luni, 20 decembrie 2010

Florile dalbe


Florile dalbe
                                                                     de Adrian Păunescu


Așadar, nu mai e voie să cîntăm
Florile dalbe.
S-a făcut încă un pas înainte
În direcția cuceririi definitive
A fizionomiei noastre ca popor.
Nu mai e voie să cîntăm
Florile dalbe.


După ce trupele străine
Au plecat de la noi,
După ce ne-am bucurat
Că florile noastre sunt iarăși dalbe,
Auzim că nu mai avem voie să cîntăm
Florile dalbe, de Crăciun.


Crăciunul însuși nu ne era accesibil.
Singurul motiv pentru care
Crăciunul mai era sărbătorit
De cei tineri
E lipsa combustibililor:
Copiii pleacă în vacanța de Crăciun
Pentru că nu mai avem cu ce
Să încălzim școlile.
Dar florile dalbe nu se mai cîntă,
Se cîntă cîntece de mase
Din care nu înțelege nimeni
Nici un cuvînt,
Nici chiar cei care cîntă.


Nu se mai cîntă colinde,
La Radio o emisiune a mea
A fost hăcuită
Pentru că vroia să prezinte ascultătorilor
Colinde ale românilor.


Progrese mari
Semne de stabilitate
Și de prosperitate.


Dintre toți oamenii
Morții sunt cei mai fericiți
Pentru că n-au apucat momentul.
Florile dalbe se uită la noi
Veștejite.
Ce vină au ele,
Ce vină are acest neam răbdător
Care după ce că n-are pîine,
După ce că n-are căldură,
După ce că n-are Crăciun
De data aceasta se trezește
Și fără dreptul de-a cînta
Cîntecele liniștite care-i plac ?


Leru-i nu-i mai este ler,
Florile nu mai sînt dalbe
Cum am avut nenorocita inspirație
Să scriu acum cîțiva ani
Că leru-i nu-i mai este ler
Și florile nu mai sînt dalbe.


Și totuși vă spun un secret:
Cu tunurile dacă s-ar trage
În colindele românilor
Și în colindători,
Din adîncurile insondabile ale materiei
Se va ridica într-un tîrziu
Ca un murmur disprețuitor
În toată sonoritatea
Acestui spirit dacic
Colindul
Florile, florile dalbe
Leru-i ler și lelioară,
Zorior de ziuă
Seară de Crăciun


Și iar florile dalbe
Și iar leru-i ler
Și iar zorior de ziuă
Și iar seară de Crăciun
Pînă la sfîrșitul veacului
Și chiar și o veșnicie după.


Și-am zis cele ce le-am zis,
Florile dalbe
Tocmai cînd ați interzis
Florile dalbe
Și-o să spun ce cred cinstit,
Florile dalbe
O să cînt tot ce-am iubit,
Florile dalbe,


Grădinare, grădinar,
Florile dalbe,
Nu tăia așa bizar
Florile dalbe,
Că în ele de-i lovi,
Florile dalbe
Tot mai mult vor înflori,
Florile dalbe.


La anul și la mulți ani !


Breaza, 22/23 decembrie 1983
Din volumul „Poezii cenzurate”, editura Păunescu, 1990





sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Rezervația de zimbri



Rezervația de zimbri


O mie de ani, vînătorii zeloși
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani și cocoși
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!

Măreț animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeți și rafale
Dar el, melancolic, ca și la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă privește spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul și nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alții povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Și tropotul lui grea furtună anunță
Și-și duce lumina în ochii lui puri
Și tropot de zimbri viței în sămînță.

Mai bine trăiesc liniștiții plăvani
Furajul la iesle într-una le vine
Decît cel gonit de o mie de ani
Decît cel purtînd libertatea în sine.

Măreț animal și podoabă de preț
El liniște n-are, nicicînd și niciunde,
Din simplul motiv că e-atît de măreț
Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Și el nici n-a prins păcătosul învăț
Să stea-n colivie, bîrlog sau în cușcă.
Decît să-i miroasă a bici sau a hăț
Mai bine-a săgeată și-a a strigăt de pușcă.

Dar, dup-o mie de ani de coșmar
Se șterge surîsul și doliul se leagă
Pe-un munte în Hațeg, în codrul bizar,
Rămîn zece zimbri, din rasa întreagă.

Vînat fără milă, stingîndu-se lent
Frumosul din stemă abia mai tresare.
Acum, l-a votat un întreg parlament
Să fie-apărat sub pedeapsa cea mare.

Nepoții acelor zeloși vînători
Îl roagă pe zimbru să se înmulțească
Dar el ar muri și de-o mie de ori
Decît înc-o dată un zimbru să nască.

Sătui de prigoană, cu un muget absent,
Abia de mai pasc și mai leorpăie apă
Și nici nu le pasă că un parlament
Bătrîna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiți, zac în mare plictis
Nimic nu-i irită – sînt parcă strigoii
Pe care o mie de ani i-au trimis
Să-ncarce de-o nouă revoltă și boii.

Greoi cum sînt ei, ca surparea de zid,
Chiar viața și-ar lua-o, dar nu au unealtă.
Și-atunci stau cu-ncetul și se sinucid
Nici ochii, spre umbra cu arc nu-i mai saltă.

Și cîntă ce cîntă acei ce-i păzesc:
„Ridică-te, zimbru, tradiție sfîntă!”
Dar pofta s-a stins: în mileniul cîinesc
Degeaba al zimbrilor imn li se cîntă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om.
Sătui de prigoană, așteaptă un glonte.
Blocați în pădure, în ultim sindrom
Li-i moartea plăcere și viața un front e.


Și stă rezervația ca un azil
În care nimic nu mai vrea să se nască
Și zimbrul e, astăzi, cu voia, steril
Și poartă o față de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit!
Destul i-au tăiat din copite cu coasa!
Colos mineral, zace zimbrul scîrbit
Strivindu-și în sine jignirea și rasa.

Și mugetul lui, ca de vechi patefon,
Abia mai ridică suflarea bolnavă.
I-au tras și lumină, i-au pus telefon,
Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă, celulele sale s-au pus
Și creierii lui sînt uscați de prigoană
Puteri ca să pască aproape că nu-s.
Și paznicii-i dau apă dulce din cană...

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar
Sînt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul
S-a tras și din stemă, s-a tras din ziar
Și pleacă, tăcut, și din ultimul timbru.

Rugina, pe puștile morților vechi
Cît molia este, pe arc și săgeată,
Dar zimbrii păstrează distante perechi
Și nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam, chinuit mii de ani,
Un neam luminat și puternic și mîndru.
Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,
Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.


Ascultați poezia, în recitarea originală a lui Adrian Păunescu, aici.


miercuri, 13 octombrie 2010

Ați spus „proprietate intelectuală”? Este o iluzie...


Traducere: Răzvan Sandu

A ajuns să fie la modă să arunci dreptul de autor (copyright-ul), patentele și mărcile comerciale – trei entități diferite, care implică trei seturi diferite de legi – plus o duzină de alte legi, într-o „oală” comună, numită „proprietate intelectuală”. Acest termen, distorsionant și confuz, nu este utilizat în mod întâmplător. Companiile care au de câștigat de pe urma acestei confuzii îl promovează. Cea mai sigură metodă de a lămuri confuzia este să respingeți acest termen cu totul.

Conform celor spuse de profesorul Mark Lemley, care predă acum la Facultatea de Drept din Stanford, folosirea extensivă a termenului „proprietate intelectuală” este o modă care a survenit după fondarea, în 1967, a Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (World “Intellectual Property” Organization - WIPO) și care a devenit comună doar în ultimii ani. Formal, WIPO este o organizație a Națiunilor Unite, dar reprezintă interesele deținătorilor de drepturi de autor, patente și mărci comerciale.

Termenul are o nuanță părtinitoare, care nu este greu de observat: el sugerează că trebuie să gândim despre drepturi de autor, patente și mărci comerciale ca și despre drepturile de proprietate asupra bunurilor fizice. (Această analogie este în contradicție cu teoriile juridice despre legea dreptului de autor, legea patentelor și legea mărcilor comerciale, dar numai specialiștii știu asta). De fapt, aceste legi nu prea seamănă cu cea care se referă la dreptul de proprietate asupra bunurilor fizice, dar folosirea termenului confuz „proprietate intelectuală” determină corpurile legiuitoare să modifice legile, astfel încât asemănarea să crească. Deoarece acestea sunt chiar schimbările dorite de companiile ce dețin drepturi de autor, patente sau mărci comerciale, părtinirea introdusă de termenul „proprietate intelectuală” le convine.

Lipsa de neutralitate este un motiv suficient pentru a respinge termenul; în numeroase rânduri, oamenii mi-au cerut să propun o denumire alternativă pentru această categorie generală – sau au propus propriile lor denumiri, uneori hazlii. Sugestiile includ IMP (de la Imposed Monopoly Privileges – Privilegii Impuse de Monopoluri) sau GOLEM-uri (de la Government-Originated Legally Enforced Monopolies – Monopoluri inițiate de Guvern și Impuse prin Lege). Unii vorbesc despre „regimuri de drepturi exclusive”, dar a spune „drepturi” atunci când vorbești despre restricții este, din nou, o contradicție.

Folosirea unora dintre termenii alternativi ar reprezenta o oarecare îmbunătățire, dar este o greșeală să înlocuiești „proprietate intelectuală” cu orice alt termen. Un nume diferit nu va rezolva problema de bază a expresiei: suprageneralizarea. Nu există acel „ceva” numit „proprietate intelectuală” - este o iluzie. Singurul motiv pentru care oamenii tot mai cred că are rost să vorbească despre o asfel de categorie generală este acela că folosirea prelungită a termenului incorect i-a indus profund în eroare.

În cel mai bun caz, „proprietate intelectuală” este o expresie acoperitoare pentru legi disparate. Persoanele fără pregătire juridică, care aud că un singur termen se aplică acestor legi diferite, tind să creadă că ele au un principiu comun și că funcționează similar.

Nimic nu este mai departe de realitate. Cele trei legi au origini diferite, au evoluat separat, acoperă activități diferite, cuprind seturi de reguli diferite și dau naștere la probleme sociale care nu au nimic în comun.

Legea dreptului de autor (copyright) a fost proiectată să încurajeze creația și arta și acoperă detaliile exprimării unei opere. Legea patentelor a fost gândită să încurajeze publicarea unor invenții utile, cu prețul de a conferi aceluia care publică o astfel de idee un monopol temporar asupra ei – un preț care merită plătit în unele domenii, iar în altele nu.

Din contră, legea mărcilor comerciale nu intenționa să încurajeze nici un mod anume de a acționa, ci doar să permită cumpărătorilor să știe ce anume cumpără. Din păcate, sub influența derutantă a termenului „proprietate intelectuală”, unii legiuitori au transformat-o într-o schemă care stimulează reclama anumitor produse.

Fiindcă legile acestea s-au dezvoltat independent, ele sunt diferite în fiecare detaliu - ca și în ceea ce privește principiile și metodele lor de bază. Deci, dacă învățați ceva despre legea dreptului de autor, este înțelept să presupuneți că în legea patentelor lucrurile stau altfel. Rareori vă veți înșela!

De obicei, oamenii spun „proprietate intelectuală” atunci când, de fapt, se referă la o categorie mai restrânsă sau mai largă. De exemplu, țările bogate impun legi nedrepte celor sărace, pentru a stoarce bani de la ele. Unele dintre acestea sunt legi referitoare la „proprietatea intelectuală”, altele nu; cu toate acestea, cei care critică practica caută această etichetă pentru că le-a devenit familiară. Folosind-o, ei denaturează natura faptelor. Ar fi mai bine să se utilizeze un termen precis, cum ar fi „colonizare legislativă”, pentru a se ajunge la esența fenomenului.

Profanii nu sunt singurii care sunt derutați de această expresie. Chiar și profesorii de drept, care predau despre legile amintite, sunt ademeniți și zăpăciți de seducția termenului „proprietate intelectuală”, ajungând să facă afirmații ce contrazic fapte pe care deja le cunosc. De exemplu, un profesor a scris, în 2006:

Spre deosebire de descendenții lor care pun acum bazele WIPO, creatorii Constituției americane aveau o atitudine principială, pro-concurențială, în ceea ce privește proprietatea intelectuală. Ei știau că drepturile sunt necesare dar... au ales să lege mâinile Congresului, restrângându-i puterile în multe feluri.”

Afirmația se referă la Articolul 1, Secțiunea 8, Paragraful 8 din Constituția Statelor Unite, care autorizează legea dreptului de autor și legea patentelor. Paragraful acela, totuși, nu are nimic de-a face cu legea mărcilor comerciale sau cu multe altele. Termenul „proprietate intelectuală” îl determină pe acel profesor să facă generalizări false.

De asemenea, termenul „proprietate intelectuală” duce la o gândire simplistă. El îi face pe oameni să-și concentreze atenția asupra asemănării superficiale pe care aceste legi o au - privilegiile artificiale create pentru unele dintre părțile interesate – și să ignore detaliile ce dau substanța legilor: restricțiile specifice pe care fiecare lege le impune publicului și consecințele lor. Concentrarea simplistă pe forma și nu pe fondul legilor duce la o abordare fals „economică” a tuturor implicațiilor ulterioare.

Aici, economia acționează, așa cum se întâmplă în multe cazuri, ca un vehicul pentru premise ce nu sunt atent examinate în prealabil. Spre exemplu, pentru judecăți de valoare - cum ar fi aceea că importantă este valoarea producției și nu libertatea sau etica vieții - sau pentru presupuneri false bazate pe fapte – cum ar fi acelea că existența drepturilor de autor în muzică ajută muzicienii sau că patentele farmaceutice finanțează cercetările în medicină.

O altă problemă este și aceea că, la scara largă impusă de termenul „proprietate intelectuală”, efectele specifice ale fiecărei legi în parte devin greu observabile. Aceste efecte provin din particularitățile fiecăreia – adică exact zona pe care termenul „proprietate intelectuală” îi încurajează pe oameni s-o ignore. De exemplu, o problemă ridicată de legea dreptului de autor este întrebarea dacă schimbul liber de înregistrări muzicale trebuie permis; legea patentelor n-are nimic de-a face cu asta. Legea patentelor ridică întrebări cum ar fi aceea dacă țărilor sărace ar trebui să li se permită să producă medicamente și să le vândă ieftin pentru a ajuta sănătatea oamenilor; legea dreptului de autor nu are nimic în comun cu asta.

Nici una dintre aceste probleme nu este strict economică, iar aspectele non-economice sunt foarte variate; folosirea generalizărilor „economice” supeficiale atunci când vorbim despre asta duce doar la ignorarea diferențelor. Punerea împreună a mai multor legi sub umbrela „proprietății intelectuale” ne împiedică să gândim clar despre fiecare dintre ele, luată în parte.

Astfel, orice opinie despre „problema proprietății intelectuale” și orice generalizare despre această categorie este, mai mult ca sigur, prostească. Dacă credeți că toate legile acestea reprezintă o singură problemă, atunci aveți tendința de a vă forma opiniile din generalități mult prea largi și grosiere, care nu sunt bune.

Dacă doriți să judecați clar despre chestiunile ridicate de patente, drepturi de autor, mărci comerciale sau multe alte legi de acest gen, atunci primul pas pe care trebuie să-l faceți este să renunțați la obiceiul de a le gândi unitar și să le tratați separat. Al doilea pas este acela de a respinge viziunea simplistă și limitată pe care o sugerează termenul „proprietate intelectuală”. Luați în considerare fiecare aspect, separat, și veți avea șansa de a-l judeca bine.

Și dacă este vorba să reformăm WIPO, haideți, printre altele, să propunem să i se schimbe numele.

vineri, 27 august 2010

Neutralitatea Internetului: este nevoie să acționați !


La 30 septembrie 2010 expiră termenul pentru care companiile din Uniunea Europeană pot să-și spună părerea despre oportunitatea menținerii Neutralității Internet-ului.

Până la această dată, firmele pot răspunde chestionarului Uniunii Europene, trimițând fișierul PDF completat.

Pentru cei care nu știu deja, fără Net Neutrality se va ajunge ca furnizorii de Internet să capete dreptul de a prioritiza traficul de rețea și anumite categorii de servicii digitale în funcție de „cine plătește mai mult” (advertising) sau alte interese de companie, mai mult sau mai puțin obscure. Altfel spus, pe Internet nu se va mai auzi decât „vocea” marilor companii BigBrother, cu resurse financiare foarte mari.

Promotoarea consultării europene este d-na Neelie Kroes.

Cred că membrii comunității de Software Liber românești - aceia dintre ei care au un cuvânt de spus în vreo firmă - pot aduce o contribuție la menținerea Neutralității Internetului, spunându-și părerea și trimițând formularul PDF completat.


Prin „efect de rețea”, puteți informa alte persoane pe care le știți preocupate de ideea de Libertate, rugându-le să trimită formularul și să atragă, la rândul lor, și atenția altora (inclusiv în grupuri specifice de pe rețelele sociale - Facebook, LinkedIn, Twitter, Identi.ca, etc.).


Despre morală, Biserică și stat


„Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Știinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este, din punctul de vedere al Absolutului religios, egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poți s-o schimbi, ca pe tren, la care stație vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primește de sus, sau nu o primește deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpânirea absolută a moralei religioase creștine. Dogmele creștine trebuie să poruncească normale morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creștin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creștine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă și fiecare face ce vrea."   Petre ȚUȚEA

sâmbătă, 31 iulie 2010

Telefoane Android (GNU/Linux) pe piața din România



Ca IT-ist, primesc multe întrebări de la prieteni care ar dori să știe ce telefoane mobile îi sfătuiesc să cumpere.

Desigur, nu există o „rețetă universală”, dar am recomandat întotdeauna telefoanele bazate pe GNU/Linux, mai precis pe sistemele de operare Android (promovat de Google) sau Meego/Maemo (de la Intel și Nokia). De ce ? Sunt multe motive, dar unele importante ar fi imunitatea foarte bună la viruși (treceți cu aceste mobile prin rețele wireless străine, nu ?), ușurința în utilizare și ritmul galopant în care software-ul Android este dezvoltat, îmbunătățit și corectat.

Altfel spus, dacă Symbian (devenit acum Software Liber) sau Windows Mobile reprezintă trecutul (aparatele tradiționale, cu care fusesem obișnuiți până acum câțiva ani), Android este viitorul dispozitivelor mobile (noua generație).

Online, oferta este foarte bogată, dar am încercat să compilez o listă a modelelor care se găsesc în prezent, în magazine sau pe site-urile din România.


Iată, mai jos, câteva modele de telefoane GNU/Linux și prețurile lor - în ordine aleatoare:


Motorola Milestone (comercializat ca Motorola Droid în Statele Unite)
 





Nokia N900  (cu Maemo)




HTC Desire (Orange, Vodafone)




Samsung I9000 Galaxy S (Orange, Vodafone)



Sony Ericsson Xperia X10 (Orange, MarketOnline)




HTC Hero Black


HTC Legend




Orange Boston



HTC Tatoo




Sony Ericsson Xperia X10 mini


HTC Wildfire



Acer beTouch E110



Samsung I5700 Galaxy Spica



Dacă auziți pe cineva spunând că GNU/Linux nu este un sistem de operare răspândit sau prea prietenos, mai gândiți-vă. Fără să știți, s-ar putea să aveți un exemplar Linux chiar în buzunarul Dvs. de la cămașă...   :-)

[Update 2 august 2010] : Dintr-un articol de pe blogul CHIP, aflu că piața de telefoane Android a avut o creștere de 886% față de anul trecut, iar Windows mobile e în scădere. Wow !!!


Unde sunt cei care nu mai sunt ?


Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt ?
Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt ?
Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns.

Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt ?
Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.




luni, 12 iulie 2010

Guvernul britanic folosește Software Liber, pentru a economisi bani publici


Adevărul de azi aduce în fața publicului român nespecialist în calculatoare o știre care, pentru mulți IT-iști, nu mai este demult o noutate:

(Și) ca o măsură îndreptată împotriva crizei financiare, diversele agenții ale guvernului britanic înlocuiesc programele Microsoft (Windows, Word, Excel, etc.) cu Software Liber (și gratuit), în special GNU/Linux și OpenOffice.org.

Măsura luată de englezi nu este nici pe departe singulară, majoritatea guvernelor europene fiind demult angajate pe calea înlocuirii programelor proprietare, neinteroperabile și scumpe, cu alternativele lor libere (de cele mai multe ori gratuite).

Mă întreb oare când vom vedea asta și în România - poate în Proiectul național e-România ?

sâmbătă, 10 iulie 2010

Richard Stallman: prezentarea video susținută la conferința eLiberatica, ediția 2009



     În mai 2009, am avut plăcerea deosebită să fiu invitat la eLiberatica, întâlnirea anuală dedicată Software-ului Liber în România. Amabilii organizatorii ai acestei conferințe - o întâlnire care se ridică la cote de pasiune intelectuală ce ating efervescența, greu de egalat la noi în țară - sunt Agora Media și dl. Lucian Savluc.
     La eLiberatica 2009, publicul a putut urmări și o prezentare video trimisă special de Richard M. Stallman, președintele și fondatorul Free Software Foundation. Pentru cei interesați, iată aici textul acestei prezentări, pe care sper să v-o pot oferi, cu altă ocazie, și în varianta tradusă în românește.
     Licența materialului este Creative Commons 3; transcrierea de pe video a fost realizată de mine.


Richard M. Stallman: Video Presentation at eLiberatica 2009 Free Software Conference - Bucharest, Romania

Please see video (4 parts) at  http://www.youtube.com/view_play_list?p=F76DCDADA970F6B0


Part 1: http://www.youtube.com/watch?v=FbvUG9zvVjw


Who controls your computer? Forty years ago people used to be very worried that computers would take over the world. They were very afraid but now we know that computers do what people tell them to do - and nothing else. Which people tell your computer what to do? Is your computer doing what you tell it to do or is it doing what Microsoft tells it to do? If you're running Windows, it's Microsoft that really tells your computer what to do. But if you're using MacOS, then it's Apple that really tells your computer what to do. Or maybe some of the time it's Adobe that tells your computer what to do. Or a bunch of other companies that make proprietary software. Because if you are using proprietary software on your computer, that means the program's developer controls what it does and you, the user, don't. And that's why it's vital to use Free Software, ”free” as in ”freedom”. Free Software means software that respects the users' freedom and the social solidarity of the users' community. So, it's ”free” as in ”freedom” , not as in price: think of ”free speech”, not ”free beer” if you want to understand the word ”free” when it appears in the combination ”Free Sofware”. Free Software respects the user's freedom, but proprietary software keeps the users divided and helpless. Divided, because they're forbidden to share it; and helpless, because they don't have the source code, so they can't change it, they can't even independently check what it's really doing to them – and, often, it does something rather nasty. However, what I've said is rather general: software should respect your freedom: what exactly this that mean? I need to say something more specific. A program is Free Software if you, the user, have the four essential freedoms. Freedom 0 is the freedom to run the program as you wish. Freedom 1 is the freedom to study the source code and then change it to make the program do what you wish. Freedom 2 is the freedom to help your neighbour – that's the freedom to make and distribute exact copies of the program to others, when you wish. And Freedom 3 is the freedom to contribute to your community: that's the freedom to distribute copies of your modified versions, when you wish. If the program gives you all four of the essential freedoms, than it's Free Software, which means that the social system of its distribution and use is ethical, because it respects the users' freedom and the users community. But, if one of these freedoms is missing or insufficient, then the program is proprietary software, users subjugating software, because the social system of its distribution and use puts the developer in a position of power over the users, which means it doesn't respect their freedom: the users of that program are not fully in control of what it does. Thus, to develop a free program and make it available to others is a contribution to society – how much of a contribution, that depends of all the details, but, at least is being offered to society in an ethical way. But, when a program is proprietary software, its use is a social problem. If the program has attractive features, those are the bait for the trap: they attract users to give up their freedom and become users of this program – and, really, that shouldn't happen, it shouldn't be done at all. The aim of the Free Software Movement is to put an end to this social problem: all software should be free, so that all users can be free. But why are these four freedoms essential? Why define Free Software this way? Each of these freedoms is essential for a reason. Freedom 2, the freedom to help your neighbour, is essential on fundamental moral grounds, so that you can lead an upright ethical life, as a good member of your community. If you use a program that does not give you Freedom no. 2, the freedom to redistribute exact copies when you wish, then you are in danger of falling into a moral dilemma. At any moment, whenever your friend says: ”This program is nice, could I have a copy?”, at that moment you would face a choice between two evils. One evil is to give your friend a copy and violate the license of the program; the other evil is to deny your friend a copy and comply with the license of the program. If you're in the dilemma, you ought to choose the lesser evil which is to give your friend a copy and violate the license of the program. What makes this evil the lesser evil? Well, if you can't avoid doing wrong to somebody or other, it's better to do wrong to the one who deserves it: the developer of the program. You see, we can assume that your friend is a good friend and a good member of your community and normally deserves your cooperation. By contrast, the developer of this proprietary program has deliberately attacked the social solidarity of your community. So, if you're stucked doing wrong either to your friend or the developer, do it to the developer. But, being the lesser evil, this not mean it's good. It's never a good thing to make an agreement and break it – not even in cases like this, where the agreement is inherently evil and keeping it is worse than breaking it; still, breaking it is not good. And, if you give your friend a copy, what would she have? She would have an unauthorised copy of a proprietary program - and that's something rather nasty, almost as nasty as an authorised copy would be.


So, once you have fully understood this dilemma, what should you really do? What you should do is make sure you are never in this dilemma. I know of two ways to do that. One is: don't have any friends. That's the method implicitly suggested by the proprietary software developers. The other method is: reject proprietary software! If you don't have the program, you don't have to worry what you will do if your friend asks for a copy from you. That is my method. If someone offers me an attractive, convenient program on the condition I promise not to share with other people, I say ”No”, I say ”My conscience will not allow me to accept such a condition”. And that's you should say, too. And you should also reject the propaganda terms that the proprietary software developers use to demonize the act of cooperation - terms like ”pirate”. When they compare people who share software with pirates, what are they really saying? They're saying that helping your neighbour is the moral equivalent of attacking a ship. Morally speaking, nothing could be more wrong than that, because attacking ships is very bad, but helping your friends and your neighbours is good. So, don't call it ”piracy”. When they call it ”piracy”, say ”No”. When people ask me what do I think of ”piracy”, I say ”Attacking ships is very bad”. And when they ask me what I think of ”software piracy” or ”music piracy” I say ”As far as I know, pirates don't attack using computers or by playing musical instruments badly, they use arms”. Don't fall into the trap of repeating the enemy's propaganda.

So, that's the reason for Freedom 2, the freedom to help your neighbour, the freedom to redistribute exact copies of the program when you wish. Freedom 0, the freedom to run the program as you wish is essential for a different reason, so you can control your computing. It may be surprising, but there are proprietary programs that restrict even how people, the authorised users, use the authorised copies. That's obviously not having control of your computing! So Freedom 0 is essential, but it's not enough, because that just means you can either do or not do whatever the code of the program is set up to permit, and it's the developer who decides that, so the developer still controls you. Not through the license, but instead through the code of the program, but it comes to the same thing. So, in order to control your computing, you also need Freedom 1, which is the freedom to study the source code and then change it, to make the program do what you wish – this way, you decide what your computing is gonna be, instead of letting the developer decide and impose his decisions on you. Now, if you use a program without Freedom 1, you can't even tell what it's doing: many of these programs have malicious features, to do things like spy on the user, restrict the user, even attack the user. One proprietary program you may of heard of, that does all three, is called Microsoft Windows: we know of features to spy on the user, we know of Digital Restrictions Management or DRM features, designed to restrict users and we know of a backdoor that enables Microsoft to attack the user; in fact, this backdoor is so gaping that Microsoft has total control over the user, because Microsoft can forcibly change the software at any time, without asking the user's permission. So that user may think he controls his computer, but, really, Microsoft has total power!

But, please don't think that Microsoft is uniquely evil and only Microsoft would do this. In fact, MacOS X is pretty much the same: we know of features to restrict the user - Digital Restrictions Management – and there is a backdoor which allows Apple to forcibly change the software in any way, at any time, without asking the user's permission. So it's just as bad, there's nothing to choose from between them.

And this appears to be the natural endpoint of proprietary software: many cellphones are set up the same way. There is a company that can change the software whenever it wishes and the user who supposedly owns the cellphone has nothing to say about it. What it's happening here is: proprietary software is a system that gives the developer unjust power over the users. Now, when someone greedy has unjust power over others, what is he going to do with this power? He's gonna use it to try to get more power, more and more, until he has total power. And that's what they've done! Several different companies, in parallel. So, this is what proprietary software tends to lead to: total power, not just power that they shouldn't have.

Now, I won't claim that all the developers of proprietary software put in malicious features: I suppose some do and some don't. But, when a program doesn't give you Freedom no. 1, there is no way to tell if it has malicious features - in general. Once in a while we discover some, but, there are many programs in which we don't know of any malicious features. But maybe they have them or maybe they don't: we can't identify among all the programs without Freedom 1, we can't identify any that certainly have no malicious features – cause there's no way to check! But I presume they are some. The problem is: you never know if the program you're using is one of them! But, even, know, we can identify those programs, I can make a statement about them all: their developers are humans, so they make mistakes. And the code of those programs has bugs, and a user of a program without Freedom 1 is just as helpless facing an accidental bug as facing an intentional malicious feature. If you use a program without Freedom 1, you are a prisoner of the software you use.


We, the developers of Free Software, are humans too, so we also make mistakes and the code of our free programs has bugs. But, if you encounter a bug in our code – or anything you don't like – you are free to change it, cause we didn't make you a prisoner. We can't be perfect, we can respect your freedom. Thus, Freedom 1 is essential, but it's not enough, because that's the freedom to personally study and change the source code. What if you're one of those millions of users that don't know how to program? Than you can't study and change the source code yourself; but even for programmers like me, Freedom 1 is not enough, because there is so much Free Software in the world that nobody is capable of studying and mastering all the source code and personally making all the changes that she may want - because that is more work than any one human being can do. So the only way we can fully have control of our computing is to do it working together, cooperating – and for that we need Freedom 3, the freedom to contribute to your community, the freedom to distribute copies of your modified versions, when you wish. This allows people to cooperate. Here's an example: suppose a few people release a free program and a lot of us use it because we like it, but we wish it has certain additional features; or someone can start with this version, add some of those features and release his modified version; and someone else can start with that, add some more features and release her modified version; and then a few people can start with that, add the rest of these features and release their modified version; and then we'll have those features and we'll say ”Thank you for cooperating to make these improvements”.

And thus, when we have all four freedoms, we, the users, are in control of our own computing lives. Now, all the users get the benefit of the four freedoms. Every user can directly exercise Freedoms 0 and 2, the freedom to run the program as you wish and freedom to redistribute exact copies, because these don't require programming: anybody who can use the program can figure out how to do these things and they do them. Freedoms 1 and 3, the freedom to study and change the source code and then optionally distribute copies of your modified versions, these entail programming, so not everybody knows how to do them. And so there are people who can directly exercise these freedoms. But, when others, the programmers, exercise these freedoms and when they publish their modified versions, all the rest of us can then install those modified versions or not, as we prefer. So we all receive the benefits of living in a society where people have the four freedoms, even when we don't exercise them directly. In addition, those who don't know how to program and can't directly exercise Freedoms 1 and 3, can indirectly take advantage of them. Suppose that you run a business which uses computers, as most businesses do, but supppose that you don't know anything about programming, cause your business is in some other field. Most businesses are not in the software field: they use computers, but they use them to do other things. Well, if you recognise that, supposing a program were changed, your business would run more efficiently and you'd make more money, it would be worth it to you to pay a programmer to implement that change, if the price is right. So, if it's Free Software, you can look around for a programmer who's willing to undertake the changes you want, or some fraction of them, for a price you think it's suitable. Then you exercise your Freedom no. 2 to give that programmer an exact copy of the version that you are using. Then that programmer exercises his Freedom 1, studying the source code of that version and changing it to implement the changes you wanted. And then, he exercises his Freedom no. 3, to give you a copy of his modified version. An then, assumming it works, you pay him for this work.

So, in this scenario, you use the fact that other users have Freedoms 1 and 3, you pay them to exercise those freedoms for you, and so you get the benefit. An important part of Free Software business works this way, and this is why Free Software is a tremenduos benefit to all businesses that use computers: they deserve the four freedoms, just as individuals in their non-commercial lives deserve the four freedoms, just as every user deserves the four freedoms.

And the end, combined result of the four freedoms is democracy. A free program develops democratically, under the control of its users. Because all the users can participate as much as they wish in the social decision about the future of this program, which is simply the sum total of all the individual decisions that people make about what to do with the program. By contrast, a proprietary program develops under the dictatorship of its developer, the autocracy of its developer, who uses that program as an instrument to impose his power on users who he can then bully, command and mistreat – and exploit. So, on one hand we have individual freedom, social solidarity and democracy; on the other, we have a dictatorship. Society must choose Free Software and reject proprietary software. There is no excuse for anyone to have the unjust power that proprietary software gives to its developer. You shouldn't let anyone have that kind of power over you, so you need to reject proprietary software. But society also should reject it.

The aim of the Free Sofware movement is the liberation of the cyberspace and all his inhabitants – we should all have freedom!


This is why, in 1983, I announced the plan to develop the GNU Operating System. It wasn't just that I've felt like developing an operating system; of course, I knew any programming project would be fun if I succeded in doing it, but that's not what it was about – the reason was for freedom. Because, at the time, it was impossible to use a computer and have freedom. Because a computer won't run without an operating system and all the operating systems for the modern computers of the day were proprietary, so there was no way to buy an new computer and run it and have freedom. You always had to install a proprietary operating system and that meant giving up your freedom. So, how can I change that? I didn't think I could change it by organizing a protest movement, because too few people agreed with me. So, instead, I had the idea that I could change the situation by developing another operating system and I stood a chance of succeding at that because operating system development was my field; and then, being the author, I could legally make it free, giving all users freedom and then, everybody will be able to use their computers in freedom with the system I would write. So, I decided to invite other people to join in the development to make it Free Software... [sorry]... to get it done sooner and... [I guess I should take that over]... I decided to invite others to join in the development to get it finished sooner, I decided to follow the design of Unix so that it would be a portable system, capable of running on various different kinds of computers, cause I knew that in five or ten years computers would be different, I wanted the system to continue to be capable of running on future computers. And then I decided to make it compatible with Unix, so that the many users of Unix would find it easy to switch. And then I gave it the name GNU, as a joke, because GNU it's a recursive acronym: it stands for ”GNU's Not Unix”. Now, this follows a custom among certain programmers and community which I belong to, that when you had to write a new program similar to some existing program, a humorous way of giving credit to the older program was you could give your program a name which is a recursive acronym saying that your program is not the other one. So, I've followed that tradition, especially since it gave me the opportunity to use the funniest word in the English language as the name. The reason this word is so full of humour is because, according to the dictionary, the G is silent and is pronounced ” 'NU ” (”new”), so any time you wanted to write the word ”GNU”, you can spell it ”G.N.U” and you've got a joke – maybe not a very good joke, but there are lots of them. However, when it's the name of our system, please do not follow the dictionary: if you talk about the ”New” Operating System, you'll get people confused. You see, we've been working on it for 25 years now, so it's not new anymore, but it still is GNU. And it will be always be GNU, even if some people make the mistake of calling it Linux. But how that strange error get started? Well, what happened was, in 1990, we had almost all of the system but one important piece was missing, so the Free Software Foundation hired somebody to write that piece. That piece is called the kernel: it's the program that allocates the computer's resources to the other programs that it run. Well, our kernel project took a long time, it sort of runs but it doesn't works very well, so we don't use it. And someone else wrote a kernel, in 1991, and it released it under the name ”Linux”. Initially, it was not Free Software, but in 1992 he changed the license and he made it Free Software; so, at that point, the combination of the almost complete GNU system and Linux, this one other program, made a complete free operating system. And this is what made it possible, for the first time, to buy a PC and use it in freedom by installing a complete free operating system – a system which is basically the GNU system but which also contains this program, Linux. So, if you call it ”GNU/Linux” or ”GNU+Linux” you give credit to the people who started the development, as well as to the person who developed the last piece that finished it.

Today, tens of millions of people run the GNU/Linux system, maybe more than a hundred million. Unfortunately, that's still a small fraction of computer users and, even worse, most of those people still use some proprietary programs, so they have not completely attained freedom. Nearly all of the hundreds of distributions of GNU/Linux contain proprietary programs or install proprietary programs or stirr users toward proprietary programs, which means that they're not entirely ethical. So on gnu.org or fsf.org you can find the list of the few GNU/Linux distributions which are entirely free, which don't recommend the people give up their freedom. If you value freedom, you need to use one of them; but, above all, if you you value freedom, you need to teach other people to value freedom. Because if they are few of us and we try to fight to defend our freedom, our chances of winning are smaller, but if we teach other people to appreciate freedom also and they join in, our chances are greater. This is why I don't participate in advocating Open Source. You see, Open Source is basically a way of talking about Free Software, but hushing up the issue of freedom. The people who chose to start saying ”Open Source” in 1998 were the people in the Free Software community that didn't want to raise this question at all: somehow, it made them feel unconfortable or they thought they would make other people feel unconfortable or, some of them, wanted to distribute proprietary software and they didn't want their potential customers to see any reason to say ”No” to it. So, for their various reasons, they chose to forget about freedom, they chose to construct a different discourse but never raise this issue. Well, if people develop Free Software for those motives, their contribution is still good; but, in the long term, our future depends above all on what we value. If we value freedom, we will make an effort to gain freedom and to hold on to our freedom; if we don't know what freedom means, if we've never even heard the concept, we're not likely to make that effort. So, I came to the conclusion that there's simply no use in promoting Open Source, it was a distraction, because it failed to mention the most important point. That's why I give speeches like this, talking about Free Software. I hope you'll join me in spreading the ideas of Free Software; for more information, look at gnu.org and fsf.org. We also have sister organizations, FSF Europe, which is at fsfeurope.org, FSF Latin America, which is at fsfla.org and FSF India, which is at gnu.org.in. Thank you very much!







joi, 15 aprilie 2010

În București: panourile digitale de publicitate folosesc Fedora Linux !


Zilele trecute, în București, trecând prin intersecția dintre Șos. Pipera și b-dul Alexandru Șerbănescu, pe unul dintre panourile digitale amplasate în zonă, mă întâmpină următoarea imagine familiară:



Sistemul de operare care asigură afișarea spoturilor publicitare tocmai pornea - și am constatat, cu nedisimulată plăcere, că este Fedora Linux !

Cine spunea că Software-ul Liber nu este foarte răspândit ?


joi, 8 aprilie 2010

Un manifest pentru o e-Românie deschisă




Asociația pentru Tehnologie și Internet (APTI) a publicat o inițiativă (principii-cadru) pentru ca proiectul guvernamental e-România, susținut cu 500 milioane € de la bugetul public, să devină un proiect deschis și cu adevărat util românilor.

Inițiativa este concepută ca o scrisoare deschisă adresată d-lui Gabriel Sandu, Ministrul Comunicațiilor - scrisoare care conține setul de principii propus.

