vineri, 5 februarie 2010

Libertate în Nor: libertate a programelor, intimitate și securitate pentru Web 2.0 și Cloud Computing




O prezentare suținută de prof. Eben Moglen la reuniunea Internet Society din New York, 5 februarie 2010. 
Traducere de Răzvan Sandu. Conținutul media este The Software Freedom Law Center sub licență CC-BY-SA 3.0, dacă nu se specifică altfel.


This is a Romanian translation of Prof. Eben Moglen's speech at the Internet Society's reunion, New York, February 5th, 2010. 
Translation by Răzvan Sandu. All content is provided by The Software Freedom Law Center under CC-BY-SA 3.0, unless otherwise indicated.


   Sunt încântat să mă aflu aici. Mi-ar plăcea să cred că motivul pentru care suntem cu toții aici, într-o seară de vineri, este că discursurile mele sunt atât de bune. De fapt, nu am nici o idee de ce ne aflăm aici vineri seara, dar vă sunt foarte recunoscător pentru invitația de participare. N-am avut stabilită o întâlnire sentimentală în seara asta, așa că mi-a convenit de minune să fiu invitat de Dvs..
   Sigur, nu am avut stabilită nici o întâlnire sentimentală azi. Toată lumea știe asta. Doar agenda mea e publicată pe web. 
   De fapt, chiar asta-i problema. Agenda noastră e publicată pe web. Locul unde ne aflăm se vede pe web. Aveți un telefon mobil, sunteți clientul unei companii de telefonie mobilă - și, dacă această companie este Sprint, vă pot asigura că, de câteva milioane de ori anul trecut, cineva dotat cu o legitimație de polițist a intrat pe site-ul Sprint, a cerut să afle poziția unei persoane care are telefon mobil, iar compania i-a comunicat-o. De câteva milioane de ori. Uite-așa! Știm asta fiindcă Sprint recunoaște că are un site unde oricine posedă o legitimație de polițist poate intra și afla poziția unui abonat Sprint - în timp real. Nu avem aceleași informații și despre ATT și Verizon, pentru că ei nu ne-au spus.
   Singurul motiv pentru care nu avem aceleași informații și despre ei este cel menționat: pentru că nu ne-au spus. Activitatea lor este una la care vă gândiți ca la una tradițională - de telefonie. Dar contractul pe care îl semnați pentru abonamentul de telefonie conține o clauză mai puțin cunoscută: supravegherea. Ăsta nu-i un serviciu favorabil Dvs., dar îl obțineți gratuit, odată cu contractul de telefon. Împreună cu căsuța Gmail vi se oferă gratuit reclame, ceea ce înseamnă că, bineînțeles, există în spate un alt serviciu, automat, de analiză semantică a mesajelor Dvs. Eu nu înțeleg de ce și-ar dori cineva asta. Nu înțeleg de ce oamenii ar folosi așa ceva, dar ei o fac – inclusiv persoanele foarte inteligente și atente, aflate în această încăpere.
   Obțineți un serviciu de e-mail gratuit și niscai spațiu de stocare – spațiu care costă exact un penny și jumătate, la prețurile curente – precum și supraveghere permanentă.
   Gratis.
   Agenda Dvs. este, și ea, prezentă pe Web și oricine poate să vadă că aveți o întâlnire sentimentală vineri seara și un status - „în căutare” - așa că mai obțineți un serviciu gratuit, acela de a se face publică starea „singur: în căutare”. Supraveghere la pachet. Și totul crește cât ai clipi și iată unde am ajuns. Dar ce-au toate astea de-a face cu Open Source-ul? De fapt, nu au nimic de-a face cu Open Source-ul, dar au mult de-a face cu Software-ul Liber. Încă un motiv pentru care Stallman avea dreptate. Nu-i așa că libertatea-i înțeleaptă întotdeauna?
