat de o colegă a d-nei Rotaru.




„Marilena Rotaru
 

Scrisoare deschisă Consiliului Național al Audiovizualului


Despre corecta informare

    De 43 de ani, de când practic jurnalismul de televiziune, m-a preocupat rostirea adevărului, corecta informare, modul în care, prin misiunea acestei meserii, trebuie să educ, să formez, să modelez publicul. Cu această convingere am reușit să realizez, în condițiile cenzurii de dinainte de decembrie 1989, interviul cu Sergiu Celibidache (1979), trei documentare dedicate pictoriței Margareta Sterian (între 1979 și 1984; unul dintre ele premiat de ACIN și la un Festival Internațional de Film, deși nu fusese difuzat), Centenarul Cellei Delavrancea (spectacol cu public, în decembrie 1987), Dan Grigore și invitații săi (spectacol la Sala Radio în mai 1988). Toate acestea au văzut lumina ecranului numai după 1989. În 1985 mi se topeau șpalturile unui roman în curs de apariție: „La Est de Firenze”, carte în care prim planul îl constituie cenzura din televiziunea acelor ani și din întreaga viață a românilor acelei epoci. Și această carte a fost tipărită după 1989, în 1995…
    A venit libertatea, a căzut comunismul. Nu? Mă simțeam și mă credeam liberă și am început să fac ceea ce visam de mult: serialul de televiziune „Memoria exilului românesc”. Tot în clandestinitate. Nimănui nu-i plăcea, la începutul anilor 1990 și destulă vreme și după, acest serial. Documentare consacrate personalităților de prim plan ale exilului (Atenție! Nu „diasporă”, „exil”!): Vintilă Horia, Sergiu Celibidache, Camilian Demetrescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma (în filmoteca TVR sunt 100 de episoade dedicate valorilor exilului românesc). Nici unul din aceștia nu făcuseră vreo plecăciune puterii postdecembriste. Cum să placă?! Serialul se difuza (când se difuza) după 1 noaptea. Ca și „Memorialul Durerii” al Luciei Hossu Longin. Telespectatorii își puneau ceasul și se sculau să vadă emisiunile. În 31 octombrie 1991 TVR-ul (pe atunci singura televiziune din România) m-a concediat pentru opiniile promonarhiste, critica puterii acelui moment, exprimate într-un miting al Alianței Civice (Niet comunism!) și într-un articol publicat în Cotidianul, intitulat „Libertatea de a fi mințiți”. După zece luni am câștigat procesul cu televiziunea și m-am întors în TVR. Dar, între 1992 și 1996, postul meu public de televiziune s-a aflat în Piața Palatului, nu în Calea Dorobanților 191, fiind nevoită să-mi proiectez interviurile cu Regele Mihai la mitingurile organizate de opoziție și de Liga Studenților cu ocazia zilelor de 10 Mai, 25 octombrie, și de Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la 8 noiembrie. Trebuie să spun că douăzeci de interviuri, reportaje și documentare cu și despre Regele Mihai și Familia Regală (realizate între anii 1991 și 2005), precum și zece episoade din „Memoria exilului românesc” le-am făcut pe cont propriu și cu ajutorul câtorva români din țară și străinătate.
   În octombrie 2003 mi s-a acordat „Diploma de excelență pentru întreaga activitate” a Consiliului Național al Audiovizualului. Motivul exprimat în Laudatio rostit de maestrul Dan Grigore: curajul de a spune adevărul și de a face cunoscute valorile culturii și istoriei naționale.
    Și am ajuns la Decizia nr. 144 din 04.03.2014 care m-a aruncat în urmă cu un sfert de secol, când toate redacțiile și condeiele erau terorizate de Cabinetul nr.2. Zilnic cădeau capete pentru câte un cuvânt folosit. Zilnic mi se comunica un nou cuvânt pe care nu mai aveam voie să-l folosesc. Zilnic harta limbii române era ciopârțită, din directive de partid pentru „corecta informare a publicului”. Se poate alcătui o istorie cu accepția acestei sintagme de-a lungul epocilor, în slujba diferitelor puteri, cu misiunea de a falsifica, uneori total, alteori parțial, adevărul. „Corecta informare a publicului” poate avea sensuri antagoniste în epoci antagoniste. Adevărul, însă, este unul singur. Așadar, care este adevărul României?
    Din 1944 Armata Roșie intensifică politica de sovietizare a României. Regele Mihai luptă pentru menținerea unui regim democratic din afara sferei de influență a URSS. Dar comunismul nu se putea instaura deplin decât dacă Regele și instituția monarhică dispăreau. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai, șantajat cu executarea a peste o mie de studenți anticomuniști din arest, sub amenințarea eliminării fizice, semnează abdicarea. Făcut sub presiunea șantajului, actul este nul. După cum nulă este și abolirea monarhiei, pentru că Regele nu avea dreptul să semneze abdicarea decât în nume propriu nu și în numele urmașilor săi, iar abdicarea Regelui nu presupune implicit schimbarea formei de guvernământ. În aceeași zi de 30 decembrie, Consiliul de Miniștri emite Decretul 2299 de promulgare a Legii 363, iar Parlamentul, convocat în grabă, pentru proclamarea republicii, nu a avut cvorumul necesar. O nouă ilegalitate. Practic și legal, abolirea monarhiei nu a fost aprobată niciodată de Parlamentul României și nici nu a fost supusă unui referendum național. Republica, în România, a fost instrumentul prin care s-a instaurat regimul comunist. Republica Română a fost un produs comunist. Ea a făcut parte din același sistem.
    „Nu încape îndoială – se menționează în Raportul Tismăneanu din 2006 - că România după 1945 ar fi putut să se dezvolte ca un stat democratic şi pluralist, dacă nu ar fi existat intervenţia sovietică şi disponibilitatea comuniştilor de a servi necondiţionat interesele Kremlinului. Distrugerea continuităţii constituţionale a statului român prin abdicarea forţată a Regelui Mihai în decembrie 1947 rămâne unul din marile abuzuri ale comunismului în România. Înfeudat intereselor sovietice, fidel opţiunilor sale staliniste de primă oră, chiar şi după îndepărtarea de Moscova, regimul comunist din România a avut un caracter antinaţional, în pofida necontenitelor profesiuni de credinţă naţionaliste”. Același raport consideră că una din principalele trăsături ale regimului comunist din România este ”lichidarea monarhiei constituţionale, distrugerea statului de drept şi impunerea dictaturii proletariatului, în fapt dictatura unei caste parazitare (nomenklatura), exercitată prin utilizarea celor mai brutale metode teroriste.” 
   Ce a făcut republica de esență comunistă în România? Exact ce am spus în emisiunea din 16 noiembrie 2013: „A distrus ordinea și prosperitatea pe care monarhia constituțională le-a instaurat vreme de aproape un secol. Republica a sădit buruiana comunismului la umbra căreia n-a mai crescut nimic. Republica a umplut închisorile cu elitele societății românești. Republica a distrus familia și valorile culturale naționale.”
   Vă amintiți seara zilei de 22 decembrie 1989? Domnul Ion Iliescu l-a acuzat vehement pe Nicolae Ceaușescu pentru că ”a întinat idealurile socialismului” și propunea să ne numim „Republica Română”. „Sună ca dracu” a replicat atunci domnul Petre Roman. Ca să sune bine a rămas „România”, dar au fost 25 de ani cum a spus Petre Roman. La o distanță de 45 de ani se încerca legalizarea ilegalității din 1947. De ce?
   Să deschidem din nou Raportul Tismăneanu:
  „Marile speranţe din decembrie 1989 au fost însă rapid urmate de frustrări în raport cu ceea ce s-a dovedit a fi refuzul aparatului comunist şi securist de a ceda puterea. Chipurile vechi au îmbrăcat măşti noi, însă comportamentele au fost prea puţin diferite. Au existat aşadar marile şi micile regrupări nomenklaturiste, resurecţia birocraţiei sub forma fesenismului. Condamnarea comunismului a fost întârziată tocmai pentru că o mare parte din clasa politică postdecembristă a preferat să se aştearnă o ciudată tăcere peste un trecut cu care nu aveau motive a se mândri. Însă o democraţie nu se poate întemeia pe amnezie”. Îmi permit o completare adusă Raportului Tismăneanu. Condamnarea comunismului în România nu poate fi făcută fără condamnarea republicii care a făct parte integrantă din sistemul totalitar. Este vorba de acea republică, nu de republică în mod general, formă de guvernământ respectabilă acolo unde ea împlinește dorințele reale ale unor popoare.
    Ca să se legitimeze după 1989 ilegitimitatea din 1947 s-a creat o stemă în care coroana de pe capul acvilei a fost smulsă (România renunțând astfel la simbolul suveranității și, deci, și la suveranitate) și o nouă constituție republicană pentru care poporul român a fost chemat la vot în 8 decembrie 1991. Documentele vremii conțin această informație:
    Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare de pe buletinul de vot: „Aprobați Constituția României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?"
   Așadar, românii nu aveau un buletin de vot pe care să fie scris și cuvântul „monarhie”. Li se impunea din nou republica. Deși opoziția de atunci, PNȚCD-ul și PNL-ul au boicotat referendumul, deși electoratul, după 45 de ani de spălare a creierelor cu istoria lui Roller, respirând un aer compus din oxigen, azot și foarte multă frică, era, biologic și mental, altul decât cel din 1947, s-a aprobat constituția republicană, cu aproximativ 40% voturi. Numai puterea fesenistă de atunci știe cât a ostenit pentru acest scor. Nu era normal pentru o democrație veritabilă ca în această chestiune să hotărască 50% plus unu? Mai mult. Ca să ne intre bine în cap că această țară nu este a „urmașilor și a urmașilor urmașilor noștri” s-a introdus în articolul 152 sintagma „republica, formă de guvernământ nerevizuibilă”. Eternizarea republicii. În vecii vecilor, amin! Cum să emiți astfel de documente, care refuză generațiilor viitoare dreptul de a-și hotărî soarta? Care națiune își condamnă la
moarte viitorul?! Este limpede că momentul adoptării constituției din 1991 nu este decât o prelungire a celui din decembrie 1947. O prelungire a ilegitimității. Un reflex comunist. Suntem în situația acelui șef de trib de canibali care declara: „Nu mai avem canibali. Pe ultimul l-am mâncat eu”.
   Toate aceste adevăruri nu au fost și nu sunt spuse numai de mine. Ele se regăsesc în cărțile tipărite în acești ani, în opiniile istoricilor, jurnaliștilor și a tuturor românilor preocupați, și mai ales, îngrijorați de soarta țării. Pentru asigurarea unei corecte informări. Pentru triumful adevărului. 
   Nu am auzit ca CNA-ul să fi amendat vreuna din multele zeci de emisiuni în care s-au rostit și se rostesc jigniri la adresa Regelui Mihai și minciunile securisto-comuniste despre plecarea din țară cu trenuri încărcate cu bogății. Cum stăm aici cu „corecta informare”? Nu am auzit vreun protest al CNA-ului la valul de vulgaritate și agresivitate de pe posturile de televiziune. Îmi amintesc observația amară a lui Woody Allen: „Nu aruncați gunoiul. Din el se fac emisiuni de televiziune”. Nu este o consolare că se întâmplă astfel și pe alte meleaguri. La noi, însă, ele au protecția CNA-ului. Ce ne mai poate aștepta?! Poate obligativitatea homosexualității. Ca să nu se simtă discriminate persoanele gay. Ca să se simtă discriminată majoritatea populației. A amendat CNA-ul proliferarea mediocrității pe ecranele de televiziune? La ce bun? Este doar zona din care se extrag VIP-urile actualei societăți române. Nu a dat CNA-ul nici o amendă pentru sluțirea limbii române pe posturile de televiziune, prin gura moderatorilor și a politicienilor. Să fi dat Academia Română liber la „ora doisprezece”, „din cauza la”, „care” în loc de „pe care”, sau „avem decât talk-show-uri”???!!! A amendat CNA-ul Societatea Română de Televiziune pentru închiderea Canalului TVR Cultural?! Reacțiile CNA-ului sunt dictate în cea mai mare parte, numai de comandamente politice. Comandamente care transformă CNA-ul într-o instituție care, luptând împotriva adevărului, degradează și distruge această națiune. La peste o sută de ani de când au fost scrise, cuvintele lui Titu Maiorescu se răsucesc într-o rană vie a ființei noastre naționale:
„Căci fără cultură poate încă trăi un popor cu nădejdea că în momentul firesc al dezvoltării sale se va ivi şi această formă binefăcătoare a vieţii omeneşti; dar cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, şi dacă stăruieşte în ea, atunci dă un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată şi între o naţiune rezistentă se nimiceşte naţiunea, dar niciodată adevărul”.