Cine dorește să citească și, eventual, să semneze acest document, o poate face - doar pe durată determinată - la:

http://www.apti.ro/proiect-deschis-eRomania


Semnarea se face trimițând datele de contact - nume, numele firmei, website - la adresa "semnatura @ apti punct ro".

marți, 2 martie 2010

Comunicat de presă Ziua Eliberării Documentelor 2010: Ajutați-ne să răspândim vestea!


Ziua Eliberării Documentelor 2010


Eliberați-vă documentele, salvați-vă informația!
http://fsfe.org/news/2010/news-20100302-01.en.html


Veți fi capabili să vă citiți propriile documente de birou peste douăzeci de ani? În fiecare zi, milioane de utilizatori de calculatoare, ca Dumneavoastră, editează texte și foi de calcul, fac fotografii și înregistrări audio și video. Ce s-ar întâmpla dacă nu v-ați mai putea reciti scrisorile personale sau dacă nici n-ați mai putea deschide albumul cu poze din luma de miere? Ce s-ar întâmpla dacă nu veți mai putea partaja aceste fișiere cu prietenii, fiindcă programele pe care le folosiți nu pot interacționa? Pentru a vă ajuta să faceți documentele Dumneavoastră rezistente în timp, celebrăm Ziua Eliberării Documentelor (Document Freedom Day – DFD) pe 31 martie.

Există o soluție simplă: Standarde Deschise și formate de fișier deschise, bazate pe ele. Orice persoană și orice program poate salva documente în aceste formate și se poate asigura că lumea va putea citi aceste fișiere, indiferent de software-ul pe care îl folosește. Oricine poate scrie programe care sa citească și să scrie fișiere în aceste formate. Internetul a fost construit pe Standarde Deschise și acesta este motivul pentru care vedeți atât de multă inovație online.

De Ziua Eliberării Documentelor, vom aduce în atenția publicului formatele de fișier deschise și Standardele Deschise organizând activități în toată lumea, împreună cu organizațiile partenere și voluntari.

În toată luna martie, vom răspândi vestea despre formatele de fișier deschise și Standardele Deschise. Vom publica informații, vom discuta cu presa, vom povesti prietenilor despre ele și vom răspândi logo-ul DFD pe tot Internet-ul.

Există multe căi prin care puteți lua parte la această campanie, așa că alegeți-vă una și fiți alături de noi:
  • Puneți un banner pe website-ul Dumneavoastră, creând o legătură la site-ul DFD. Puteți găsi bannere în secțiunea Artwork a website-ului nostru;
  • Publicați un post de blog despre Ziua Eliberării Documentelor sau Standarde Deschise și răspândiți vestea despre campanie. Trimiteți-ne o adresă Web si o vom include pe website-ul DFD;
  • Folosiți microblogul Dumneavoastră pentru a răspândi știri și articole despre DFD! Etichetați-le folosind !dfd sau #dfd2010
  • Organizați o activitate în orașul Dumneavoastră pe 31 martie. Pentru idei despre activități, consultați website-ul Zilei Eliberării Documentelor;
  •  Donați bani pentru DFD. Contribuția Dumneavostră face posibilă Ziua Eliberării Documentelor!
  •  Deveniți organizație parteneră. Contactați echipa noastră de campanie pentru a afla cum trebuie procedat.

    Vreți să aflați mai multe despre Standarde Deschise?

    Ziua Eliberării Documentelor are ca scop să vă ajute să deveniți cu adevărat proprietarii datelor Dumneavoastră. Nu trebuie să fiți legați de anumite programe pentru a putea trăi în lumea digitală și nu trebuie să fiți obligat să folosiți un anumit software pentru a interacționa cu guvernul dumneavoastră, cu școala sau cu oricine altcineva.

    Pentru mai multe informații despre Ziua Eliberării Documentelor, vizitați site-ul nostru: www.documentfreedom.org

    Contact:

    Fernanda Weiden
    Coordonator al Campaniei DFD
    Email: weiden -at- fsfeurope.org
    Tel: +41 76 4021866

    --
    Fundația pentru Software Liber Europa
    Alăturați-vă comunității FSFE astăzi! - http://fsfe.org
    _______________________________________________
    Lista de discuții Df-teams
    Df-teams@documentfreedom.org
    https://mail.fsfeurope.org/mailman/listinfo/df-teams

    vineri, 5 februarie 2010

    Libertate în Nor: libertate a programelor, intimitate și securitate pentru Web 2.0 și Cloud Computing




    O prezentare suținută de prof. Eben Moglen la reuniunea Internet Society din New York, 5 februarie 2010. 
    Traducere de Răzvan Sandu. Conținutul media este The Software Freedom Law Center sub licență CC-BY-SA 3.0, dacă nu se specifică altfel.


    This is a Romanian translation of Prof. Eben Moglen's speech at the Internet Society's reunion, New York, February 5th, 2010. 
    Translation by Răzvan Sandu. All content is provided by The Software Freedom Law Center under CC-BY-SA 3.0, unless otherwise indicated.