   Avem nevoie să facem un pas înapoi și să ne dăm seama unde suntem, de fapt, cum am ajuns aici și – probabil, încă și mai important - dacă putem ieși. Și, dacă da, cum? Asta nu-i deloc o treabă plăcută. David are dreptate. Abia dacă am curaj să vă spun că am câștigat, dat fiind că, acum, supravegherea ne-o procurăm gratuit, în orice situație. Însă, pot spune că nu am pierdut. Doar ne-am aiurit singuri, dar va trebui să ne dez-aiurim repede, altfel o să-i înșelăm și pe alții, nevinovați, care habar n-au că-i lipsim de propria intimitate, pentru totdeauna. 
   Totul începe cu Internetul, de aceea e așa plăcut să mă aflu aici și să vorbesc membrilor Internet Society – o societate dedicată proiectării teoretice și dezvoltării sănătoase a unei rețele non-ierarhice („de la egal la egal”) numite „Internet”. O rețea proiectată ca o alăturare de noduri egale, fără nici o nevoie intrinsecă de ierarhizare sau de control asupra infrastructurii; o rețea care presupune că fiecare switch este o entitate independentă, de sine stătătoare, cu o voință echivalentă cu voința ființelor umane care doresc s-o controleze.
   Acesta este proiectul Rețelei: indiferent dacă o gândiți ca fiind pusă în mișcare de IPv4 sau de minunata îmbunătățire numită IPv6 - pe care n-o vom folosi, se pare, niciodată - Rețeaua are la bază ideea de comunicare de la egal la egal.
   Sigur, Rețeaua niciodată nu a ieșit CHIAR așa. Nimic din proiectul tehnic inițial nu a împiedicat alunecarea. Sau în proiectul de legare a nodurilor, de comunicare între ele. S-a ivit o problemă software. E o problemă software simplă, care are un nume din trei silabe. Se numește Microsoft. Conceptual, era o rețea proiectată să funcționeze ca o mulțime de noduri egale, dar un sistem de operare a invadat rețeaua într-un mod – o să folosesc cuvântul; ei au spus asta despre noi; eu de ce n-aș putea? - viral, timp de cincisprezece ani. Software-ul care a ocupat rețeaua era construit, clar, în jurul unei idei care n-avea nimic de-a face cu nodurile egale. Se numea „arhitectură client-server”.
   Ideea că rețeaua era o rețea de parteneri egali a devenit greu de perceput, după un timp, în special dacă erai, să zicem, o ființă umană obișnuită. Adică nu un inginer de calculatoare, un savant sau un cercetător. Nu un hacker, nu un expert. Dacă erai un om obișnuit, devenise greu de perceput faptul că arhitectura infrastructurii rețelei fusese proiectată ca bazându-se pe o colecție de noduri egale, fiindcă software-ul sistemului de operare, cu care interacționai, scotea în evidență, foarte puternic, ideea de arhitectură client-server.
   Dacă vă gândiți bine, de fapt, era chiar mai rău decât atât. Chestia aia numită „Windows” reprezenta o versiune degenerată a unui alt software, numit „XWindows”. Acesta conținea, și el, ideea de client-server, dar într-un mod pe care, astăzi, îl vedem ca „invers”. Serverul era partea de program care se găsea la extremitatea dinspre utilizatorul uman. Aceasta era viziunea XWindows asupra lumii. El făcea posibilă comunicarea între ființe umane aflate la extremitățile Rețelei și procese oarecare, localizate, arbitrar, în centrul, la mijlocul sau spre capetele acesteia. Ideea malefică adusă de Windows a fost aceea de a introduce în interiorul Internetului un arhetip social-politic. Un arhetip ce reducea ființa umană la condiția de simplu client și dădea naștere unui calculator mare, central - botezat, acum, server - care oferea clientului servicii într-o manieră coercitivă, tip „dacă nu-ți convine, nu utiliza”.
[...]
== Va urma  - To be continued ==

Niciun comentariu: