miercuri, 27 noiembrie 2013

Rețele fără fir din România


   Am avut șansa să copilăresc în cele mai frumoase și mai liniștite cartiere din București. În școala primară, eram fascinat de aparatele Morse văzute în filme, de piesele din alamă fină și de clicăitul cald, familiar, al armăturilor de lemn lovite de electromagnet. În atelierul amenajat în subsolul casei bunicului reușisem să construim un aparat de radio cu galenă, cu piese originale: diminețile petrecute pe acoperiș, întinzând antene din zeci de metri de cupru subțire, ca și căutarea „punctului sensibil” pe detectorul cu cristal, cu căștile pe cap, îmi procurau emoții pe care le încerc și azi.

    Pe străduțele liniștite ce duceau spre școală, printre casele cu personalitate – frumoase vise ale arhitecților din ’40 – schimbam cu vreun coleg semnale Morse transmise cu lanterna sau cu o oglindă ce lucea în soare. Pentru un copil din anii aceia, un walkie-talkie ar fi fost o jucărie inaccesibilă, nu atât din cauza prețului, ci, mai ales, din pricina restricțiilor politice absurde. Așa că trebuia să ne mulțumim cu joaca cu interfoane cu baterii – având firul iscusit adus pe sub gardul grădinii vecinului – cu semnale Morse transmise din fereastră și cu recepționatul la cască a îndepărtatelor transmisii radio pe unde scurte.

   Pe atunci, nu aveam de unde să știu că, treizeci de ani mai târziu, voi colinda aceleași străduțe din jurul școlii, înarmat cu un minunat aparat rulând Software Liber, nu mare decât palma. Și că el îmi va permite nu doar să sun orice persoană de pe planetă, să fac fotografii color și să-mi cunosc poziția exactă, dar să și explorez automat spectrul frecvențelor radio și să desenez o hartă detaliată a punctelor de acces Internet din jur. Puncte reprezentând, fiecare, o cale deschisă către orice informație publicată pe Glob…





 

duminică, 10 noiembrie 2013

Câteva fotografii de la „Marșul Regal - Monarhia pentru viitor”


    Evenimentul intitulat „Marșul Regal - Monarhia pentru viitor” a fost organizat în București de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), la 10 noiembrie 2013.  Au participat circa 2000 - 2500 persoane, iar deplasarea a avut loc pe traseul Piața Charles de Gaulle - Arcul de Triumf - Piațeta Regelui - Piața Victoriei - Calea Victoriei - Piața Palatului Regal (Statuia Regelui Carol I).

   Cererile formulate de participanți se adresează Parlamentului României, guvernului, partidelor și clasei politice, în ansamblu și pot fi rezumate astfel:

  • Restabilirea dreptului românilor de a-și alege liber forma de guvernământ (monarhie sau republică)
    Acest drept fundamental a fost restrâns arbitrar prin art. 152, alin. 1 din Constituția României, alcătuită în 1991 de „constituționaliștii” regimului criptocomunist al lui Ion Iliescu.
  • Reașezarea Stemei Regale (care conține Coroana de Oțel) pe Tricolor, adică revenirea la drapelul adevărat al României Mari, dinainte de comunism
    Toate țările vecine, inclusiv Rusia, au repus pe drapelul lor național simbolurile monarhice, respectându-și valorile și istoria, chiar dacă, pentru moment, sunt republici! 

   S-a scandat:

  • „Regele Mihai!”
  • „Regina Ana!”
  • „Republica ne-a-nșelat / Avem nevoie de Regat!”
  • „România, colț de rai / Doar cu Regele Mihai!”
  • „Republica ne-a sufocat / Avem nevoie de Regat!”
  • „Marinare, ce mai stai? / Vine Regele Mihai!”
  • „Nu mai vrem 10 Mai / Fără Regele Mihai!”
  • „Comuniștii au uitat / România e Regat!”
  • „Nu mai vrem / Nici un pic / Președinte bolșevic!”
  • „Majestatea Voastră / E salvarea noastră!”
  • „Majestate, noi vă vrem / La Palatul Cotroceni!”
  • „Majestate, Vă iubim / Ori învingem, ori murim!”

   La finalul marșului, lângă statuia Regelui Fondator Carol I, s-au adresat publicului prezent câțiva membri ai conducerii ANRM.

   Iată, mai jos, o parte dintre fotografiile realizate la eveniment (altele, de mai bună calitate, se găsesc pe pagina Facebook a ANRM sau la „evenimentul virtual” creat cu această ocazie):