       Sunt încântat să mă aflu aici. Mi-ar plăcea să cred că motivul pentru care suntem cu toții aici, într-o seară de vineri, este că discursurile mele sunt atât de bune. De fapt, nu am nici o idee de ce ne aflăm aici vineri seara, dar vă sunt foarte recunoscător pentru invitația de participare. N-am avut stabilită o întâlnire sentimentală în seara asta, așa că mi-a convenit de minune să fiu invitat de Dvs..
       Sigur, nu am avut stabilită nici o întâlnire sentimentală azi. Toată lumea știe asta. Doar agenda mea e publicată pe web. 
       De fapt, chiar asta-i problema. Agenda noastră e publicată pe web. Locul unde ne aflăm se vede pe web. Aveți un telefon mobil, sunteți clientul unei companii de telefonie mobilă - și, dacă această companie este Sprint, vă pot asigura că, de câteva milioane de ori anul trecut, cineva dotat cu o legitimație de polițist a intrat pe site-ul Sprint, a cerut să afle poziția unei persoane care are telefon mobil, iar compania i-a comunicat-o. De câteva milioane de ori. Uite-așa! Știm asta fiindcă Sprint recunoaște că are un site unde oricine posedă o legitimație de polițist poate intra și afla poziția unui abonat Sprint - în timp real. Nu avem aceleași informații și despre ATT și Verizon, pentru că ei nu ne-au spus.
       Singurul motiv pentru care nu avem aceleași informații și despre ei este cel menționat: pentru că nu ne-au spus. Activitatea lor este una la care vă gândiți ca la una tradițională - de telefonie. Dar contractul pe care îl semnați pentru abonamentul de telefonie conține o clauză mai puțin cunoscută: supravegherea. Ăsta nu-i un serviciu favorabil Dvs., dar îl obțineți gratuit, odată cu contractul de telefon. Împreună cu căsuța Gmail vi se oferă gratuit reclame, ceea ce înseamnă că, bineînțeles, există în spate un alt serviciu, automat, de analiză semantică a mesajelor Dvs. Eu nu înțeleg de ce și-ar dori cineva asta. Nu înțeleg de ce oamenii ar folosi așa ceva, dar ei o fac – inclusiv persoanele foarte inteligente și atente, aflate în această încăpere.
       Obțineți un serviciu de e-mail gratuit și niscai spațiu de stocare – spațiu care costă exact un penny și jumătate, la prețurile curente – precum și supraveghere permanentă.
       Gratis.
       Agenda Dvs. este, și ea, prezentă pe Web și oricine poate să vadă că aveți o întâlnire sentimentală vineri seara și un status - „în căutare” - așa că mai obțineți un serviciu gratuit, acela de a se face publică starea „singur: în căutare”. Supraveghere la pachet. Și totul crește cât ai clipi și iată unde am ajuns. Dar ce-au toate astea de-a face cu Open Source-ul? De fapt, nu au nimic de-a face cu Open Source-ul, dar au mult de-a face cu Software-ul Liber. Încă un motiv pentru care Stallman avea dreptate. Nu-i așa că libertatea-i înțeleaptă întotdeauna?
       Avem nevoie să facem un pas înapoi și să ne dăm seama unde suntem, de fapt, cum am ajuns aici și – probabil, încă și mai important - dacă putem ieși. Și, dacă da, cum? Asta nu-i deloc o treabă plăcută. David are dreptate. Abia dacă am curaj să vă spun că am câștigat, dat fiind că, acum, supravegherea ne-o procurăm gratuit, în orice situație. Însă, pot spune că nu am pierdut. Doar ne-am aiurit singuri, dar va trebui să ne dez-aiurim repede, altfel o să-i înșelăm și pe alții, nevinovați, care habar n-au că-i lipsim de propria intimitate, pentru totdeauna. 
       Totul începe cu Internetul, de aceea e așa plăcut să mă aflu aici și să vorbesc membrilor Internet Society – o societate dedicată proiectării teoretice și dezvoltării sănătoase a unei rețele non-ierarhice („de la egal la egal”) numite „Internet”. O rețea proiectată ca o alăturare de noduri egale, fără nici o nevoie intrinsecă de ierarhizare sau de control asupra infrastructurii; o rețea care presupune că fiecare switch este o entitate independentă, de sine stătătoare, cu o voință echivalentă cu voința ființelor umane care doresc s-o controleze.
       Acesta este proiectul Rețelei: indiferent dacă o gândiți ca fiind pusă în mișcare de IPv4 sau de minunata îmbunătățire numită IPv6 - pe care n-o vom folosi, se pare, niciodată - Rețeaua are la bază ideea de comunicare de la egal la egal.
       Sigur, Rețeaua niciodată nu a ieșit CHIAR așa. Nimic din proiectul tehnic inițial nu a împiedicat alunecarea. Sau în proiectul de legare a nodurilor, de comunicare între ele. S-a ivit o problemă software. E o problemă software simplă, care are un nume din trei silabe. Se numește Microsoft. Conceptual, era o rețea proiectată să funcționeze ca o mulțime de noduri egale, dar un sistem de operare a invadat rețeaua într-un mod – o să folosesc cuvântul; ei au spus asta despre noi; eu de ce n-aș putea? - viral, timp de cincisprezece ani. Software-ul care a ocupat rețeaua era construit, clar, în jurul unei idei care n-avea nimic de-a face cu nodurile egale. Se numea „arhitectură client-server”.
       Ideea că rețeaua era o rețea de parteneri egali a devenit greu de perceput, după un timp, în special dacă erai, să zicem, o ființă umană obișnuită. Adică nu un inginer de calculatoare, un savant sau un cercetător. Nu un hacker, nu un expert. Dacă erai un om obișnuit, devenise greu de perceput faptul că arhitectura infrastructurii rețelei fusese proiectată ca bazându-se pe o colecție de noduri egale, fiindcă software-ul sistemului de operare, cu care interacționai, scotea în evidență, foarte puternic, ideea de arhitectură client-server.
       Dacă vă gândiți bine, de fapt, era chiar mai rău decât atât. Chestia aia numită „Windows” reprezenta o versiune degenerată a unui alt software, numit „XWindows”. Acesta conținea, și el, ideea de client-server, dar într-un mod pe care, astăzi, îl vedem ca „invers”. Serverul era partea de program care se găsea la extremitatea dinspre utilizatorul uman. Aceasta era viziunea XWindows asupra lumii. El făcea posibilă comunicarea între ființe umane aflate la extremitățile Rețelei și procese oarecare, localizate, arbitrar, în centrul, la mijlocul sau spre capetele acesteia. Ideea malefică adusă de Windows a fost aceea de a introduce în interiorul Internetului un arhetip social-politic. Un arhetip ce reducea ființa umană la condiția de simplu client și dădea naștere unui calculator mare, central - botezat, acum, server - care oferea clientului servicii într-o manieră coercitivă, tip „dacă nu-ți convine, nu utiliza”.
    [...]
    == Va urma  - To be continued ==

    vineri, 15 ianuarie 2010

    Atac la industria națională a șpăgii

    Ignorând cu inconștiență industria românească a șpăgii la licitații publice (dulcile contracte ale firmulițelor cu atotputernicul Stat), oficialii sabotori de la Uniunea Europeană au publicat software-ul de e-Achiziții și e-Facturare ca Software Liber, punându-l pe site-ul http://www.osor.eu ca să-l poată descărca orice Mitică, moka.

    Da, da, ați citit bine - e software-ul oficial al UE; luați de aici.

    Mai mult, acești dușmani ai poporului au făcut software-ul multiplatformă, în Java - merge pe Linux, Windows, Mac și alte cele...

    Licența liberă folosită este EUPL, o licență permisivă recunoscută oficial de Uniune.

    Comparând cu procedurile noastre oficiale cu licitații, caiete de sarcini de zeci de mii de euro, birocrație și măsluieli, orice cetățean își poate da seama ce efect dezastruos va avea o astfel de inconștiență asupra economiilor membrilor Uniunii.

    Asta în timp ce de pe același site http://www.osor.eu aflăm că vecinii noștri unguri au făcut Standardele Deschise obligatorii în sistemele IT din administrația publică, în scopul asigurării interoperabilității (schimbului liber de date, într-o formă consistentă, standardizată și ușor prelucrabilă).

    Groaznic... ! Cumplit !