10 martie 2014

sâmbătă, 1 martie 2014

De ce NU este Paul Lambrino (autointitulat „Prințul Paul”) membru al Familiei Regale a României


    Într-o postare pe pagina dumneaei Facebook, doamna Marilena Rotaru a avut amabilitatea să ofere publicului larg, mai puțin familiarizat cu istoria, o explicație amănunțită asupra unui fapt mult discutat: de ce dl. Paul Lambrino, autointitulat „Prințul Paul de România”, nu a fost și nu este membru al Familiei Regale a României.

    Cum postările Facebook tind să fie efemere, repostez aici, fără interpretări personale, faptele consemnate - cu mulțumiri profunde și prețuire pentru d-na Rotaru, care se străduiește, astfel, să demaște o minciună istorică, menită să afecteze trecutul și viitorul monarhic al unei Românii adevărate.

    Iată ce aflăm:


„   Paul Lambrino - clarificări necesare

    Justiția din România admite recunoașterea pe teritoriul țării a unei ... erori judiciare portugheze! (confundarea anulării cu desfacerea căsătoriei și, implicit, insinuarea că în răstimpul de la oficiere la anulare căsătoria ar fi fost legitimă – de aici rezultând un copil legitim, fiindcă s-a născut la mai puțin de 300 de zile - 285 – de la desfacere).

     Anularea înseamnă că perfectarea căsătoriei a fost ilegală.
     Desfacere înseamnă divorț, după o perioadă de legalitate.

    În acest caz, folosirea termenului de „divorț” este neîntemeiată și falsifică total datele problemei. Justițiile din țările republicane nu pot opera în Statutele Caselor Regale, dinăuntru sau dinafara acelor țări.

    Căsătoria principelui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino a fost anulată. Statutul Casei Regale nu permitea această căsătorie. Din acest motiv, Mircea Grigore Lambrino și urmașii lui nu au nici un titlu princiar. Chiar lui Carol al II-lea, în momentul renunțării la tron și al părăsirii României, nu i s-a permis să folosească titulatura de principe. Deși, el era unul autentic. Lui Paul Lambrino nici o instanță regală (singura care poate face acest lucru) nu i-a acordat vreodată vreun titlu princiar. Și l-a luat singur. Gest fără valoare.

     Nu se poate constata decât ceea ce se cunoaște și Istoria deja a statuat: că Mircea Grigore Lambrino este fiul biologic al lui Carol al II-lea și, drept consecință, Paul Lambrino îi este nepot biologic. Până aici nu este nimic de comentat sau de contestat.

     Justiția română constată că Paul Lambrino are dreptul să fie succesor al moștenirii tatălui și bunicului său. „Moștenirea” pe care i-o acordă, de fapt, ÎCCJ, prin decizia sa, nu este altceva decât masa succesorală mobilă sau imobilă a lui Carol al II-lea, cu alte cuvinte averea bunicului. O avere și o moștenire care, din nefericire pentru domnul Lambrino, nici nu prea există. 

    La 31 august 1918, în timpul primului război mondial, Carol al II-lea și-a abandonat unitatea militară pe care o comanda, pentru a se căsători cu Ioana Maria Valentina Lambrino („Zizi“ Lambrino, 1898-1953), fiica unui general român. Căsătoria morganatică a fost anulată prin sentința Tribunalului Ilfov în 1919, dar relaţia dintre Carol și Zizi a continuat, iar la 8 ianuarie 1920 s-a născut Mircea Grigore Carol Lambrino. Acesta nu a fost, însă, niciodată recunoscut oficial de Carol al II-lea, singurele referiri găsindu-se în două scrisori de amor trimise lui Zizi Lambrino. De altfel, relaţia cu aceasta s-a stins înainte de nașterea copilului, de care Carol al II-lea nu a fost niciodată interesat.

    Carol al II-lea a mai avut, de asemenea, un fiu, Silviu, cu o elevă de pension, Maria Martini. Casa Regală a reușit, însă, să „îngroape” această afacere, oferind elevei un soț și o rentă îndestulătoare.

     Se știe puțin despre existența unei convenții intervenite între părţi, la 14 iulie 1921, adică la un an și jumătate de la pronunțarea hotărârii de anulare a căsătoriei și la șase luni de la nașterea copilului Mircea-Grigore. Casa Regală plătea, cum se spune, „oalele sparte” de principele neascultător, în 40 de rate semestriale, timp de 20 de ani. Documentul, un contract comercial perfect, era menit să acopere juridic orice eventualitate litigioasă. În contul Ioanei Lambrino, la o mare bancă pariziană, se transfera un capital de 2.200.000 de franci, din care beneficiara trebuia să primească semestrial o rentă de 5%, adică 110.000 de franci francezi, capital care-i va fi asigurat, ei şi băiatului rezultat din această căsătorie, un trai mai mult decât decent. Ce i se cerea în schimb?

     „Dna. Jeanne Lambrino se obligă a nu ridica nici un fel de pretențiuni și a nu face nici un alt act vexatoriu sau dăunător pentru vreunul dintre membrii Familiei Regale, oricare ar fi el. Dna. J. Lambrino se declară, încă, răspunzătoare de orice alt asemenea act, care s-ar comite, fie de către un membru al familiei sale, fie chiar de către o persoană străină, când autorul actului ar comite cu ajutorul informațiunilor date de dânsa sau sub inspiraţiunea sa. În caz de abatere de la aceste îndatoriri, oricare ar fi ea, sau de comiterea din partea altuia a unui act, de care este astfel răspunzătoare, dna. J. Lambrino va fi decăzută din toate drepturile nerealizate încă, care decurg din prezenta convențiune.”

      Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea și al lui Zizi Lambrino, nu a fost recunoscut niciodată de Carol al II-lea și nici de Casa Regală a României, ca făcând parte din familie, fiind născut după anularea căsătoriei celor doi. În 1921, după căsătoria lui Carol al II-lea cu Prințesa Elena a Greciei, sub presiunea autorităților române, Zizi Lambrino s-a stabilit în Franţa, împreună cu copilul, într-o vilă cumpărată de Familia Regală special pentru ea la Neuilly. A primit renta anuală de 110.000 de franci francezi, bani de care a avut parte până la abdicarea forțată a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.   ”





    Adaug un singur gând la cele povestite de doamna Rotaru: oare cine are interes, astăzi, să mai mențină obscuritatea asupra faptelor istorice, să mai deruteze publicul în legătură cu orice privește Familia Regală a României? Se știe că, pe parcursul zecilor de ani de comunism, Securitatea a folosit toate metodele disponibile pentru denigrarea persoanei Regelui exilat, a Familiei Sale și a ideii de monarhie, în general. Un simplă căutare cu Google vă permite să aflați, de asemenea, că există și interese pecuniare majore ale lui Paul Lambrino, legate de bunurile Coroanei României.

Cea mai semnificativă rămâne, însă, o fotografie apărută la 1 septembrie 2011 pe portalul „Evenimentul Zilei”. Curat regală și constituțională! Muzica, muzica!


vineri, 7 februarie 2014

Alegeri europarlamentare 2014: candidații pot semna Pactul pentru Software Liber





   Înainte de alegerile europarlamentare din 2014, mai multe organizații neguvernamentale care susțin folosirea programelor libere ("Free Software") propun candidaților încheierea unui Pact preelectoral pentru Software Liber.
   Modelul a fost oferit de Asociația April din Franța și site-ul Candidats.fr. Organizațiile promit sprijin electoral candidaților care se angajează în scris să susțină activ folosirea programelor libere în administrațiile publice centrale și regionale din întreaga Europă.
   Miza, afirmă aceste asociații, nu este doar una tehnică: într-o lume dominată de computere, libertatea tehnologiilor folosite, neutralitatea lor față de diverșii furnizori privați și aderența strictă la Standarde Deschise sunt condiții necesare, indispensabile, pentru libertatea politică și socială a oamenilor și pentru crearea unui mediu concurențial sănătos, favorabil dezvoltării economice.
  Amenințări la adresa libertăților individuale în domeniul tehnologic, spun organizațiile neguvernamentale, sunt destule.
  O știre de presă despre pactul propus a apărut deja pe site-ul JoinUp, observatorul tehnologiilor deschise al Uniunii Europene.
   Iată traducerea în românește a textului angajamentului preelectoral propus candidaților la europarlamentare:


PACTUL PROGRAMELOR LIBERE
Protejăm și dezvoltăm un bun comun
Sunt candidat(ă) la alegerile europarlamentare din 2014
Cunoscând faptul că
Munca celor care produc și promovează Programe Libere (Free Software) joacă un rol important în apărarea libertăților fundamentale în societatea modernă, dominată de tehnologie, contribuind la răspândirea cunoștințelor și în diminuarea fenomenului cunoscut sub numele de „prăpastia digitală” („digital gap” sau „digital divide”). De asemenea, ea reprezintă o șansă oferită marelui public, pentru competitivitate economică și pentru atingerea independenței noastre tehnologice, în țara mea și în Europa;
Programele Libere sunt un bun comun, care trebuie protejat și dezvoltat. Existența lor se bazează pe dreptul unui autor de a-și publica programele împreună cu codul-sursă și de a oferi oricui dreptul de a le utiliza, copia, adapta și redistribui, în formă originală sau modificată.
De aceea, mă oblig să
Încurajez toate adminstrațiile publice, centrale sau locale, să prefere Programele Libere și Standardele Deschise în alegerile lor pentru achiziții publice sau în software-ul dezvoltat pe cont propriu;
Sprijin activ politicile în favoarea Programelor Libere și să mă opun discriminării împotriva lor;
Apăr drepturile autorilor și utilizatorilor de Programe Libere, în special prin a cere modificarea oricărui text legislativ care diminuează aceste drepturi și opunându-mă proiectelor legislativ care ar duce la astfel de consecințe.
Prenume: 
Nume:
Lista / partidul: 
Circumscripția electorală:
Date de contact:
Adresa:
Cod poștal:
Localitatea:
Telefon:
E-mail:
Fax:
Data:
Locul semnării:
Semnătura:



Rugăm returnați, prin poștă sau fax, către: 

Association April
44/46 rue de l'Ouest, bâtiment 8
75014 Paris France
Phone: +33 1 78 76 92 80 – Fax : +33 1 78 76 92 70 

După semnare, puteți scana acest pact și îl puteți returna la contact@freesoftwarepact.eu